Crin Antonescu, enervat de Merkel și Barroso: „Nu se poate să fii ditamai președinte de Comisie Europeană și din vacanță de undeva să-i mai trimiți o scrisoare domnului Ponta”
Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marți seara, la Antena 3, că un comportament ca al președintelui Comisiei Europene este inadmisibil.
„Este normal să le pese. Eu am o singură exigență, democrația are valori universale. Dacă se strecoară îndoiala că democrația este încălcată, e jale. Eu nu vreau să se întâmple asta, nu e admisibil, nu e acceptabil să dai declarații pe ce ți-a spus Băsescu la telefon, așa cum a făcut doamna Angela Merkel. Nu se poate să fii ditamai președinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, și din vacanță de undeva să-i mai trimiți o scrisoare domnului Ponta fără să știi ce s-a întâmplat aici”, a declarat Crin Antonescu, al un post de televiziune.
Totodată, președintele interimar a ținut să specifice că un verdict cât mai rapid din partea Curții Constituționale privind validarea sau invalidarea referendumului este necesar tocmai pentru a nu prelungi criza politică.
„A amâna din nou decizia sau a o pasa Parlamentului, spre exemplu, nu este un lucru bun. Cel mai bine este să avem un verdict clar. Miezul problemei este următorul: calculele pe care le facem și voturile pe care le avem trebuie să arate clar, Traian Băsescu este demis și facem alegerile prezidențiale cu toată lumea sau Traian Băsescu se întoarce și o terminăm”, a mai spus Antonescu.