Declarația de independență a lui MRU: Forța Civică va avea propuneri pentru funcțiile de președinte și premier
Președintele Forței Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, că formațiunea pe care o conduce va prezenta „în scurt timp” propuneri pentru candidatura la Președinție și pentru funcția de șef al Guvernului, afirmând că FC are dreptul și obligația de a face acest lucru.
Într-o conferință de presă susținută la sediul PDL Arad, președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus că schimbarea statulului acestui partid într-unul parlamentar ar înseamna foarte mult, chiar dacă a obținut doar patru mandate.
„Forța Civică, pentru un partid tânăr care și-a recompus existența începând din septembrie, are patru parlamentari, iar schimbarea statutului în partid parlamentar înseamnă foarte mult. Obiectivul Forței Civice a fost astfel atins”, a spus Ungureanu.
El a declarat că „în scurt timp” FC va aduce propuneri pentru președinția României și funcția de premier.
Întrebat în ce context va face aceste propuneri, Ungureanu a răspuns: „Noi considerăm că în momentul în care, ca partid parlamentar, putem propune proiecte legislative capabile să contureze un proiect mare de guvernare în care Forța Civică să participe, avem dreptul și obligația politică, totodată, de a veni cu o propunere pentru candidatura la funcția supremă în stat, cea de președinte, și pentru funcția de șef al executivului”.
Întrebat în cât timp ar urma să fie făcute publice aceste nume, Ungureanu a spus că până la începutul anului viitor.
Ungureanu a candidat pentru un mandat de senator în colegiul din municipiul Arad, obținând mandatul la redistribuiri.
Președintele Forței Civice a lipsit, vineri, de la înmânarea certificatelor de parlamentari, care a avut loc la Prefectura Arad, pentru că se afla într-o vizită în Ungaria și a ajuns după eveniment, ridicând ulterior certificatul.
Conducerea Forței Civice va lua săptămâna viitoare o decizie, în Colegiul Director, prin care va stabili dacă cei patru parlamentari ai săi se afiliază grupului PDL sau rămân independenți, a declarat, joi, secretarul general al formațiunii, Ștefan Pirpiliu.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, declara, miercuri, că, deocamdată, parlamentarii intrați în Parlament sub sigla ARD vor putea participa la ședințele grupului PDL și vor face o politică comună, arătând că aceștia nu pot să-și constituie un grup independent.