Conducerea social-democraților a decis să continue negocierile cu partidul lui Dan Diaconescu pentru semnarea unui acord între cele două formațiuni politice, premierul Ponta afirmând că nu se rușinează de colaborarea cu PPDD și că vrea să reprezinte „acest electorat”. PSD încearcă să formeze majorități în Consiliile locale și județene cu cei de la PPDD; iar în schimb oferă funcții guvernamentale din eșalonul doi.
„PPDD a obținut 10% din voturi, e un electorat care trebuie reprezentat, eu nu mă rușinez, vreau să reprezint acest electorat și să iau măsuri pe care acest electorat le susține”, a spus premierul Ponta la finalul ședinței Biroului Permanent Național.
El a explicat că în pofida opoziției UDMR față de intrarea PPDD la guvernare, Ponta a adăugat că „nu a fost un dezastru de imagine când a cooptat UDMR la guvernare”.
Ponta a precizat că în prezent are acorduri semnate cu cei de la PPDD, UDMR și PC pentru menținerea guvernării în actuala formulă și după alegerile prezidențiale și că se negociază un astfel de acord și cu PPDD. În schimb, cei de la PPDD vor sprijini PSD în teritoriu, iar social-democrații vor numi oamenii lui Dan Diaconescu în funcții guvernamentale de rangul 2, excepție făcând calitatea de ministru.
Citește și PRIMA DEFECȚIUNE în coaliția PSD – UDMR. Kelemen se opune intrării PPDD la guvernare: „Ar fi un dezastru de imagine”
Citește și UDMR a dat peste cap planul PSD. Dragnea: „Sunt șanse foarte mici să discutăm despre intrarea PPDD la guvenare”