Turcia s-ar putea retrage din proiectul de construcție al autostrăzii Ruse-Svilengrad. Cum afectează o asemenea decizie România
Statul turc are în vedere retragerea din proiectul de construcție al autostărzii Ruse-Svilengrad, care ar conecta România cu Turcia și cu Grecia, străbătând teritoriul Bulgariei, informează Novinite.
Bulgaria și Qatarul, stat care s-a angajat în luna mai a acestui an să realizeze investiții de 100 de milioane de euro, pe o perioadă de un an, în sectorul agricol, în sectorul turistic și în infrastructura bulgară și a depus suma de 160 de milioane de euro la banca centrală a acestui stat drept garanție a intențiilor sale de a realiza investiții importante în Bulgaria, continuă negocierile pentru înființarea unei companii care să realizeze lucrările de construcție ale autostrăzii care va avea o lungime totală de 300 de kilometri, a declarat Lilyana Pavlova, ministrul bulgar pentru Dezvoltare Regională.
Ea a mai explicat, de asemenea, că decizia oficialilor de la Ankara de a părăsi acest proiect nu a fost făcută încă publică.
Reprezentanții Turciei și cei ai Qatarului s-au angajat, la finalul lunii mai a acestui an, să realizeze lucrările de construcție ale proiectului Ruse-Svilengrad. La începutul aceleiași luni, Pavlova a declarat că statul său își dorește să realizeze un parteneriat public-privat pentru realizarea lucrărilor de construcție pe traseul Ruse-Veliko Tarnova-Svilengrad-Istanbul.
Boiko Borisov, premierul bulgar, explica tot în aceeași perioadă că acest proiect nu este unul sprijinit de Uniunea Europeană.
În luna iulie, premierul Victor Ponta, declara, la rândul său, că România va trebui să continue autostrada de la Ruse la București și că pe parcursul anului 2012 se vor finaliza și lucrările la podul de la Calafat.
Investițiile pentru realizarea autostrăzii Ruse-Svilengrad sunt estimate la suma de 750 de milioane de euro, ea urmând să permită conectarea strâmtorii Bosfor cu podul peste Dunăre de la Giurgiu – Ruse, prin coridorul paneuropean 9.