Prima pagină » Știri politice » EXCLUSIV. VOT PÂNĂ LA ORA 10 NOAPTEA. Crin Antonescu: „Am promulgat Legea referendumului”. LIVE

EXCLUSIV. VOT PÂNĂ LA ORA 10 NOAPTEA. Crin Antonescu: „Am promulgat Legea referendumului”. LIVE

EXCLUSIV. VOT PÂNĂ LA ORA 10 NOAPTEA. Crin Antonescu:
Surse din USL au declarat pentru gândul că referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu se va desfășura într-o singură zi, dar va fi extins programul secțiilor de votare, referendumul urmând să aibă loc între orele 07.00 și 22.00

Referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu se va desfășura într-o singură zi, însă programul secțiilor de votare ar putea fi prelungit, a declarat președintele interimar Crin Antonescu, confirmând informațiile publicate de gândul, potrivit cărora, pe 29 iulie, românii ar putea vota între orele 07:00 și 22:00.

Totodată, Crin Antonescu a anunțat că a promulgat legea referendumului în forma adoptată de parlament și declarată constituțională de CCR în măsura în care pentru validare este nevoie de prezența la vot a 50 la sută plus unu dintre alegătorii înscriși în listele electorale permanente.

„Am decis să promulg legea de modificare a legii referendumului, așa cum a fost ea votată de Parlament, așa cum a trecut prin Curtea Constituțională. În fața deciziei Parlamentului și CCR am considerat că este mai puțin important punctul meu de vedere, am promulgat această lege. Cred că am închis unul din subiectele fierbinți de dezbatere. Unul din motive pentru care am decis să promulg legea este că înțeleg întotdeauna să pun interesul național în fața celui partizan”, a spus Antonescu.

Președintele interimar a susținut că referendumul de demitere se va desfășura într-o singură zi, pe 29 iulie, programul secțiilor de votare putând fi prelungit. „Legea precizează clar că referendumul se va desfășura într-o singură zi. Este stabillită ziua 29 iulie. Proiectul legii prevede o zi. Sigur că i-am împărtășit primului ministru preocuparea mea ca indiferent de condițiile pe care legea le stabilește cât mai mulți cetățeni să aibă fizic dreptul de a vota. Prelungirea orelor, s-ar putea face de la ora 07.00 la ora 22.00 – 23.00, un număr mare de secții în țară și străinătate. Este obligația mea să asigură dreptul oricui dorește să poate fi respectat”, a spus Antonescu.

Antonescu îi răspunde lui Băsescu: „Ceea ce în aceste zile acești oameni au făcut în presa internațională, în mediile politice, este un lucru pe care nu l-aș putea califica decât crimă împotriva acestei țări”

Crin Antonescu a ținut să răspundă și criticilor aduse astăzi de președintele suspendat Traian Băsescu care l-a acuzat că minte atunci când neagă existența unor solicitări venite din partea Comisiei Europene. „S-a vorbit despre minciuni de la acest pupitru. De la acest pupitru nu am făcut nicio referire la primarul Constanței și dacă face politică mă retrag din viața politică, dacă nu, știm încă o dată cine este mincinos. Când am spus că nu exista un document oficial care să i se pună niște condiții premierului am spus adevărul. La Administrația Prezidențială nu a ajuns vreun document de la Comisia Europeană, am spus adevărul”, s-a apărat Antonescu.

Totodată, el a reclamat o campanie de dezimformare la adresa României. „România se află sub un asalt de dezinformare, într-o situația dificială, adusă de oameni disperați că-și pierd scaunul și puterea. Ceea ce în aceste zile acești oameni au făcut în presa internațională, în mediile politice este un lucru pe care nu l-aș putea califica decât crimă împotriva acestei țări.

Cât privește criticile privind implicarea sa politică prin participarea la mitingul de la Timișoara, Antonescu a afirmat că a fost „la un miting organizat de societatea civilă pentru a-mi spune foarte limpede părerea despre două teme, că cetățenii trebuie să se exprime la acest referendum și în al doilea rând să vorbesc oamenilor despre drepturile inalienabile ale României”.

„Monica Macovei și Traian Băsescu nu pot scoate România din UE pentru că nu ei au adus-o acolo. Nu știu dacă voi mai participa la mitinguri, nu exclud pe marginea acestei ipoteze, cred că sunt teme pe care am dreptul să mă exprim public”, a mai comentat Antonescu.

Pe de altă parte, președintele interimar a salutat măsurile luate astăzi de guvern. „Erau așteptate de multă vreme, de mediul de afaceri în primul rând. Acest Guvern știe să facă o ierarhie de priorități, de la plata TVA și până la deductibillitățile pentru cercetare există o înțelegere a faptului că fără măsuri de creștere economică, care să dea oxigen mediului de afaceri și să crească numărul locurilor de muncă”, a spus Antonescu. 

Gândul a transmis LIVE VIDEO și LIVE TEXT declarațiile președintelui interimar Crin Antonescu, susținute după întrâlnirea cu premierul Victor Ponta și cu președinții celor două camere ale Parlamentului, pe tema legii referendumului.

Liderii USL au declarat la finele săptămânii trecute că ar fi posibil ca referendumul pentru demitere să aibă loc în două zile. Surse USL au declarat pentru gândul că s-a abandonat această idee, urmând să fie prelungit programul secțiilor de vot, acestea urmând să fie deschise pe 29 iulie, de la ora 07.00 la orele 22.00. În programul inițial, cetățenii puteau vota între orele 08.00 și 20.00. Astfel, programul a fost extins cu trei ore. Premierul Victor Ponta a declarat la Gândul Live că legea referendumului va fi modificată potrivit deciziei Curții Constituționale, astfel încât președintele să fie demis cu votul majorității, dacă la urne se prezintă jumătate plus unu din cei înscriși pe listele electorale.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, le-a cerut liderilor USL să spunâ cât mai repede care sunt condițiile în care se va desfășura referendumul pentru demiterea sa.

Antonescu a precizat că al doilea subiect de interes ce trebuie discutat privește legislația în domeniul referendumului.

„Intră în Referendum Gândul pe Facebook și câștigă un iPad!”

Citește și