Cu cât este dator Mic.ro lui Dinu Patriciu. Cel mai mare creditor al lui Patriciu este Patriciu

Cu cât este dator Mic.ro lui Dinu Patriciu. Cel mai mare creditor al lui Patriciu este Patriciu
Publicat: 30/04/2012, 22:18
Actualizat: 07/05/2012, 09:37

Peste 100 de păgubiți ai Mic.ro Retail au participat luni la prima adunare a creditorilor Mic.ro Retail, care a durat aproximativ patru ore.

De la întrunire au lipsit însă reprezentanții Mercadia Holland N.V., firma controlată de Dinu Patriciu, care este și cel mai mare creditor al Mic.ro Retail. Mercadia are de încasat de la Mic.ro o sumă de 288,48 milioane de lei (circa 66 milioane euro), care reprezintă 35,5% din valoarea totală de 811,54 milioane lei (184 milioane euro) a datoriilor Mic.ro Retail, potrivit tabelului preliminar al creanțelor întocmit de RVA Insolvency, administratorul judiciar al Mic.ro Retail.

Astfel, cel mai mare păgubit al Mic.ro Retail, este chiar Dinu Patriciu, prin Mercadia Holland.

„Atmosfera nu a fost încordată, nu ne-au înjurat, nu au țipat. Majoritatea participanților a fost dintre cei care aveau spații închiriate pentru Mic.ro. Oamenii sunt foarte preocupați dacă și când își primesc banii, când se eliberează spațiile. Noi ne-am pregătit pentru adunarea de azi (luni-n.n), am închiriat cea mai mare sală, de 400 de locuri, de la un hotel din București, dar au participat 100 și ceva de creditori, din câte estimez », a declarat pentru gândul Arin Stănescu, președintele RVA Insolvency, administratorul judiciar al Mic.ro Retail.

A fost votat Comitetul creditorilor, format din cinci membri, din partea Mercadia Holland N.V. (care și-a transmis în scris votul), Unicredit Țiriac Bank, BCR, Administrația Finanțelor Publice sector 1 și RKB Karosserriewerk.

Fiecare creditor are drept de vot în funcție de valoarea creanței sale.

Toate băncile creditoare și-au trimis reprezentanți la discuții. Excepție a făcut Banca Comercială Carpatica, care are o creanță relativ mică, de doar 63.600 lei, și care și-a transmis în scris votul pentru adunarea creditorilor.

Cele aproximativ 800 de magazine ale Mic.ro Retail, firmă controlată de Dinu Patriciu, s-au închis la mai puțin de doi ani de la deschiderea primei băcănii, iar compania a intrat oficial în insolvență la jumătatea lunii februarie.

Cel mai mare creditor al lui Dinu Patriciu este Dinu Patriciu

Tabelul preliminar al datoriilor, întocmit de RVA Insolvency, arată că valoarea totală a creanțelor acceptate de administratorul judiciar este de 811,56 milioane de lei, adică 184 de milioane de euro.

Mercadia Holland, firma controlată de Dinu Patriciu, este reprezentantă de firma de avocatură SCA Ciucan și Asociații, prin avocata Emilia Ciucan. Ciucan este una dintre foștii avocați ai grupului Rompetrol și ai lui Dinu Patriciu care în 2007 au părăsit Rompetrol pentru a înființa o nouă firmă de avocatură.

Cine îl reprezintă pe Dinu Patriciu în recuperarea datoriilor de la Mic.ro

Întrebată de gândul dacă este optimistă în ce privește recuperarea sumei de 288 milioane de lei, trecută în tabelul preliminar al creanțelor întocmit de RVA Insolvency, Emilia Ciucan a confirmat doar că este avocata Mercadia în acest caz, refuzând să facă alte comentarii pe acest subiect.

Licitațiile pentru valorificarea activelor Mic.ro, în circa trei luni

Administratorul judiciar a anunțat luni creditorii că a propus intrarea în procedură de faliment a Mic.ro Retail pentru că eforturile de a găsi un potențial investitor „în vederea maximizării șanselor creditorilor de a-și valorifica creanțele” nu au avut succes. Propunerea a fost acceptată de toți creditorii, după cum ne-a asigurat reprezentantul RVA Insolvency.

Contractele de închiriere a spațiilor au fost denunțate, iar spațiile urmează să fie predate proprietarilor pe măsură ce bunurile din ele sunt duse în depozitele special pregătite de administrator. « Estimez că în aproximativ trei luni să putem începe licitațiile pentru valorificarea bunurilor și activelor Mic.ro. Prin licitație e cel mai simplu, ne scutește de bătăi de cap. Să vedem ce putem valorifica în licitații », ne-a explicat Arin Stănescu.

Pe de altă parte, tabelul preliminar al creanțelor va fi definitivat după judecarea contestațiilor formulate de creditori.

Cine are de recuperat cele mai mari sume de la Mic.ro Retail:

Mercadia Holland 288 milioane de lei

BCR 76,4 milioane lei

Unicredit Țiriac Bank 83,7 milioane lei

Banca Comercială Carpatica 63,6 mii lei

RKB Karosseriewerk GmbH 53,9 milioane lei

Unicredit Leasing Corporation IFN 31,02 milioane lei

BRD Groupe Societe Generale 22,56 milioane lei

Raiffeisen Leasing IFN 20,9 milioane lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal