Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la Ruse, că noul pod peste Dunăre, dintre Calafat și Vidin, va fi inaugurat cel mai probabil la 15 iunie, în prezența comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, potrivit Agerpres.
Data inaugurării podului a fost amânată în mai multe rânduri, în ultimii ani. În acest an, în luna februarie, fostul premier bulgar Boiko Borisov a anunțat că Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat oficial pe 9 mai, de Ziua Europei.
Ulterior, gândul a scris căîntr-o notă discutată într-o ședință a Guvernului român la începutul lunii martie, se menționa că „dat fiind contextul politic actual din Republica Bulgaria, data inaugurării obiectivului (podul Calafat- Vidin n.n.) va fi cel mai devreme în a doua jumătate a lunii mai 2013”.
Citește și „Gospodin” Victor Ponta pe podul Calafat-Vidin, vorbind despre șeful clujean al CNADNR: „Vezi că este din Cluj, se mișcă mai încet”. Ministrul Silaghi: „Nu, din Satu Mare”. Ponta: „Nu tu!”
Primul-ministru a mai declarat la Ruse – unde a fost invitat pentru a participa la un miting electoral al socialiștilor bulgari – că guvernul român a adoptat o decizie prin care propune parlamentului să ratifice acordul între România și Bulgaria pentru înființarea unei companii mixte care să administreze noul pod.
În octombrie anul trecut, aflat într-o vizită „de lucru” pe podul Calafat-Vidin, la invitația omologului său bulgar de la acea vreme, Boiko Borisov,Ponta a acuzat birocrația fostelor guverne ale României în legătură cu construcția podului, arătând că a fost nevoie de doi ani ca administrația publică română să facă un memorandum pentru înființarea companiei mixte româno-bulgare care se va ocupa de exploatarea podului Calafat-Vidin.
Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual acest pod.
România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă inițierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.
Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de Istanbul (Turcia).
Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi și finanțări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiții, Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Instituția Germană de Credit pentru Reconstrucție și Dezvoltare.