Accident grav la Râmnicu Vâlcea: cinci morți, câțiva răniți, printre care și rapperul Grasu XXL

Publicat: 24 02. 2013, 12:32
Actualizat: 02 09. 2019, 18:09

Cinci persoane au decedat, iar alte câteva au fost rănite după ce un autoturism cu număr de Bulgaria a intrat pe contrasens și a fost izbit în plin de un microbuz, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea. În accident a fost rănit ușor și rapperul Grasu XXL.

Trei persoane au fost rănite grav, fiind transportate la spital, alte câteva persoane din microbuz suferind răni ușoare, printre care și rapperul Dragoș Nichifor (31 de ani), cunoscut cu numele de scenă „Grasu XXL”.

Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 7 la kilometrul 190 + 350 de metri, iar primele date arată că șoferul autovehiculului Opel, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu și în care mai erau patru persoane, a pierdut controlul volanului, din motive deocamdată necunoscute, iar ulterior autovehiculul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz Volkswagen Transporter, care circula regulamentar, în care erau conducătorul auto și doi pasageri.

În urma impactului, conducătorul auto al mașinii Opel și cei patru pasageri au murit, iar șoferul microbuzului Volkswagen Transporter și cei doi însoțitori ai săi au fost răniți, aceștia fiind transportați cu salvările Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru îngrijiri și investigații medicale.

Din primele date ale polițiștilor rutieri, în zonă în momentul producerii accidentului, ploua, iar carosabilul era umed.

Porivit polițitștilor, cele cinci persoane care și-au pierdut viața sunt din Râmnicu Vâlcea și aveau vârste între 16 și 27 de ani, fiiind vorba despre trei băieți și două fete, care se întorceau de la o petrecere, primele date alepolițiștilor indicând că șoferul autoturismului Opel, înmatriculat în Bulgaria, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

„Accidentul a avut loc într-o porțiune de drum drept, iar primele cercetări arată că șoferul Opelului, înmatriculat în Bulgaria, după o curbă, nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, cu ploaie și carosabil umed și a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz care circula regulamentar”, a declarat șeful Poliției Rutiere Vâlcea, inspector principal Florian Ioniță.

Traficul rutier în zona producerii accidentului a fost blocat aproape trei ore.