Prima pagină » Hot Pe Facebook » TAXA AUTO 2013. Cum se calculează, pentru cine SCADE și pentru cine CREȘTE

TAXA AUTO 2013. Cum se calculează, pentru cine SCADE și pentru cine CREȘTE

TAXA AUTO 2013. Cum se calculează, pentru cine SCADE și pentru cine CREȘTE
Care este formula de calcul pentru TAXA AUTO 2013. Cum se calculează noua TAXĂ AUTO în funcție de emisia de CO2.

Guvernul a definitivat forma noii TAXE AUTO, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creștere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru mașinile Euro 4 și Euro 3 și o scădere cuprinsă între 60% și 90% pentru mașinile Euro 2, Euro 1 și non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 și cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul TAXE AUTO pentru mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuși mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste mașini au o durată scurtă de funcționare și, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

TAXA AUTO va rămâne la aceleași cote pentru mașini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, mașini hibride și electrice, nu va fi plătit nimic.

Astfel, pentru o mașină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată în 2012, taxa de plătit va scădea de la 164 euro la 119 euro, în timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, fabricată în intervalul 2001-2003, taxa va crește de la 147 euro la 264 euro.

Alte exemple de reduceri de taxe pentru mașinile Euro 5 fabricate anul trecut sunt: Dacia Duster 1461 cmc, emisie 137 CO2, – de la 164 euro la 154 euro; Dacia Duster 1461 cmc, emisie 126/130/137 CO2, – de la 163 euro la 116 euro; Skoda Octavia 1598 cmc, emisie 119 CO2 – de la 163 euro la 85 euro; Renault Clio 1390 cmc, 127 CO2 -de la 145 euro la 103 euro; VW Golf 6 1598cmc, 107 CO2 -de la 163 euro la 55 euro; Dacia Logan MCV 1461cmc, 119 CO2 – de la 150 euro la 85 euro; Ford Fiesta 1250cmc, 129 CO2 – de la 133 euro la 105 euro; Ford Focus 1598 cmc, 109 CO2 -de la 163 euro la 56 euro.

Pentru Dacia Logan 1149 cmc, dar cu emisie 135 CO2, taxa este indicată în creștere, de la 73 euro la 107 euro.

Pentru mașinile second-hand înmatriculate în 2012, taxa crește în majoritatea cazurilor: VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2002-de la 189 euro la 339 euro; VW Golf 4 1390 cmc, 161 CO2, Euro 4 din 2003, de la 238 euro la 452 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2001/2002/2003 -de la 222 euro la 354 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2002- de la 285 euro la 455 euro; Opel Astra 1598 cmc, 171 CO2, Euro 4 din 2003 – de la 359 euro la 573 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2004/2005/2006 -de la 293 euro la 336 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2005 -de la 338 euro la 388 euro; Ford Focus 1560 cmc, 127 CO2, Euro 4 din 2006 -de la 383 euro la 440 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2004 – de la 272 euro la 414 euro; VW Polo 1390 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004 -de la 905 euro la 1.243 euro.

Pentru VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 4 din 2008, taxa este indicată în scădere de la 1.132 euro la 878 euro.

Pentru mașinile tip Euro 3, Euro 2 și non-euro, taxa scade de la 1.830 euro la 1.657 euro la mașini precum VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004, de la 1.593 euro la 684 euro pentru Dacia Super Nova 1475 cmc, Euro 2 din 2001 și de la 3.321 euro la 363 euro pentru Dacia 1397 cmc, non-euro din 1990.

Timbrul de mediu va fi aplicat numai mașinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu și celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

În cazul mașinilor înmatriculate înainte de 2007, Guvernul a ajuns la concluzia că o scutire exclusiv pentru aceste mașini nu se poate realiza, deoarece ar constitui discriminare, astfel că soluția pentru care s-a optat este recalcularea cotelor pentru mașinile vechi, în funcție de perioada de viață, astfel încât suma de plată să scadă.

Pentru mașinile scoase din România și înmatriculate în alte țări, se restituie o parte din taxa platită, ca parte reziduală a acesteia (calculată în funcție de perioada de utilizare).

Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcție de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru față de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piața din România sau la prima transcriere.

În cazul proprietarilor de mașini care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal, dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum și a celor care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, noul timbru va fi plătit la prima vânzare a mașinii.

Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporționat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu țineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conținea în calculul său, în afară de emisia de CO2, și capacitatea cilindrică (deși acest criteriu era deja taxat la impozitul pe mașină, plătit la administrația locală), era discriminatorie și atragea amenințări cu infringementul din partea UE.