Ponta își definește majoritatea: Oamenii așteaptă lucrurile bune de la PSD și aliații săi, UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu și de la PNL
Premierul Ponta a făcut pentru prima dată o distincție în ceea ce privește majoritatea parlamentară, susținând că oamenii așteaptă lucrurile bune de la PSD și aliații săi, enumerând în principal UNPR și PC. Despre PNL Ponta a spus ironic „poate o da Dumnezeu și de la PNL”.
Între Crin Antonescu și Victor Ponta au avut loc în ultima săptămâna mai multe schimburi de replici, social-democrații acuzându-i pe liberali că i-au lăsat în ofsaid la legea minelor și la modificările privind Codul Penal.
„Haideți pentru anul viitor să continuăm lucrurile bune, oamenii au nevoie de pensii, salarii de investiții și să nu uitați că încă 11 luni până acest sistem condus de domnul Băsescu va pleca vom avea propagandă, minciună, scandal, cât o să fie Băsescu președinte nu o să fie liniște. Din fericire mai sunt doar 11 luni. În rest, restul lucrurilor oamenii le așteaptă de la PSD și aliații săi de la UNPR, PC, poate o da Dumnezeu și de la PNL, dar de la noi așteaptă lucrurile bune și noi avem datoria să ne ocupăm de ce vor oamenii”, a spus Ponta la începutul conducerii PSD.
Citește și Ponta insistă cu legea grațierii. Crin atacă la rupere: Premierul a venit cu IDEEA STUPIDĂ să spunem că NU susținem legea, dar, ce să vezi, ea să treacă în Parlament