INTERVIU LA „DUPĂ 20 DE ANI” cu ȘEFUL OMV PETROM- Miza unei descoperiri ISTORICE ÎN MAREA NEAGRĂ

Publicat: 21 01. 2013, 14:45
Actualizat: 21 03. 2019, 14:30

România ar putea să devină independentă din punct de vedere energetic, în ceea ce privește segmentul de gaze naturale, începând cu anul 2020, în cazul în care zăcămintele descoperite pe fundul Mării Negre vor putea fi comercializate, este de părere Mariana Gheorghe, CEO al celui mai mare distribuitor de carburanți din România, OMV Petrom.

În felul acesta, importurile anuale de circa 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale nu ar mai fi necesare, potrivit opiniei primei femei care s-a aflat până acum în fruntea companiei amintite.

Mariana Gheorghe a fost invitatul ediției de duminică a emisiunii „După 20 de ani”, care a fost transmisă pe postul de televiziune ProTV și pe voyo.ro, începând de la ora 10:00.

Ce ar avea de câștigat România de pe urma zăcământului de gaze naturale din Marea Neagră

Un important zăcământ de gaze naturale, care ar putea fi suficient pentru a acoperi nevoile energetice ale României chiar și pe o perioadă de șase ani, a fost descoperit la mare adâncime, în apele teritoriale ale României din Marea Neagră.

La începutul anului 2012, mai exact în luna februarie, reprezentanții companiei Petrom și americanii de la ExxonMobil au terminat forarea primei sonde, numite Domino 1, în perimetrul Neptun pe care l-au concesionat.

URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA

Zăcământul se află la o adâncime de circa 3.000 de metri și la o distanță de 170 de kilometri de țărmul Mării Negre. Pentru realizarea sondelor, se forează cu ajutorul unei nave Deepwater Champion, care are o greutate de 51.000 de tone și care are capacitatea de a fora până la o adâncime de 12 kilometri.

România ar putea câștiga pe de urma acestui zăcământ independența din punct de vedere energetic, datorită contribuțiilor care ar putea ajunge la bugetul de stat și ar putea crea, prin exploatarea lui, noi locuri de muncă.

„În primul rând, câștigă producție domestică, pentru nevoile energetice ale țării. În următorii ani, peste 50% din necesarul de resurse energetice primare va veni și în România din hidrocarburi. În al doilea rând, având în vedere situația la gaz, pentru că vorbim acum de piața de gaz, 70% din necesarul românesc este producție locală și circa 30% este importat”, a explicat Gheorghe, care a mai adăugat că, dacă această exploatare se dovedește a fi comercială și de succes, atunci țara noastră are șansele de a deveni independentă din punct de vedere energetic.

FOTO: Razvan Lupica/Mediafax Foto

„Aceste exploatări necesită investiții foarte mari. Miliarde de euro care trebuiesc investite pentru a ajunge la prima moleculă de gaz pe piața românescă”, a ținut să sublinieze CEO-ul OMV Petrom.

Ea a explicat, de asemenea, că, deși conform estimărilor de la această oră se știe că acumularea de gaze pe care Petrom o explorează alături de cei de la ExxonMobil este estimată la circa 42 – 84 de miliarde de metri cubi, suma de bani care va putea fi obținută de pe urma exploatării ei nu poate fi calculată cu exactitate, pentru că aceasta va depinde de prețul gazului de la momentul în care va ajunge pe piață și costurile de operare de la sfârșitul acestui deceniu.

„Orice fel de descoperire presupune o mare răspundere a celor care o fac, pentru că există un grad de risc atât de mare, încât a avansa orice fel de cifră sau supoziții înseamnă cu adevărat rezultatul unor analize, unor ipoteze și, am spune noi, foarte multă tehnologie și know how al celor implicați”, explică CEO-ul OMV Petrom, în cadrul ediției de duminică a emisiunii „După 20 de ani”.

Mariana Gheorghe a menționat, de asemenea, că Petrom, compania pe care o conduce, a realizat explorări la mare adâncine în Marea Neagră încă de la începutul anilor 2000, dar că, la sfârșitul acestei perioade, s-a hotărât ca exploatarea zăcămintelor să nu fie realizată, pentru că nu era posibilă din punct de vedere comercial și pentru că tehnologia de la acea vreme nu permitea nici ea un astfel de lucru.

FOTO: Wikipedia (nava Deepwater Champion)

De asemenea, dacă zăcământul din Marea Neagră ar fi exploatat, prețul final pe care românii ar trebui să îl plătească va scădea și el. „O concurență locală duce la un preț mai competitiv pentru consumatori”, spune Gheorghe.

