Tăriceanu: Nu avem un buget care să inspire optimism. Trebuia negociat mai dur cu UE ca deficitul să fie mai mare cu 1%
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că bugetul pe 2013 nu este unul care să „inspire optimism” și că trebuia negociat mai dur cu Uniunea Europeană pentru a se obține un deficit mai mare, „cu cel puțin 1%”.
„Am spus foarte simplu că este un buget care nu inspiră optimism și că mi-aș dori mai mult pentru PNL, USL, Guvern, pentru ce facem noi pentru țară”, a spus Tăriceanu.
El a precizat că le-a spus colegilor din PNL că trebuia negociat mai dur cu Uniunea Europeană pentru a se obține un deficit cu cel puțin 1% mai mare decât cel prevăzut în proiectul de buget pe 2013.
„Cred că există rezerve mari de cheltuieli. Cheltuielile au crescut în raport cu bugetele anilor de referință 2004-2008 când eram într-o situație economică cu totul diferită. De aici s-ar putea degaja o serie de resurse”, a subliniat Tăriceanu.
Potrivit acestuia, trebuie declanșată o cruciadă împotriva evaziunii fiscale.
„Trebuie pus piciorul în prag și fără cruțare trebuie luate aceste măsuri fără de care România nu va reuși să iasă din criză. Nu vom reuși decât cel mult să gestionăm actuala situație care este o situație proastă – țineți cont că România”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.