Fostul președinte al PDL Emil Boc a declarat, vineri, că în timpul desfășurării ședinței Colegiului Director al partidului nu a vorbit la telefon cu președintele Traian Băsescu, deoarece „a fost bruiaj”, însă după reuniune a discutat cu șeful statului.
Întrebat dacă a vorbit le telefon cu Traian Băsescu, în pauza ședinței Colegiului Director al PDL de joi, Boc a răspuns: „Eu nu l-am consultat, a fost bruiaj, ați văzut foarte bine că nu s-a putut…”
La insistențele jurnaliștilor, Emil Boc a susținut că nu s-a putut vorbi la telefon, pentru că „a fost bruiaj”.
„Dar vreau să vă spun că după Colegiul Director am discutat”, a adăugat Boc.
El a făcut această declarație la sosirea la sediul PDL din Aleea Modrogan, unde au început să sosească mai mulți democrat-liberali.
Președintele PDL, Emil Boc, și toți membrii Biroului Permanent Național al partidului și-au depus demisiile, joi, urmând ca duminică să aibă loc o nouă ședință a Colegiului Director, în care să se stabilească detaliile organizării Convenției Naționale extraordinare.
Boc a spus că nu va candida pentru un nou mandat în fruntea PDL, ci se va ocupa de Primăria Cluj.
Anunțul a fost făcut după o ședință care a durat peste șase ore și care a fost întreruptă, la cinci ore de la debut, pentru o scurtă pauză.
Citește și Emil Boc se mulțumește cu statutul de membru PDL: Nu mai candidez la nicio funcție în partid
Citește și Elena Udrea a demisionat din funcția de vicepreședinte PDL. Atacată dur în ședință de Vasile Blaga
Citește și INTERVIU. Radu Berceanu.”Congresul PDL din 2011 a fost aranjat. Nu am o iubire personală cu Blaga, îl susțin pe cel care cred că este mai bun”. VIDEO