România riscă să reintre în recesiune până la sfârșitul anului. Cum s-au schimbat prognozele economiștilor în urma rezultatelor slabe anunțate joi de Statistică
Economia României a scăzut cu 0,6% în trimetrul III față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă la începutul anului autoritățile mizau pe o creștere economică între 1,8% și 2,3% din PIB, indicator pe care a fost construit și bugetul pentru anul în curs, prognozele înaintate de economiști în urma evoluției modeste anunțate joi de Institutul Național de Statistică (INS) indică o creștere economică de sub 0,5% pentru 2012 sau chiar de 0%, respectiv o stagnare a economiei.
„Veștile nu sunt deloc grozave. Sunt chiar proaste. Noi ne așteptam la o creștere economică modestă. Chiar de la sfârșitul anului trecut proiecția noastră pentru 2012 era de 0,5%, în condițiile în care estimările oficiale erau de peste 2%. Acum revizium. Ne așteptăm la o creștere economică de 0,2% pe tot anul”, a declarat pentru gândul Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank.
Având în vedere situația economică dificilă de la nivelul Uniunii Europene, dar și a zonei euro, care a reintrat în recesiune tehnică după ce a înregistrat o contracție economică de 0,1% în trimestrul trei al acestui an, prioritățile României, stat dependent de relațiile comerciale cu partenerii europeni și de fluxurile de capital din străinătate, sunt atragerea de fonduri europene și menținerea cheltuielilor la un nivel sustenabil, susțin economiștii.
„În ultimele luni am atras câteva milioane de euro din fonduri structurale. Este absolut jenant. Economia nu are suflu, nu are finanțare, combustibil. Nimeni nu face în această perioadă investiții directe foarte mari. Nu ne putem imagina că la anul o să avem o explozie în acest sens”, ne-a mai declarat Dumitru.
La sfârșitul lunii octombrie, rata absorbției fondurilor europene, respectiv plățile efective făcute de Comisie către beneficiarii din România, era de 9,72%, cu 0,02% mai mare față de luna anterioară.
Comisia Europeană a presuspendat în urmă cu două săptămâni finanțarea pentru trei programe operaționale, respectiv „Transport”, „Regional” și „Creșterea competitivității economice”. Guvernul are la dispoziție două luni pentru remedierea deficiențelor constate de executivul european. Mai mult decât atât, miercuri, oficialii Comisiei au propus corecții financiare de până la 25% pentru cinci programe operaționale la care s-au constatat nereguli.
Analiștii grupului austriac Erste susțin că economia României va stagna cel mai probabil anul acesta, pe fondul intrării zonei euro în recesiune.
„Am revizuit perspectiva de creștere economică pentru acest an la 0%, de la 0,7% cât anticipam anterior, deoarece au început să se materializeze riscurile”, se arată într-o notă Erste citată de Mediafax.
România riscă să reintre în recesiune în ultimele luni ale anului
Economiștii ING iau în calcul chiar și o reintrare României în recesiune în ultimul trimestru al anului. În ceea ce privește prognoza de creștere economică pentru 2012, experții băncii olandeze susțin că estimarea anterioară, de 0,5% din PIB, este „optimistă”.
„Există o probabilitate destul de mare ca România să reintre în recesiune în trimestrul patru. Nu aș spune că e o probabilitate de 50%, ci mai mică, însă suficient de mare pentru ca ea să nu fie neglijată”, a declarat Vlad Muscalu, senior economist ING România, pentru gândul.
În ceea ce privește misiunea viitorului guvern, economistul ING susține că programele de guvernare ale principalelor două alianțe, respectiv ARD și USL, nu vor ajuta economia.
„(Programele de guvernare n.r.) Sunt surprinzătoare. În cazul ARD este vorba mai ales despre relaxări fiscale. Relaxări fiscale pe care principalul partid din alianță, PDL, nu le-a făcut când era la guvernare. În cazul USL sunt prezentate mai multe opțiuni, fără a fi precizat și felul în care ar putea fi ele implementate. În momentul de față economia nu permite nici relaxări fiscale majore și nici creșteri importante de cheltuieli”, ne-a mai declarat Muscalu.
În opinia sa nici reîntregirea salariilor angajaților din sectorul public nu este o măsură care să susțină creșterea economică a României. „Am mai văzut de-a lungul anilor majorări salariale care nu s-au tradus într-un salt consistent al consumului, pentru a sprijini astfel creșterea economică. Să nu uităm că majorarea salarială operată la mijlocul acestui an a afectat doar circa 20% din numărul angajaților din economie, deci efectul asupra consumului nu putea fi unul major”, a explicat Muscalu.
Mai mult, analiștii de la Ernst&Young susțin că România are un potențial de creștere de 4-5% pe an, însă lipsa de luciditate a autorităților face ca economia să nu performeze la nivelul său real.
„România are nevoie de luciditate, să realizeze că este în competiție cu alte țări. Investitorii se uită atat la diversele topuri realizate de diverse instituții sau companii, după anumite criterii, dar și la realitățile pieței. Investitorii caută noi surse de creștere. Europa de Sud depinde de zona euro, dar credem că deși va avea o creștere economică modestă în acest an, potențialul țării este de 4-5% pe an”, a declarat Alexis Karklins Marchay, partner, emerging markets center co-leader Ernst&Young EMEIA, citat de Mediafax.
Autoritățile române au avansat la începutul anului o estimare de creștere economică de 2,5%, pe care ulterior au revizuit-o la 1,7%, apoi 1,5% și în ultima variantă 1,2%, notează Mediafax.
Comisia Europeană estima la începutu lunii o creștere economică de 0,8% pentru acest an. Cea mai optimistă pronoză aparține Fondului Monetar Internațional (FMI), respectiv 0,9% din PIB.
În trimetrul doi, România a evitat la limită intrarea în recesiunea tehnică, notează Mediafax. Conform Eurostat, România a înregistrat o creștere economică de 0,1% în trimestrul al doilea, după două scăderi consecutive ale PIB cu câte 0,2% în primul trimestru al acestui an și în ultimele trei luni din 2011.