Verdictul lui Iohannis pentru protestul din jurul Palatului Cotroceni. „Autoritățile au greșit”
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a criticat Jandarmeria pentru cum modul în care a acționat în timpul protestelor de duminică din jurul Palatului Cotroceni, spunând că „autoritățile au greșit”. Liderul PNL a evitat să comenteze decizia judecătorilor dată în cazul lui Dan Voiculescu.
„Nu comentăm deciziile judecătorești, am luat act de ea, nu o comentez, nu spun dacă e bună sau rea”, a fost răspunsul lui Iohannis când a fost întrebat despre verdictul dat în cazul președintelui fondator al PC.
Prezidențiabilul PNL a adăugat că Jandarmeria a greșit în timpul protestelor din jurul Palatului Cotroceni.
„Acolo a fost un protest neautorizat. Ceea ce nu este bine să se întâmple și ceea ce s-a întâmplat din păcate a fost că jurnaliștii au fost bruscați, au fost îmbrânciți și aici cred că autoritățile au greșit. Până la urmă, indiferent dacă o manifestare este autorizată sau nu, jandarmeria este obligată în aceeași măsură să ia toate măsurile să fie ordine acolo și să nu fie oameni bruscați, jigniți, împinși ori acest lucru, din păcate nu s-a întâmplat. Aici cred că s-a greșit, dacă tot a fost protest, a fost protest. Oamenii s-au plimbat în jurul Cotroceniului, jandarmeria trebuia să fie acolo, fiindcă nu a fost greu de aflat că se întâmplă acest lucru, de fapt s-a anunțat la televizor”, a declarat la Realitatea TV Iohannis.
Liderul PNL a adăugat că cei de la Jandarmerie nu pot invoca faptul că nu știau că urmează un protest în jurul Palatului Cotroceni.
„Jandarmeria trebuia să fie acolo și să impună ordinea publică, nu trebuia nimeni arestat. Jandarmeria trebuia să fie acolo, să nu fie îmbrânceli”, a subliniat Klaus Iohannis.
El a adăugat că așteaptă cu mare interes raportul Ministerului de Interne.
În timpul protestului din jurul Palatului Cotroceni, o jurnalistă de la B1 a fost lovită în spate de un manifestant. Ministerul de Interne a identificat autorul, căruia i s-a întocmit ulterior un dosar penal.