Ambasadorul Marii Britanii le transmite românilor un mesaj privind reforma migrației din țara sa

Ambasadorul Marii Britanii le transmite românilor un mesaj privind reforma migrației din țara sa
Publicat: 26/03/2013, 14:34
Actualizat: 29/07/2014, 19:06

Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a comentat pe blogul său discursul de luni seară al lui David Cameron, în care premierul britanic și-a prezentat viziunea privind reforma procesului de migrație – un subiect sensibil și atent urmărit atât la București, cât și la Sofia, pentru a nu exista discriminări față de români și bulgari.

Pentru a preveni eventuale speculații pe marginea posibilelor măsuri din spatele discursului lui Cameron, care ar putea să îi vizeze și pe români, ambasadorul Harris a subliniat că șeful Executivului său a reafirmat deschiderea pieței muncii pentru noi, de la 1 ianuarie 2014, când expiră restricțiile actuale. „Începând cu 1 ianuarie 2014, românii și bulgarii vor avea dreptul să lucreze în Marea Britanie și se vor bucura de drepturi egale cu ceilalți cetățeni europeni”, a declarat Cameron. „Primul-ministru a adăugat că, în general, cei care lucrează deja în Regatul Unit >”, a comentat Harris pe blog.

Harris a amintit, în acest context că același lucru l-a declarat, în timpul recentei sale vizite la București, și David Lidington, ministrul britanic pentru Afaceri Europene.

Un alt lucru pe care Martin Harris l-a subliniat pe blogul său a fost că, indiferent ce noi măsuri privind ajutoarele sociale sau din sfera mai largă a migrației va implenta Cabinetul de la 10 Downing Street, ele nu vor avea caracter discriminatoriu. „Măsurile prezentate de primul-ministru David Cameron se referă atât la imigranții proveniți din Uniunea Europeană, cât și la cei din afara ei. Acolo unde sunt implicați cetățenii Uniunii Europene sau cei ai Zonei Economice Europene, măsurile se vor aplica în mod egal: nu va exista niciun fel de discriminare bazată pe țara de origine. Așadar, aceste reguli nu se referă strict la imigranții români și bulgari”, a fost mesajul ambasadorului, care a mai amintit o dată că, din 1 ianuarie 2014, „cetățenii români și bulgari vor beneficia de șanse egale pe piața muncii din Marea Britanie”.

Unul dintre cele mai puternice mesaje transmise de David Cameron luni seară, la Ipswich, a fost că este pregătit și hotărât să lupte împotriva tuturor – chiar și a Bruxelles-ului – celor care încearcă să îi blocheze reforma.

„Am crezut întotdeauna în beneficiile migrării, dar am mai crezut și că imigrația trebuie să fie totodată controlată în mod adecvat. Fără un control adecvat, încrederea comunității este subminată, resursele sunt afectate, iar beneficiile pe care imigrația le poate aduce sunt pierdute sau uitate”, a declarat Cameron.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Magistrații au condamnat-o definitiv pe Loredana Atănăsoaie, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Amendă de 5.000 de lei. Este interzis prin lege. Șoferii vor fi filmați
Evitați aceste medicamente, pe caniculă. Puteți să aveți probleme uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×