Șeful Jandarmeriei: Nu am acționat în forță la Pungești, cei cinci răniți au căzut într-o râpă

Șeful Jandarmeriei: Nu am acționat în forță la Pungești, cei cinci răniți au căzut într-o râpă
Publicat: 17/10/2013, 15:09

Jandarmii nu au intervenit în forță în cazul protestului spontan din localitatea vasluiană Pungești și nu au lovit pe nimeni, iar cele cinci persoane care au fost rănite au ajuns la spital după ce au căzut într-un șanț de apă, a declarat joi inspectorul general al Jandarmeriei Române, Mircea Olaru.

Șeful Jandarmeriei Române a declarat, într-o conferință de presă organizată la sediul MAI, că în localitatea vasluiană Pungești a fost vorba despre un protest spontan, la care au participat aproximativ 350 de persoane. În această situație, prefectul județului Vaslui a dispus măsurile legale pentru a permite utilajelor unei societăți private să pătrundă pe un teren concesionat.

Colonelul Mircea Olaru a precizat că a fost nevoie de un dispozitiv format din aproximativ 200 de jandarmi în condițiile în care misiunea se desfășura pe un teren deschis și era nevoia de crearea unei breșe pentru ca utilajele firmei respective să poată intra pe terenul concesionat.

Acesta a mai spus că oamenii au ales să protesteze sărind într-un șanț de apă aflat la marginea terenului respectiv, iar în aceste condiții cinci persoane au fost rănite și au ajuns la spital. Olaru a precizat că patru dintre aceștia au putut pleca acasă în aceeași zi, iar o a cincea persoană, care are „un istoric cardiac”, a rămas internată în spital pentru siguranța acesteia.

Colonelul Olaru a adăugat că modul de intervenție din localitatea Pungești va fi analizat, în condițiile în care această strategie ar fi una nouă.

Șeful Jandarmeriei Române a mai arătat că în urma analizei se va căuta o îmbunătățire a modului de intervenții în astfel de situații, pentru a nu se mai produce busculade.

În cazul manifestației de miercuri seara, din Piața Universității, Mircea Olaru a spus că nu s-a intervenit în forță, fiind vorba de o manifestație spontană, pașnică și care nu a dus la tulburarea ordinii publice.

Acesta a arătat că diferența dintre situația de la Pungești și cea din Piața Universității este aceea că în cazul protestului din județul Vaslui a fost blocat accesul către un teren privat.

Peste o sută de persoane din Siliștea (Vaslui) protestau, joi dimineață, pentru a patra zi consecutiv, în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de șist, iar firma angajată de companie să amenajeze platforma din zonă și-a retras cele două utilaje aduse miercuri.

Localnicii din Siliștea au petrecut noaptea de miercuri spre joi în cortul amenajat în zona unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist, ei spunând că nu vor renunța la proteste.

Joi dimineață, la Siliștea au mers din nou prefectul de Vaslui, Radu Renga, și șeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, care au inspectat zona, după care s-au retras la Primăria Ivănești, localitate învecinată cu comuna Pungești, pentru a discuta.

„Drumul județean a fost deblocat, nimeni nu mai este în pericol, cetățenii au apreciat că autoritățile au acționat pentru a detensiona situația. Jandarmeria nu mai are obiectul muncii și nu există niciun motiv pentru a rămâne acolo”, a declarat pentru MEDIAFAX prefectul Radu Renga.

Aproximativ 500 de persoane din Siliștea, județul Vaslui, au protestat, miercuri, în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist, iar în timpul manifestației cinci localnici au leșinat, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde au rămas internați.

Miercuri dimineață, în localitatea Siliștea au ajuns două utilaje ale societății care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care ar urma să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de șist.

În timpul protestului de miercuri, aproximativ 50 de persoane au blocat drumul județean Vaslui – Gârceni, formând un cordon, pentru a împiedica accesul utilajelor în zona de explorare, iar la fața locului a venit și protopopul de Bârlad care le-a transmis oamenilor mesaje de încurajare și a cântat „Cu noi este Dumnezeu”.

În aceste condiții, jandarmii au intervenit în rândul protestatarilor din localitatea Siliștea, pentru a elibera șoseaua pe care aceștia o blocaseră, mulți dintre manifestanți fiind bruscați și luați pe sus de forțele de ordine.

În zonă au fost trimiși peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, aceștia fiind retrași din dispozitiv miercuri seară.

Miercuri seară, la Siliștea s-au aflat prefectul județului Vaslui, Radu Renga, și șeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru, care au stat de vorbă cu reprezentanții locali ai forțelor de ordine.

Protestele localniclor din Siliștea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parțial, drumul județean ce tranzitează comuna Pungești de care aparține satul Siliștea. Marți, la proteste au fost prezenți și patru preoți de la bisericile din comuna Pungești, toți îmbrăcați în straie bisericești, iar în imediata vecinătate a parcelei deținute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopții.

În 3 octombrie, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritățile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.

Aproximativ 250 de persoane s-au adunat miercuri seară, la Universitate, pentru a-și exprima susținerea pentru cei care protestează în Vaslui și opoziția față de exploatarea gazelor de șist, dar și față de proiectul de la Roșia Montană.

Ei au pornit apoi în marș până în Piața Revoluției, unde au protestat aproximativ un sfert de oră în fața Ministerului de Interne, reluându-și apoi marșul până în Piața Victoriei, unde au protestat alte aproximativ 15 minute la Guvern.

În Piața Victoriei, jandarmii au încercat să-i rețină pentru degajarea traficului pe Bulevardul Kiseleff, unii protestatari îmbrâncindu-se și trecând de cealaltă parte a cordonului de jandarmi. După scurte ciocniri cu forțele de ordine, protestatrii au început să strige „Fără violență” și au rămas pe loc, încercuiți de jandarmi, după care au putut să-și continue marșul.

Aproximativ 500 de protestatari au ajuns la sediul Televiziunii Române, unde au scandat „Presa română plină de minciună”. Apoi, ei s-au întors în Piața Universității.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal