Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, subliniază că, dacă România vrea să adere la euro până în 2035, trebuie să iasă din procedura de deficit excesiv în 2030, întrucât ulterior va mai fi nevoie de câţiva ani pentru pregătirea aderării. Nazare consideră că aderarea la euro este o ţintă mult mai bună decât consolidarea în sine, deoarece antrenează şi competitivitatea economiei. Ministrul a declarat, azi, la lansarea volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergenţă nominală” de la Banca Naţională a României, că ar trebui să existe linii roşii, care să fie respectate indiferent de ce se întâmplă în spațiul politic. El a atras atenția și asupra bugetului pe 2027, „credibil pentru noi, ca să ne ţinem de acest plan de ţară de zece ani”.
„Consolidarea nu ne este impusă, nu ne este cerută nici de Comisie, nici de agenţii, nici de alţi factori externi. E vorba de ambiţia noastră de a avea o economie mai puternică, de a juca un rol în regiunea asta economică despre care vorbim de ani de zile. Dar trebuie să şi o exercităm. Şi asta nu poate să vină din afară. Vine totdeauna din interior. Şi pentru aceasta avem nevoie de mai mult curaj şi de mai mult consens, de o înţelegere mai largă că anumite elemente legate de politica economică nu fac, nu ar trebui să facă parte din zona de conflict politic extrem. Că avem nevoie de nişte linii roşii pe care să le ţinem, indiferent ce se întâmplă cu ciclul politic”, a explicat ministrul interimar al Finanţelor, citat de News.ro.
El s-a întrebat cât timp mai doreşte România să rămână în procedura de deficit excesiv.
„Sunt foarte importante aceste lucruri ca să putem să facem saltul următor şi suntem într-o intersecţie foarte importantă pentru consolidarea noastră. Cam cât vrem să stăm în procedura de deficit excesiv? Probabil că vom sta 10 ani. Cât vrem să stăm? 15 ani? Nu ne-am săturat, cam cât am fost penalizaţi de faptul că am stat în această procedură? Cu câtă credibilitate se uită investitorii – vrem investiţii, dar cu câtă credibilitate se uită investitorii la România, care persistă în această procedură”, a subliniat Alexandru Nazare.
„Vrem ca în următoarea decadă să aderăm la euro. Până în 2035. Ca să aderăm la euro, trebuie să ieşim din procedura de deficit excesiv în 2030 şi mai avem nevoie, bineînţeles, de nişte ani de zile pentru a pregăti aderarea la euro. Şi de ce aderarea la euro este o ţintă mult mai bună de ţară, o ancoră mult mai importantă decât consolidarea în sine, pentru că ea antrenează şi competitivitatea economiei. Ne forţează să ne uităm şi la cum întărim competitivitatea şi nu doar cum facem consolidarea, care este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creşterea economică”, a detaliat Alexandru Nazare.
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a mai spus că deficitul României este în scădere de la 9% şi se îndreaptă către 3%, aflându-se la jumătatea drumului.
„Astăzi venim dinspre 9% deficit spre 3. Suntem undeva la mijlocul drumului şi am auzit, nu o dată, de mai multe ori, opinii că am putea să facem o pauză. Ne mai oprim un pic, să zicem, ajungem la 6 şi mai stăm. Nu cred că ne permitem. Astăzi, în situaţia în care este România astăzi, nu ne putem permite să ne oprim. Podul în spate e rupt, nu există decât înainte. Şi pentru această idee avem nevoie de susţinerea întregii clase politice. Să găsim formula viabilă în care să ducem cea mai grea parte a consolidării înainte, de la 6 la 3, care este cea mai grea, e o verticalizare, de fapt, a consolidării de la 6 spre 3”, a declarat Alexandru Nazare.
El consideră că o condiţie esenţială este construirea unui buget credibil pentru 2027.
„Nu pentru ratingul de vineri. Ştiu, cu toţii aşteptăm raportul S&P. Pentru că există aceste date la care se publică rapoarte, dar deciziile agenţiei pot fi luate oricând ad-hoc şi oricum ne aşteaptă decizii ale altor agenţii în ianuarie şi februarie. Deci nu avem altă variantă decât să construim un buget credibil pentru 2027. Repet, nu pentru ei, pentru noi, ca să ne ţinem de acest plan de ţară de zece ani”, a arătat Nazare, potrivit News.ro.
