Prima pagină » Știri politice » Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”

Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”

Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis un nou mesaj în contextul blocajului politic. Bolojan susține că prelungirea provizoratului poate genera costuri tot mai mari pentru România. Într-o postare pe Facebook, acesta vorbește despre efectele economice ale instabilității, critică PSD și AUR și prezintă un guvern de tehnocrați drept soluție de deblocare, dacă partidele nu reușesc să ajungă la un acord politic.

Bolojan: Provizoratul poate continua, dar cu costuri pentru români

Ilie Bolojan avertizează asupra consecințelor economice ale menținerii actualei situații politice. Premierul susține că România poate continua în provizorat, însă acest lucru ar putea însemna împrumuturi mai scumpe, probleme în relația cu investitorii și riscuri pentru ratingul de țară.

„E timpul pentru decizii!

Costurile iresponsabilității coaliției de facto PSD-AUR, care a lăsat România fără guvern într-o perioadă de crize interne și externe, fără să pună nimic în loc, pot crește în fiecare zi.

Patru luni, cu atribuții limitate, ne-am făcut datoria față de România. Și ne-o vom face până la capăt!

Provizoratul poate continua?

Da, dar cu costuri care pot fi mai mari pentru români. În primul rând, scumpirea împrumuturilor de care finanțarea României este încă dependentă. Chiar dacă rezultatele financiare ale guvernului sunt bune, instabilitatea politică majorează dobânzile. Fiecare punct procentual poate însemna miliarde anual.

Lipsa garanției că viitorul executiv va continua buna guvernare îngrijorează investitorii și se poate reflecta în evaluarea ratingului de țară.

În condiții normale, bugetele aprobate ar trebui să acopere cheltuielile până la sfârșitul anului. Din păcate, din incompetență sau premeditat, în unele domenii fondurile prevăzute sunt pe cale să se epuizeze și este absolut necesară rectificarea bugetară. În sănătate și transporturi, de exemplu.

Trebuie pregătit bugetul anului viitor. Fără continuarea reformei administrației și reducerea cheltuielilor statului, acesta nu va putea respecta continuarea redresării.

Nu voi abandona țara și, indiferent de greutățile zilnice, îmi voi îndeplini responsabilitățile asumate până când voi putea preda mandatul succesorului meu. Demisia unui premier sau a unor miniștri dintr-un guvern demis nu ar face decât să accentueze criza și să blocheze până și activitățile guvernamentale curente. Ar fi iresponsabil.”

Bolojan acuză PSD că a refuzat soluția propusă de PNL, USR și UDMR

Premierul demis vorbește și despre negocierile politice și susține că România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede.

„Pentru a putea evita costurile, România are nevoie de un guvern de încredere, instalat cât mai repede. Primul pas pentru deblocare este desemnarea de către președintele României a unui premier credibil. Acesta ar urma să-și negocieze sprijinul parlamentar pentru noul guvern. Prelungirea blocajului, degradarea climatului democratic și dezinformările nu fac decât să crească nervozitatea și neîncrederea.

Poziția PNL a fost clară de la începutul acestei crize: soluția firească era un nou guvern politic, cu răspundere politică.

PSD, care a coagulat o majoritate pentru doborârea guvernului, ar fi avut astfel ocazia să preia guvernarea. Dar nu a reușit sau nu a vrut să își asume această răspundere.

PNL, USR și UDMR au propus o soluție de compromis: o rotativă la guvernare, cu susținere reciprocă, între cele două blocuri care nu mai pot guverna împreună. Am propus un premier credibil: dl. Siegfried Mureșan.

PSD a refuzat, pentru că soluțiile transparente presupun răspundere. Iar PSD preferă înțelegerile pe sub masă, jocurile de culise și transferul responsabilității către alții.”

Bolojan propune un guvern de tehnocrați, dar fără miniștri controlați de PSD

În ultima parte a mesajului, Ilie Bolojan prezintă varianta pe care o consideră necesară pentru ieșirea din blocaj, în cazul în care formarea unui guvern politic rămâne imposibilă. Premierul vorbește despre un Executiv neutru, format din tehnocrați, cu un mandat limitat la câteva obiective urgente: rectificarea bugetară, finalizarea procedurilor privind PNRR și elaborarea bugetului pentru 2027.

„În aceste condiții, o soluție de deblocare, departe de ideal, dar necesară, este un guvern neutru, format din tehnocrați, cu obiective clare și limitate: rectificarea bugetară, finalizarea procedurilor de închidere a PNRR, elaborarea bugetului pentru 2027, cu menținerea liniei de redresare convenite cu partenerii și finanțatorii României.

Dar un autentic guvern de tehnocrați, nu unul cu miniștri controlați din birourile PSD.

Adevărații profesioniști nu acceptă o misiune atât de grea pentru a executa ordine politice care contravin intereselor țării și vin din partea celor care fug de răspundere.

Refuzul PNL de a valida un guvern care include PSD nu este o simplă supărare sau încăpățânare, ci lecția fostei coaliții: PSD nu are niciun respect pentru interesul real al României și își urmărește doar propriile interese clientelare.

România a parcurs un drum greu, semnele redresării încep să apară și nu putem accepta irosirea acestui efort.”

Comentarii 4

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!