Kelemen: „Este nevoie de o amendare foarte serioasă a Constituției”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că este nevoie de o amendare foarte „serioasă și profundă” a Constituției, afirmând că Uniunea nu vizează doar modificarea articolului privind caracterul național al statului, ci și a altor articole, transmite corespondentul Mediafax.
Kelemen Hunor a declarat, luni, la Sfântu Gheorghe, că scopul Uniunii este de a avea o reprezentare puternică în viitorul Parlament, deoarece în următorul mandat se vor aborda mai multe teme majore, printre care și modificarea Constituției, transmite corespondentul Mediafax.
În acest context, Kelemen Hunor a afirmat, într-o conferință de presă, că UDMR nu vizează doar modificarea sintagmei de „stat național”, ci și modificarea altor articole ale Constituției pe care le consideră „a fi depășite”.
„Noi vrem să modernizăm statul român. În Constituție sunt multe, multe probleme, iar prima dată trebuie modificat articolul care interzice modificarea primului articol, care este un nonsens. Până la urmă, Constituția României a fost făcută și a fost votată de oameni, deci nu e dată de Dumnezeu. Eu înțeleg că în Biblie nu se poate modifica Apocalipsa de om, dar să interzici în Constituție să modifici un anumit articol și să nu ții cont de realitățile, de evoluția societății, de evoluția Uniunii Europene eu cred că este o gândire cam îngustă și dintr-un alt secol. În continuare noi suntem interesați să modernizăm Constituția, inclusiv în ceea ce privește primul articol și când vorbim de articolul unu vorbim doar de sintagma de «stat național», nu și de celelalte sintagme. Această propunere a existat, există și va fi susținută în continuare”, a explicat președintele UDMR.
Kelemen a spus că sunt multe probleme în Constituția României, la fel de importante, cum ar fi structura celor două camere ale Parlamentului, atribuțiile acestora, relația dintre Președinție și Guvern sau chestiunile Curții Constituționale.
„Trebuie să vedem dacă vrem într-adevăr o Curte Constituțională atât de puternică încât deciziile curții să nu fie niciodată și de nimeni supervizate. De fapt, în Uniunea Europeană, dacă vă uitați, cu excepția a două țări, în toate cazurile deciziile Curții Constituționale pot fi revizuite. Așa a fost și în România până în 2003, când am făcut o prostie, când am eliminat această posibilitate. Deci, eu spun că sunt foarte, foarte multe probleme în Constituția României care deja au fost depășite de situație și de evoluția societății și trebuie o amendare foarte serioasă și profundă. Deci, când vă gândiți la UDMR să nu vă gândiți doar la articolul unu, avem idei și în alte zone, la fel de importante, dar nu renunțăm nici la această idee”, a spus el.