Fostul președinte sârb Boris Tadici, un PRO-EUROPEAN, vrea să fie premier sub noul președinte Tomislav Nikolici, PRO-RUS
Fostul președinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidențiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier și a precizat că intenționează să formeze o coaliție majoritară cu foștii săi aliați socialiști, relatează AFP.
„Problema care s-a pus era dacă aș accepta să-mi asum postul de premier. Da, sunt pregătit, cu condiția ca partenerii de coaliție să accepte obiectivele și planul de lucru”, a declarat presei Tadici, președintele Partidului Democrat (DS).
Tadici, un proeuropean fervent, a fost învins la prezidențiale de naționalistul populist Tomislav Nikolici, al cărui Partid Sârb al Progresului (SNS) a obținut cel mai mare număr de mandate în Parlament în urma alegerilor generale de la 6 mai. Nikolici urmează să depună jurământul săptămâna viitoare, dar data nu a fost încă stabilită.
A doua și a treia forță parlamentară în urma alegerilor, după partidul lui Nikolici, DS și socialiștii vicepremierului în exercițiu Ivița Dacici sunt în negocieri pentru reconfirmarea alianței lor, care a guvernat în ultimii patru ani.
„Cred că vom reuși să ajungem la un acord pentru a forma o majoritate parlamentară cu socialiștii”, a adăugat Tadici.
El a citat ca principale priorități ale unui Guvern pe care l-ar conduce lupta împotriva sărăciei și șomajului și lupta împotriva crimei organizate și corupției.