Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii de la metrou solicită Ministerului Transporturilor introducerea Metrorex în Programul SAFE II: „Metroul e obiectiv strategic”

Sindicaliștii de la metrou solicită Ministerului Transporturilor introducerea Metrorex în Programul SAFE II: „Metroul e obiectiv strategic”

Nicolae Oprea

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) a transmis, marți, că va solicita Ministerului Transporturilor introducerea Metrorex în programul SAFE II. „Metroul trebuie să fie adus la standardul european de protecție civilă”, transmit sindicaliștii de la metrou.

„Am urmărit cu toții evenimentele generate de inundarea stației de metrou Piața Victoriei 2, de săptămâna trecută. Am lăsat câteva zile pentru răcirea momentului. Evenimentul este regretabil. Una dintre principalele cauze pentru evitarea  evenimentului și a unor evenimente similar este lipsa de finanțare. De 30 de ani, Metrorex nu a mai primit niciun leu pentru protecție civilă, pentru scopul principal pentru care a fost creat, acela de obiectiv strategic și de protecție civilă”, se arată în comunic atul sindicatului Metrorex.

Reprezentanții USLM mai spun că Metrorex trebuie să fie pregătit în sistemul de apărare civilă ca obiectiv strategic.

„Am văzut oameni supărați că nu s-a evacuat apă mai rapid. Păi cu ce?”

„După 30 de ani de neglijare a acestui aspect de protecție civilă, din partea politicului, am văzut oameni supărați că nu s-a evacuat apă mai rapid. Păi cu ce? Nici măcar pompierii militari nu aveau în dotare pompe adaptate situației de la metrou, care să evacueze apa la înălțime mai mare de 20 de metri.

Solicităm sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a ministrului pentru ca Metrorex să fie pregătit în sistemul de apărare civilă că obiectiv strategic. Solicităm introducerea Metrorex în programul SAFE II prin care metroul să fie adus la standardul european de protecție civilă. Dacă nu, este posibil să trăim astfel de situații de criză din ce în ce mai des”, se mai arată în comunicatul USLM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!