AVERTIZĂRILE lui Soros: criza din zona euro amenință să distrugă UE. Când estimează miliardarul că va atinge GRECIA punctul culminant
Europa are la dispoziție trei luni pentru salvarea zonei euro, afirmă miliardarul american George Soros, într-un discurs ținut sâmbătă și al cărui text a fost postat duminică pe site-ul sau de internet, citat de AFP.
Criza din Grecia va atinge punctul culminant în toamnă, după ce un nou guvern nu va reuși să respecte condițiile acordului de ajutor extern, și este puțin probabil ca Germania și Bundesbank să-și asume rolul de lider pentru a scoate zona euro din criză, afirmă miliardarul George Soros.
După cele trei luni, va fi prea târziu pentru ca Germania, cea mai mare economie a zonei euro, să ia măsurile de ieșire din criză, a spus Soros, citat de cotidianul New York Times.
Criza din zona euro amenință să distrugă Uniunea Europeană și să împingă Europa într-un „deceniu pierdut”, similar Americii Latine în anii ’80, a spus el. Prezent la o conferință pe teme economice la Trento, Italia, Soros a definit situația gravă a euro ca o criză a datoriilor suverane, interconectată strâns cu o criză a sistemului bancar.
„O soartă similară cu cea a Americii Latine așteaptă acum Europa. Asta este responsabilitatea pe care trebuie să o conștientizeze Germania și celelelate state creditoare. Dar nu este niciun semn că s-ar întâmpla așa ceva”, a afirmat miliardarul.
Soros a declarat că se așteaptă ca alegerile din Grecia să conducă la un guvern dispus să respecte condițiile din acordul de ajutor financiar extern, însă noul executiv se va afla în imposibilitatea de a face acest lucru.
„Criza din Grecia ar putea atinge punctul culminant în toamnă. Până la acel moment, economia germană va încetini, astfel că va fi și mai dificil decât în prezent pentru cancelarul Angela Merkel să convingă populația germană să accepte noi responsabilități în Europa. Asta creează o fereastră de trei luni”, a spus el.
„Povara și vina” ajustării dezechilibrelor din zona euro cad în totalitate asupra statelor mai slabe de la periferia zonei euro, chair dacă statele din centrul uniunii monetare au o responsabilitate mai ridicată pentru criză.
„«Centrul» este responsabil pentru crearea unui sistem defect, de introducerea unor tratate defecte, de urmare a unor politici defecte și de adoptarea tot timpul a unor măsuri insuficiente și cu întârziere”, a adăugat Soros.
Miliardarul a cerut înființarea unei scheme de asigurare a depozitelor la nivel european și acces direct al băncilor la fondul de salvare al zonei euro, supraveghere financiară și reglementări comune.
De asemenea, ar fi necesare măsuri pentru a reduce costurile de împrumut ale statelor puternic îndatorate, însă și acestea ar avea nevoie de sprijinul Grmaniei și al Bundesbank. Zona euro ar avea în final nevoie de o autoritate financiară care să preia o mare parte din riscurile de solvabilitate ale statelor membre, a adăugat el.
Sistemul financiar din Europa se fragmentează și se reorganizează de-a lungul unor linii naționale, a declarat miliardarul, evoluție care în câțiva ani va face posibilă o dezmembrare ordonată a zonei euro.
„O destrămare a uniunii monetare mai devreme va fi aproape sigur dezordonată”, a spus el.
Autoritățile germane ar trebui să facă „un efort extraordinar” pentru a obține în următoarele trei luni sprijinul populației pentru măsurile necesare opririi actualelor trenduri, însă oficialii de la Berlin trebuie convinși cu orice preț să arate spirit de conducere și să mențină Uniunea Europeană, consideră Soros.