Ministerul Finanțelor schimbă, de la 1 ianuarie 2027, regulile după care este măsurată și recompensată performanța angajaților ANAF. Noul sistem introduce indicatori măsurabili și verificabili, recompense condiționate de rezultate la nivelul instituției, structurii și angajatului, dar și un mecanism de tip „malus” pentru neperformanță.
Activitatea Angajaților Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi evaluată, de anul viitor, pe baza unor indicatori măsurabili și verificabili care vor intra într-un calcul mai amplu privind rezultatele instituției, performanța fiecărei structuri și contribuția individuală a angajatului.
Guvernul a aprobat luni, la propunerea Ministerului Finanțelor, metodologia prin care activitatea angajaților va fi evaluată pe baza unor indicatori-cheie stabiliți anual, iar recompensele vor fi acordate numai dacă sunt îndeplinite simultan obiectivele instituției, ale structurii și cele individuale. În oglindă, angajații evaluați cu „satisfăcător” vor avea drepturile salariale diminuate cu 10% până la următoarea evaluare anuală.
„Rezultatele în colectare şi în execuția bugetară obținute consecvent în ultimul an arată că lucrurile se pot schimba atunci când există obiective clare și responsabilitate. În toată această perioadă, echipe dedicate din cadrul ANAF au susținut un efort foarte mare și au demonstrat, prin rezultate, că instituția poate funcționa altfel.
Dar nu putem construi performanța unei instituții pe efortul excepțional al câtorva oameni. Trebuie să transformăm această disciplină într-o regulă la întreg nivelul ANAF: performanța să fie măsurată și recunoscută, iar lipsa de performanță să aibă consecințe”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Indicatorii-cheie de evaluare vor fi stabiliți anual, pe structuri organizatorice, în funcție de obiectivele strategice ale ANAF, atribuțiile fiecărei structuri și programul anual de încasări.
Pentru fiecare indicator vor fi stabilite ținte, surse de date, formule de calcul, periodicitatea raportării și documentele justificative. Indicatorii vor trebui să fie măsurabili, verificabili și să includă atât componente cantitative, cât și calitative, se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Noua metodologie schimbă astfel accentul de la volumul activității la calitatea rezultatului. De exemplu, în evaluarea activității de control va conta cât de riguros au fost identificate riscurile fiscale și cât de solide sunt deciziile emise, inclusiv în etapele ulterioare de contestare.
„Pentru contribuabili, această abordare urmărește controale mai bine țintite și reducerea presiunii administrative asupra celor care își respectă obligațiile fiscale”, anunță Ministerul Finanțelor.
Metodologia prevede expres că indicatorii nu pot fi construiți astfel încât să încurajeze comportamente abuzive, controale nejustificate sau afectarea disproporționată a drepturilor contribuabililor.
Noul sistem introduce explicit și consecințe pentru rezultatele slabe. Pentru a fi eligibil pentru recunoașterea performanței, un angajat trebuie să obțină la evaluarea anuală calificativul „bine” sau „foarte bine”, să își îndeplinească indicatorii și să respecte condițiile de integritate.
În cazul în care inspectorul primește calificativul „satisfăcător”, drepturile salariale ale acestuia se diminuează cu 10% până la următoarea evaluare anuală.
Acordarea recompensei va depinde succesiv de trei niveluri de performanță: performanța ANAF, respectiv programul de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor trebuie realizat, performanța structurii și performanța individuală.
În plus, angajatul trebuie să fi obținut la evaluarea profesională anuală calificativul „bine” sau „foarte bine”, să îndeplinească cerințele de integritate și să nu se afle într-o situație de excludere prevăzută de metodologie.
Metodologia stabilește trei plafoane maxime pentru prima de performanță:
Aceste niveluri reprezintă plafoane maxime, nu bonusuri garantate, se precizează în comunicat. Suma efectivă va depinde de rezultatele obținute, de contribuția individuală și de fondurile disponibile în bugetul ANAF. Mai mult, propunerile sunt fundamentate de conducătorii structurilor și aprobate prin ordin al președintelui ANAF. Metodologia se aplică începând cu 1 ianuarie 2027. Indicatorii-cheie de performanță vor fi aprobați anual prin ordin al ministrului Finanțelor, pe baza propunerilor ANAF.
În termen de 90 de zile de la publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial, președintele ANAF va stabili circuitul intern al propunerilor, procedurile de verificare și raportare și modul de evidență a recompenselor.
P