Băsescu: R.Moldova nu poate fi tampon între NATO și Rusia, ci poate deveni stat de frontieră al UE
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este nerealist scenariul transformării Republicii Moldova într-un stat tampon între NATO și Rusia, în contextul amplasării în România a elementelor scutului antirachetă, el adăugând că țara vecină poate deveni „stat de frontieră al UE”, cum e România.
„Nimeni nu are în vedere crearea unui tampon între NATO și Federația Rusă sau UE și Federația Rusă utilizând Republica Moldova. De altfel, cred că termenul este depășit, având în vedere tehnologiile militare ale momentului. Cum vă imaginați că R.Moldova poate fi un tampon? Pentru ce? Doar pentru că pentru România are un număr de rachete pe teritoriul său? Nu”, a spus președintele Băsescu.
El a ținut să răspundă astfel în conferința comună de presă cu omologul de la Chișinău, Nicolae Timofti, unei întrebări referitoare la posibilitatea pentru Republica Moldova de a deveni „un tampon”, în contextul amplasării scutului antirachetă în România și prezența trupelor rusești în Transnistria.
Președintele Băsescu a reiterat că obiectivul strategic al scutului antirachetă este punerea în siguranță a cetățenilor din Europa de Sud-Est împotriva unor puteri emergente „cu vise de dezvoltare a armelor nucleare” sau a riscului ca grupări teroriste să intre în posesia unor rachete moderne cu rază medie de acțiune.
„Și noi, și Federația Rusă, avem aceleași interese cu privire la securitatea cetățenilor noștri și am impresia că la Moscova se înțelege tot mai mult că nimeni nu are în vedere ca elementele de scut antirachetă de pe teritoriul României, elemente care vor deveni operaționale în 2015, vor pune sub semnul întrebării securitatea Federației Ruse”, a spus președintele.
El a adăugat că între Rusia și UE pot exista numai dispute de natură economică, nu militară, iar ideea cu Republica Moldova ca un spațiu tampon din punct de vedere militar trebuie uitată.
Citește și Băsescu: Îngrijorarea unui oficial rus față de scut, joc propagandistic pentru investiții militare
„Uitați ideea că Republica Moldova este în viziunea vreunui strateg ca un tampon între NATO și Federația Rusă. Deci uitați de Republica Moldova ca tampon, Republica Moldova poate deveni ceea ce este România acum, un stat de frontieră al UE și ne-am bucura ca Republica Moldova să devină pe termen mediu un membru al UE la frontiera acestei organizații. Deocamdată, România este stat de frontieră și nu Republica Moldova. Ne dorim ca Republica Moldova să devină stat de frontieră al UE și nu tampon. Între Federația Rusă și UE pot fi numai dispute economice, dar uitați de posibilitatea ca vreodată între UE și Federația Rusă să fie conflicte militare. Uitați de povestea asta, pentru că este nerealist să construiți asemenea scenarii”, a concluzionat Băsescu.
Pe de altă parte, președintele Timofti a evidențiat că „așezarea geografică a Republicii Moldova este sub anumite interese geopolitice a diferitelor state și grupări” și a adăugat că speră să reușească într-o retragere a trupelor ruse din Transnistria.
„Eu sunt de părere că noi o să reușim, nu pot să vă spun când, dar o să reușim ca trupele rusești de pe teritoriul Republicii Moldova să fie retrase. Acesta este un punct clar în politica Republicii Moldova. Am avut o întrevedere cu domnul Rogozin, recent, când s-a aflat în vizită în Republica Moldova, și am avut discuții sincere, deschise. După, dumnealui a fost de părere că această problemă trebuie să fie rezolvată în baza unor discuții, a tratativelor și a relațiilor bilaterale. Eu sunt de părere că trebuie puse în aplicare mecanismele organelor internaționale”, a spus președintele de la Chișinău.
Citește și Traian Băsescu despre cazul Iulia Timoșenko: „Noi ne solidarizăm cu colegii noștri din UE”