Când ar putea începe exploatarea zăcămintelor și cât ar dura ea

Producția din zăcămintele descoperite în Marea Neagră ar putea să înceapă din anul 2018 și ar putea să dureze chiar și 10 ani. Profilul ei va fi însă diferit pe această perioadă de timp. Inițial, producția va crește, pentru ca apoi să ajungă la un anumit plafon de la care, ulterior, să scadă.

Mariana Gheorghe a ținut, însă, să sublinieze faptul că acestea sunt niște estimări care au fost realizate pe baza unor studii, numite achiziții seismice și realizate pentru a cunoaște mai bine structura geologică a suprafeței din care se încearcă realizarea exploatării, și pe baza rezultatelor obținute prin prima sondă forată de cei de la Petrom și de la ExxonMobil.

„Noi am forat o singură sondă, ori în lumea întreagă există un grad de risc foarte mare în explorare. Una din cinci sonde sunt de succes”, a explicat Gheorghe. „În acest moment, suntem în procesul de evaluare și analiză a acestor date și vor mai trebui și alte sonde, de evaluare. Apoi, va trebui să facem alte date seismice ca să vedem pe întreg perimetrul ce alte puncte posibile de exploatare există”, a mai adăugat CEO-ul Petrom.

Care ar trebui să fie, în viitor, strategia energetică a României

CEO-ul companiei Petrom, ai cărei acționari majoritari sunt austriecii de la OMV, spune că, din punctul său de vedere, industria energetică din România are potențialul de a ajuta la creșterea economică.

„Fiind de șase ani în această industrie, am o mare încredere în potențialul ei. Industria energetică are un potențial deosebit nu numai de a asigura resursele necesare, dar are și potențialul de a fi un factor de creștere economică pentru România”, este de părere Gheorghe.

Aceasta explică, de asemenea, că resursele primare ale României dețin, la rândul lor, un potențial foarte mare, fie că este vorba despre petrol, despre gazele naturale, despre energia hidro, despre cea nucleară și chiar despre energiile regenerabile, a căror exploatare se află încă la început în țara noastră.

„Dependența de importuri, de la circa 20% – 22% în 2010, poate să ajungă la 46 – 50% în anul 2030 dacă nu facem aceste investiții necesare pentru creșterea producției locale, astfel încât să ne asigurăm o poziție de independeță strategică energetică. Acest lucru presupune ca, de astăzi până în anul 2030, să investim circa 3 – 4 miliarde de euro pe an în tot ce înseamnă petrol și gaze, toate celelalte industrii, și în eficiență energetică”, a ținut să sublinieze Mariana Gheorghe.

Aceasta susține, de asemenea, că o mare parte din sumă ar trebui să fie investită de către cei din sectorul privat, dar că există și elemente de care ar trebui să se ocupe statul român, cum ar fi infrastructura.

Ce ar putea să câștige România prin realizarea unei investiții de un miliard de euro

Potrivit estimărilor realizate de către reprezentanții OMV Petrom, o investiție de un miliard de euro ar putea asigura furnizarea a 8 miliarde de tone de petrol, crearea anuală a circa 26.000 de locuri de muncă și generarea unei contribuții la produsul intern brut (PIB) de 2,3 miliarde de euro.

Ce discuții poartă reprezentanții Petrom cu statul român

În următorii doi ani, clauza de stabilitate garantată de Guvern tuturor producătorilor din România pentru menținerea redevențelor la nivelul curent, de 3,5% – 13,5%, va expira în cazul companiei pe care o conduce Mariana Gheorghe.

Redevențele sunt aplicate, printre altele, în funcție de calitatea hidrocarburilor și în funcție de prețul internațional.

Gheorghe susține că reprezentanții Petrom discută deja cu statul român pentru a stabili redevențele care vor fi plătite din 2014. „Noi suntem foarte deschiși la acest dialog pentru că înțelegem necesitatea politică de a ajunge la un alt nivel de redevențe”, a declarat aceasta, adăugând însă că, în ultimii șapte ani, 93% din profitul operațional al companiei a fost reinvestit în România.

„Nu am avut o discuție pe cifre specifice. Discutăm care este impactul creșterii redevențelor atât asupra companiei, cât și asupra României”, a concluzionat directorul general al OMV Petrom.

Atunci când vine vorba despre redevențele pe care statul le va încasa de pe urma eventualelor exploatări ale gazelor naturale din Marea Neagră, Mariana Gheorghe spune că, în momentul de față, nivelul care s-ar aplica la această producție ar fi de 13,5%.

Cum explică reprezentanții Petrom creșterea prețului carburanților

Prețul benzinei a crescut în ultimii 4 ani cu circa 70%. Astfel, dacă în anul 2008 românii plăteau la stațiile Petrom 3,57 de lei de litru, doi ani mai târziu, prețul a crescut la 3,98 de lei, pentru ca în prezent litrul de benzină să coste circa 6,1 lei.

