Prima pagină » Știri » AUTOSTRADA DIN JURUL MĂRII NEGRE. De la Istanbul, Băsescu trasează „tronsonul național”

AUTOSTRADA DIN JURUL MĂRII NEGRE. De la Istanbul, Băsescu trasează „tronsonul național”

AUTOSTRADA DIN JURUL MĂRII NEGRE. De la Istanbul, Băsescu trasează
O veste pentru toți șoferii

Președintele Traian Băsescu a declarat, la Summitul Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) de la Istanbul, că finalizarea proiectelor de transport „Magistralele maritime” și „Autostrada inelară” va demonstra capacitatea organizației de a mobiliza resurse și voință politică.

„OCEMN a lansat două proiecte de anvergură, a căror finalizare va demonstra capacitatea de a mobiliza resurse și voință politică. Mă refer la «Magistralele maritime ale Mării Negre» și la «Autostrada inelară a Mării Negre». Avansate acum cinci ani, cele două proiecte nu sunt finalizate, ba aș spune că sunt chiar în stadiul incipient. Consider că ar trebui să ne concentrăm pe acele sectoare care împiedică realizarea proiectelor, să oferim cele mai potrivite rezolvări”, a spus Băsescu în alocuțiunea susținută la reuniunea de la Istanbul.

El a reiterat interesul României pentru aceste proiecte.

„Suntem foarte interesați și angajați în concretizarea magistralelor maritime la Marea Neagră, având în vedere și experiența UE în domeniu. În ceea ce privește Autostrada inelară a Mării Negre, România a trasat deja tronsonul național”, a mai spus președintele.

De asemenea, Băsescu a subliniat că, la aniversarea a 20 de ani, OCEMN are nevoie de o reformă autentică, pentru concretizarea proiectelor de cooperare. „OCEMN are nevoie de o reformă autentică și România a insistat în acest sens în ultimele două președinții în exercițiu pe care le-am deținut. Am subliniat acest lucru acum cinci ani, când am marcat 15 ani de aniversare. Organizația are nevoie de structuri decizionale mai flexibile, care să poată da lumină verde proiectelor în domeniile prioritare de cooperare”, a spus președintele.

El a arătat că discuțiile din OCEMN devin adesea „prizonierele neînțelegerilor politice” și a făcut apel la liderii țărilor membre prezenți să facă tot posibilul pentru ca Summitul de la Istanbul să poată fi finalizat prin adoptarea unei declarații comune. „Dacă datorită disputelor dintre unele state membre legate de conflictele înghețate nu vom avea o declarație adoptată de noi toți, ca rezultat al summit-ului nostru, este proba că avem nevoie de mai multă cooperare”, a evidențiat Băsescu.

Șeful statului va susține adoptarea „Agendei Economice privitoare la întărirea parteneriatului în cadrul OCEMN”, un document construit pe baza propunerilor înaintate de România către partenerii săi, care stabilește prioritățile cooperării economice dintre statele din regiunea Mării Negre.

Totodată, președintele a evocat proiectele de parteneriat lansate de UE sub umbrela „Sinergiei Mării Negre” în domeniile mediului, energiei și transporturilor, precum și proiectul AGRI de transport a gazelor naturale de la Marea Caspică stabilit de România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria.

„Angajamentul României pentru succesul OCEMN este unul profund și puteți conta pe România ca pe un facilitator al consolidării cooperării la Marea Neagră”, a concluzionat Băsescu.

El a mai arătat că mandatul președinției OCEMN care va fi preluat de Turcia survine într-un moment potrivit pentru dezideratele organizației și a felicitat Serbia pentru mandatul încheiat.

OCEMN este cea mai veche formă de cooperare în regiunea Mării Negre. Bazele ei au fost puse în 1992, când liderii a 11 state – Turcia, România, Bulgaria, Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Albania, Georgia, Azerbaijan, Armenia și Grecia au semnat, la Istanbul, „Declarația de la Bosfor”. Inițiativa structurii aparține Turciei, iar cele 11 state care au semnat Declarația din 1992 sunt state fondatoare. Serbia s-a alăturat în 2001. Sediul Secretariatului Permanent Internațional OCEMN este la Istanbul.

Citește și