Prima pagină » Știri politice » Cu 15 luni înainte de alegerile prezidențiale, Crin Antonescu face o mișcare-surpriză

Cu 15 luni înainte de alegerile prezidențiale, Crin Antonescu face o mișcare-surpriză

Cu 15 luni înainte de alegerile prezidențiale, Crin Antonescu face o mișcare-surpriză
Anunțul va fi făcut pe 31 august

Surse din USL au declarat pentru gândul că la sfârșitul lunii august, pe 31 august, la Constanța, va fi organizat un eveniment special, care va marca începerea campaniei pentru prezidențiabilul Crin Antonescu. În ultima lună, președintele PNL a lipsit din spațiul public, el fiind plecat în SUA, în vizită de lucru potrivit propriilor declarații, și în concediu în Europa.

Chiar dacă până la alegerile prezidențiale mai sunt aproximativ 15 luni, liberalii doresc să marcheze faptul că prezidențiabilul USL este susținut de toți partenerii din Uniune, eliminând astfel zvonurile privind apariția unor prezidențiabili din partea PSD. Mai mult, se va insista pe parteneriatul care există între Victor Ponta și Crin Antonescu. De altfel, liderul PNL a declarat că relația sa cu premierul „este mai așezată, mai clară și mai bună ca niciodată”.

Evenimentul va fi organizat de PNL și „Echipa lui Crin”, dar vor fi invitați să participe la el și social-democrații și conservatorii. Pe scenă, alături de Antonescu sunt așteptați liderii PSD și PC, Victor Ponta și Daniel Constantin, dar și alți lideri social-democrați.

Show-ul, care va fi dedicat în exclusivitate prezidențiabilului Crin Antonescu, va avea loc la Sala Sporturilor din Constanța, organizatorii plănuind să aducă între 2.000 – 2.500 de simpatizanți.

Fostul consilier prezidențial din perioada interimatului lui Crin Antonescu, deputatul Radu Zlati, scrie pe blogul personal că Antonescu „începe să-și clădească, încetul cu încetul, statura unui prezidențiabil”. El adaugă că prezidențiabilul Antonescu va încerca să-și creeze o imagine care să nu se suprapună 100% peste electoratul care a votat „DA” la referendumul pentru demiterea președintelui din vara lui 2012.

„Un prezidențiabil care are tăria convingerilor sale, are puterea de a merge pe drumul său, dar care este mai așezat, mai puțin vitriolant în expresii, mai concesiv cu greșelile (intenționate sau nu) ale partenerilor săi. Sunt convins că președintele României  Crin Antonescu  va fi, în limitele prerogativelor sale constituționale, un președinte jucător; dar nu unul care să dea la gioale și care să facă pe durul la colțul blocului. Iar această imagine începe a fi constituită cu răbdare și inteligență. Toamna lui 2013 ne va oferi, foarte probabil, o rebranduire a mărcii politice Crin Antonescu”, susține Radu Zlati.

Înainte de show-ul programat la Casa Sporturilor, liberalii se vor reuni la Constanța pentru ședințele Biroului Politic Central și ale Delegației Permanente. Concomitent, tinerii liberali vor participa la Școala de Vară a TNL.

Pe agenda discuțiilor Delegației Permamente se numără cel puțin cinci subiecte fierbinți: acordul cu FMI și majorarea impozitelor, analiza activității miniștrilor și posibila remaniere guvernamentală,  situația primarilor și a șefilor de Consilii Județene aflați în situație de incompatibilitate, stabilirea datei pentru referendumul pentru modificarea Constituției și analizare conflictelor majore care există în județe între liderii PNL și PSD.