Evoluția prețului benzinei la stațiile de alimentare Petrom, în perioada 2008-2012

An Prețul benzinei lei/litru
2008 3,57
2009 2,87
2010 3,98
2011 4,95
2012 6,10

„Orice companie trebuie să aibă o politică și niște principii ca să poată să își gestioneze afacerea, ori politica noastră de prețuri pentru carburanți sunt cotațiile internaționale, este componenta fiscală și, bineînțeles, este concurența locală. Toată acestea sunt exprimate în moneda locală, respectiv în lei”, explică Mariana Gheorghe, adăugând că în România se înregistrează unele dintre cele mai mici prețuri din Europa.

Potrivit spuselor sale, compania pe care o conduce are o politică de prețuri moderată, care ține seama de nivelul de trai din țara noastră.

Gheorghe explică, de asemenea, că segmentul de exploatare și de producție este cel mai profitabil și că, pe segmentul de downstream, se câștigă puțin, în momentul de față.

FOTO: Laszlo Raduly/Publimedia

Cu toate acestea cei de la OMV Petrom nu au în vedere, în următoarea perioadă de timp, renunțarea la rețeaua de benzinării pe care o dețin. „Strategia noastră este foarte simplă. Încercăm să realizăm o creștere pe partea de producție și exploatare a petrolului și gazelor și, mai ales, în zona de Marea Neagră unde avem potențial mai mare”, a explicat directorul general al celui mai mare distrubuitor de carburanți din țară, adăugând că, pe segmentul de downstream, care înseamnă rafinare, marketing și producție de electricitate, se încearcă realizarea optimizării pentru ca activitatea să poată fi continuată.

Profit de peste 461 de milioane de euro în primul semestru al anului 2012 la Petrom

În primele șase luni ale anului 2012, OMV Petrom a înregistrat o creștere a profitului net de 16%, acesta ajungând la 461,7 milioane de euro. Vânzările grupului austriac au crescut și ele în această perioadă de timp cu 19% și au ajuns la 2,78 miliarde de euro.

Anul trecut, compania petrolieră întregistra un profit record pentru România, de 887 milioane de euro, având vânzări în valoare totală de 5,3 miliarde de eurp.

Ce crede CEO-ul Petrom despre Dan Diaconescu și despre privatizarea combinatului Oltchim

Dan Diaconescu, fostul câștigător al licitației pentru privatizarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea, care se angajase inițial să plătească 45 de milioane de euro pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni deținut de Ministerul Economiei la Oltchim, a declarat că își dorește să achiziționeze și rafinăria piteșteană Arpechim, pentru a facilita producția combinatului.

„În discuția publică pe care am urmărit-o și noi, se vorbea de fapt de două Arpechim-uri. E vorba de Arpechimul Piroliză, pentru petrochimie, și Arpechimul rafinăria, pentru producția de combustibili. Ceea ce este important pentru Oltchim, credem noi, este Piroliza, cea care îi asigură accesul la etilenă și propilenă, care, așa cum s-a spus și public, nu se poate transporta în mod sigur decât prin conducte și acest lucru se asigură”, a explicat Mariana Gheorghe.

„Acest Arpechim de care vorbesc eu este deja proprietatea Oltchimului din anul 2009-2010. Celălalt Arpechim este încă al nostru și este rafinăria. Principalele produse, după cum bine știți, sunt benzina și motorina. Un produs al acestei rafinării poate să fie, dacă nu este convertit în benzină, nafta, ori acest produs este folosit pentru etilenă, propilenă și pentru Oltchim. Acest lucru, însă, se poate transporta pe căile ferate și în condiții de siguranță”, a subliniat directorul general Petrom.

FOTO: Ionel Iancu/Mediafax Foto (Arpechim)

Ea susține, de asemenea, că, în momentul de față, compania pe care o conduce este deschisă în ceea ce privește dialogul cu un nou acționar al combinatului chimic Oltchim.

„Noi am vorbit cu autoritățile române, care ne-au explicat că ei cred că este potențial de vânzare și a Arpechimului odată cu Oltchimul, având în vedere că nu știi niciodată care este strategia de business a unui potențial cumpărător al Oltchimului”, a mai spus Mariana Gheorghe.

Ea a precizat că nu face judecăți de valoare legate investitorul unei companii românești și că orice discuții s-ar purta între compania pe care o conduce și un astfel de investitor „trebuie să aibă loc pe principii foarte comerciale și foarte bine determinate”.

Din punctul său de vedere, un eventual investitor care ar vrea să achiziționeze rafinăria Arpechim ar trebui să facă investiții mari pe viitor, având în vedere faptul că Petrom înregistra pierderi de peste 100 de milioane de euro în fiecare an de pe urma ei.