Iohannis: Negocierile USL au eșuat. USL există pe hârtie, nu mai există USL de facto
Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a reconfirmat faptul că negocierile din USL pentru remanirea guvernamentală au eșuat, precizând că „USL există pe hârtie, dar nu mai există de facto”.
„Astăzi tragem concluzia că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eșuat. Probabil Delegația Permanentă a PNL va constata același lucru, că negocierile au eșuat și că nu putem să continuăm în această formă de colaborare non-existentă, într-o alianță care nu mai negociază nu mai discută ș atunci un prim pas, posibil, este retragerea miniștrilor noștri din Guvern. Există USL pe hârtie, nu mai există USL de facto”, a afirmat Iohannis.
Delegația Permanentă este cea care va decide mâine dacă PNL se retrage de la guvernare, dar această poziție a fost anticipată de declarațiile președintelui PNL.
„Nu suntem un partid să mergem la cerșit, ci suntem parteneri cu PSD. Noi care nu am cerut nimic în plus, nu am discutat argumentele PSD, am discutat argumentele noastre”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.
El a precizat că după ruperea USL, este posibil ca PNL să încheie alianțe în consiliile locale și județene cu cei de la PDL, dar această decizie o va lua Delegația Permanentă a PNL. O Rezoluție votată de Congresul PNL din 2012 interzice orice colaborare cu PDL.