Șeful IGSU, Ioan Burlui, și-a prezentat demisia din funcție după accidentul aviatic din Cluj, în care au murit pilotul Adrian Iovan și o studentă de la Facultatea de Medicină. În primă fază, ministrul de Interne, Radu Stroe, nu a acceptat demisia lui Burlui, dar în jurul orelor 12, aceasta a revenit asupra deciziei.
Demisia lui Burlui este prima a unui oficial, după eșecul operațiunilor de salvare a victimelor accidentului aviatic. Burlui a fost printre oficialii care au vorbit cu doctorul Zamfir, în timp ce acesta se afla la locul accidentului.
Premieru Ponta a anunțat, la finele unei întâlniri cu Crin Antonescu, că l-a demis pe secretarul de stat de la Interne, Cătălin Chiper și a propus ministerului Transporturilor destituirea șefului ROMATSA. Totodată, prim-ministrul a precizat că, în calitate de vicepreședinte al CSAT, va solicita destituirea șefului STS, Marcel Opriș.
Citește și Ponta dă afară un secretar de stat, cere schimbarea șefilor ROMATSA și STS, dar nu se atinge de ministrul de interne Radu Stroe. RAPORTUL accidentului aviatic