Cum au fost mușamalizate în Parlament operațiunile „Codul Penal” și „Grațierea”
Operațiunile „Codul Penal” și „Grațierea”, realizate la începutul lunii decembrie în Parlament, au fost mușamalizate de conducerea Camerei Deputaților, care nu a dorit să discute neregulile evidente privind modul în care aceste proiecte legislative au fost aprobate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a motivat legalitatea acestei ședințe prin faptul că toate grupurile parlamentare au fost de acord cu procedura și, în atare condiții, nu se poate vorbi despre vreo neregulă. Asta în pofida declarațiilor mai multor membri ai Comisiei Juridice care au declarat pentru gândul că nu au participat la ședința în care s-a dat raport favorabil proiectului de lege privind amnistia și grațiere și s-au adus modificări Codului Penal, dar apar ca prezenți la acea ședință.
Pe 9 decembrie, deputații din Comisia Juridică au decis într-o ședință ținută în secret, departe de ochii presei, să dea un raport favorabil proiectului de lege privind amnistia și grațierea și să modifice Codul Penal. Potrivit procesului verbal de ședință s-a înregistrat prezența doar la începutul ședinței, nu și cea efectivă din timpul votului pentru cele două proiecte controversate.
Astfel, potrivit procesului verbal, dintre cei 27 de membri ai Comisiei au lipsit trei: Valeria Schelean (PDL), Gabriel Andronache (PNL) și Aurelian Ionescu (PC).
În cursul ședinței, mai mulți deputați au fost înlocuiți de colegi de-ai lor în cadrul Comisiei: Mate Andras Levente – Marton Arpad, Bogdan Mihăilescu – Tamara Ciofu, Marius Manolache – Carmen Moldovan, Ion Adam – Gabriela Podașcă și Victor Roman – Vlad Cosma.
La începutul ședinței, pe ordinea de zi, nu erau menționate modificările la Codul Penal, iar proiectul privind amnistia și grațierea nu fusese adoptat până la închiderea ședinței oficiale, de la 21.30.
Pe lista prezenților, la începutul ședinței, apar: Ciucă Liviu-Bogdan PC, Cătăniciu Steluța-Gustica PNL, Nica Nicolae-Ciprian PSD, Nicolescu Theodor-Cătălin PNL, Adam Luminița-Pachel PP-DD, Bărbulescu Daniel-Ionuț PSD, Culețu Dănuț PDL, Cupșa Ioan PNL, Fenechiu Cătălin-Daniel PP-DD, Florea Daniel PSD, Gorghiu Alina-Ștefania PNL, Grosaru Mircea – minorități, Ibram Iusein – minorități, Mocioi Niculina PP-DD , Necula Cosmin PSD, Nicolicea Eugen PSD, Stragea Sorin Constantin PSD, Ștefănescu Elena Cătălina PSD și Varga Vasile PNL
Gândul a solicitat Camerei Deputaților să prezinte stenograma ședinței Comisiei Juridice, înregistrările ședințelor, dar și lista nominală a parlamentarilor care au aprobat aceste proiecte de lege. De asemenea, gândul a solicitat Camerei Deputaților să precizeze în ce sală a avut loc ședința și dacă aceasta a fost înregistrată video. Președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat în mai multe rânduri că stenograma ședinței poate fi pusă la dispoziția presei.
„Ședintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități nu sunt stenografiate”, a venit răspunsul primit din partea Camerei Deputaților. Mai mult, se recunoaște că au existat ședințe ale Comisiei Juridice în două săli și nu doar în una.
Astfel, ședința Camerei Deputaților a început la 16.30 în sala Mihai Viteazul, unde ședința a fost înregistrată în format audio și video. Operațiunile „Codul Penal” și „Grațierea” s-au desfășurat în cea de-a doua sală a Comisiei Juridice și a fost înregistrată doar audio, astfel nu se pot vedea numărul exact al celor prezenți în sală.
„Ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități din data de 9 decembrie 2013 a fost înregistrată astfel: ședința desfășurată în sala Mihai Viteazul a fost înregistrată audio-video, iar cea desfășurată la sala de ședintă a Comisiei juridice, de disciplină și imunități nr. 29, situate la nivelul P1, a fost înregistrată audio. Înregistrările menționate au fost făcute în funcție de dotările tehnice cu care sunt echipate cele două săli de ședința ale Comisiei juridice, de disciplină si imunități”, susțin cei de la Comisia Juridică.
În realitate, în timp ce mass-media se afla la ședința oficială a Comisiei Juridice, care s-a desfășurat între orele 16.30 – 21.30, într-o altă sală, între orele 19 – 21 s-au aprobat proiectele controversate. Informația a fost recunoscută de deputații din Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
Conform procesului verbal, ședința din sala a doua a fost condusă de vicepreședintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica. Toată operațiunile au fost atent supravegheate de social-democratul Florin Iordache.
Mai mulți deputați din Comisia Juridică au declarat pentru gândul că nu au participat la ședința în care s-a dat vot favorabil proiectului de lege privind amnistia și grațierea și s-au adus modificări Codului Penal.
Operațiunile „Codul Penal” și „Grațierea” prezentate de gândul au trezit reacția ambasadelor SUA, Marii Britanii, Germaniei, Franței și Olandei care au cerut explicații parlamentarilor români. Ulterior, din cauza presiunii mediatice și externe, parlamentarii au decis să amâne cele două proiecte de lege pentru sesiunea din luna februarie a Parlamentului.