El s-a întrebat cât timp mai doreşte România să rămână în procedura de deficit excesiv.
„Sunt foarte importante aceste lucruri ca să putem să facem saltul următor şi suntem într-o intersecţie foarte importantă pentru consolidarea noastră. Cam cât vrem să stăm în procedura de deficit excesiv? Probabil că vom sta 10 ani. Cât vrem să stăm? 15 ani? Nu ne-am săturat, cam cât am fost penalizaţi de faptul că am stat în această procedură? Cu câtă credibilitate se uită investitorii – vrem investiţii, dar cu câtă credibilitate se uită investitorii la România, care persistă în această procedură”, a subliniat Alexandru Nazare.
„Vrem ca în următoarea decadă să aderăm la euro. Până în 2035. Ca să aderăm la euro, trebuie să ieşim din procedura de deficit excesiv în 2030 şi mai avem nevoie, bineînţeles, de nişte ani de zile pentru a pregăti aderarea la euro. Şi de ce aderarea la euro este o ţintă mult mai bună de ţară, o ancoră mult mai importantă decât consolidarea în sine, pentru că ea antrenează şi competitivitatea economiei. Ne forţează să ne uităm şi la cum întărim competitivitatea şi nu doar cum facem consolidarea, care este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creşterea economică”, a detaliat Alexandru Nazare.
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat marți că deficitul României este în scădere de la 9% şi se îndreaptă către 3%, aflându-se la jumătatea drumului.
„Am auzit opinii că am putea să facem o pauză. Ne mai oprim un pic, să zicem, ajungem la 6 şi mai stăm. Nu cred că ne permitem”, a mai spus el.
„Astăzi venim dinspre 9% deficit spre 3. Suntem undeva la mijlocul drumului şi am auzit, nu o dată, de mai multe ori, opinii că am putea să facem o pauză. Ne mai oprim un pic, să zicem, ajungem la 6 şi mai stăm. Nu cred că ne permitem. Astăzi, în situaţia în care este România astăzi, nu ne putem permite să ne oprim. Podul în spate e rupt, nu există decât înainte. Şi pentru această idee avem nevoie de susţinerea întregii clase politice. Să găsim formula viabilă în care să ducem cea mai grea parte a consolidării înainte, de la 6 la 3, care este cea mai grea, e o verticalizare, de fapt, a consolidării de la 6 spre 3”, a declarat Alexandru Nazare.
„Nu pentru ratingul de vineri. Ştiu, cu toţii aşteptăm raportul S&P. Pentru că există aceste date la care se publică rapoarte, dar deciziile agenţiei pot fi luate oricând ad-hoc şi oricum ne aşteaptă decizii ale altor agenţii în ianuarie şi februarie. Deci nu avem altă variantă decât să construim un buget credibil pentru 2027. Repet, nu pentru ei, pentru noi, ca să ne ţinem de acest plan de ţară de zece ani”, a arătat Nazare.
El a explicat avantajele unui buget credibil pentru 2027.
„Ne ajută că poate că ne-am săturat să fim tot timpul pe ultima treaptă de junk. Poate vrem să avem o perspectivă de la negativă la stabilă, de la stabil la pozitiv. Poate ne punem ca şi obiectiv o creştere a ratingului, nu doar menţinerea lui. Şi avem această şansă cu un buget credibil care să se şi materializeze în execuţia anului viitor. Putem să avem o îmbunătăţire a perspectivei, care, de fapt, ar fi primul semn important care s-ar reflecta şi în costurile de finanţare imediat. Şi pe o perspectivă de creştere economică a anului viitor, acest semnal ar fi extrem de important şi ar declanşa o reversare a trendului în care am intrat demult, că noi suntem în decelerare economică de nişte ani de zile. Noi, practic, de-abia din 2027 putem să reversăm trendul şi n-o putem face decât împreună”, a afirmat Alexandru Nazare.
Vorbe multe si goale, cu pretentii de om educat.