Nature.com a publicat luni, 2 iulie, o știre conform căreia premierul României, Victor Ponta, a fost găsit vinovat de plagiat, în cazul tezei sale de doctorat, suspiciune care a apărut prima dată chiar în publicația britanică.
„Un comitet academic l-a numit pe Ponta plagiator, dar comitetul a fost dizolvat chiar în timpul întâlnirii în care au luat decizia”, scrie Quirin Scheiermeier, același autor care a semnat și materialul original.
Jurnalistul, care nu uită să precizeze că Nature a fost cea care a semnalat prima suspiciunea de plagiat a lui Ponta, spune că CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare)a hotărât că 85 din cele 307 pagini din teza de doctorat a premierului sunt plagiate.
Citește și VICTOR PONTA este ACUZAT DE PLAGIAT în revista Nature și publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ponta, dispus să renunțe la titlul de doctor
De ce nu a contat decizia CNATDCU
CNATDCU a decis, în ședința de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.
Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenți din totalul de 21.
În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educației propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că toate deciziile luate de CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca ședința să fie statutară.
Membrii CNATDCU au protestat față de modul „arbitrar și nemotivat” prin care au fost revocați și au cerut lumii academice „să condamne abuzurile”.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că membrii Consiliului care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, și a precizat că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.