Statele Unite condamnă livrările de arme ale Rusiei către Siria
Ambasadorul american la ONU, Susan Rice, a denunțat joi livrările „condamnabile” de arme ale Rusiei către Siria, și a calificat drept „minciuni flagrante” concluziile unei comisii siriene care a anchetat masacrul din Hula (centru), relatează AFP.
„În ceea ce privește andocarea unei nave rusești care transporta arme, este în mod evident un subiect de îngrijorare dat fiind faptul că Guvernul sirian continuă să facă uz de forță asupra propriului popor”, a declarat Rice.
O navă rusească care transporta arme a sosit la sfârșitul săprămânii în portul sirian din Tartus, conform unor informații ale presei. Rusia este principalul aliat al Damascului dar și principalul furnizor de arme. Moscova susține că vânzările de arme sunt legale și nu influențează conflictul din Siria.
Rice a calificat drept „minciuni flagrante” primele concluzii ale unei comisii siriene care a anchetat masacrul din Hula și care exonorează armata siriană de toată responsabilitatea.
Conform rezultatelor preliminarii ale anchetei deschise de autoritățile siriene, masacrul din 25 mai a fost comis de „grupări armate”, termen folosit de Damasc pentru a se referi la opoziția siriană. Victimele „au refuzat să se ridice împotriva statului fiind în dezacord cu grupările înarmate”, a declarat șeful comisiei de anchetă.
ONU, pe baza constatărilor unor observatori aflați la fața locului, a atribuit o parte din cei 108 morți tirurilor de artilerie ale armatei, iar restul atacurilor milițiilor proguvernamentale.
Întrebată de jurnaliști despre rezultatul anchetei siriene, Rice de denunțat „încă o minciună flagrantă”. „Nu există dovezi concrete pentru a susține” această ipoteză. „Nu există dubiu că s-au folosit arme grele și că milițiile sunt responsabile de crimele comise din casă în casă. Ceea ce s-a petrecut este clar”, a adăugat Rice.
Adjunctul secretarului general al ONU responsabil de operațiunile de menținere a păcii, Herve Ladsous, a susținut că „o parte” din victimele de la Hula au fost ucise de explozia obuzelor, menționând că „doar Guvernul sirian folosește blindate, tunuri și mortiere”. „Alte victime au fost ucise cu arme albe”, a adăugat el, „ceea ce indică implicarea (miliției proguvernamentale) «shabbiha»”.