Prima pagină » Știri politice » Radu Berceanu pentru Gândul: „S-a discutat varianta MRU, dar el își vede de treaba lui, noi ne vedem de treaba noastră”

Radu Berceanu pentru Gândul: „S-a discutat varianta MRU, dar el își vede de treaba lui, noi ne vedem de treaba noastră”

Radu Berceanu pentru Gândul: „S-a discutat varianta MRU, dar el își vede de treaba lui, noi ne vedem de treaba noastră
Senatorul PDL a avansat pentru gândul ipoteza organizării Congresului Extraordinar al partidului săptămâna viitoare.

Senatorul PDL a avansat pentru gândul ipoteza organizării Congresului Extraordinar al partidului săptămâna viitoare.

Berceanu a spus că PDL trebuie să organizeze cât mai rapid Convenția Națională, chiar dacă unii colegi de-ai săi au sugerat că echipa lui Emil Boc trebuie să asigure conducerea interimară încă șase luni. „Putem organiza Convenția Națională chiar săptămâna viitoare”, a precizat senatorul PDL.

El recunoaște că varianta cu Mihai Răzvan Ungureanu a fost discutată în ședința de ieri a democrat-liberalilor.

„A fost discuția, dar s-a spus retezat așa, tăios, > Numai după ce PDL își rezolvă problema lui din interior și are o conducere clară interimară de-abia după aceea, acel PDL, clarificat în interior și cu lucrurile stabilite în interior, discută cu altcineva din afară”, a subliniat Berceanu.

Potrivit acestuia nu se poate amesteca politica de alianță cu „problemele interne”. Pentru el, cronologic ar trebui aleasă o conducere cu mandat limitat până în martie 2013, care poate negocia ulterior cu oricine.

Berceanu a spus că „nici măcar nu știe ce vrea să facă Mihai Răzvan Ungureanu”.

„Nu putem discuta cu nu știu cine, mai ales că acel cineva nu există în momentul de față. Există MRU ca persoană, dar acea, nu știu ce face el, nu există. Este o dorință, probabil că lucrează la ea, dar noi nu putem discuta cu ceva care va să fie. Nu putem discuta până nu avem în interior lucrurile clare. Doar conducerea PDL poate discuta cu MRU, cu UDMR, cu oricine”, a declarat pentru gândul democrat-liberalul.

El a lăsat însă o portiță deschisă discuțiilor între PDL și MRU.

„Nu așteptăm nu știu ce de la MRU, el își vede de treaba lui, noi ne vedem de treaba noastră, iar după aceea dacă o să aibă vreo chestiune și vrea să discute cu noi se va întâmpla acest lucru”, a conchis Radu Berceanu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?