Cum se va schimba VREMEA în România în următorii 20 de ani. AVERTISMENTUL lansat de climatologi
Climatologii spun că România se confruntă deja cu o creștere a nivelului Mării Negre, care este dată de creșterea debitului Dunării, din cauza tăierii masive a copacilor din zonele pe care fluviul le străbate pe teritoriul țării noastre. În plus, tendințele pentru iarnă, primavără și vară arată că în următorii ani vom avea parte de mai multe zile în care temperaturile depășesc normalul perioadei, în comparație cu ceea ce se întâmplă în prezent.
„Există tendință de aridizare în toată țara”
„Avem tendințe crescătoare pentru numărul de zile cu valuri de căldură. În intervalul analizat de noi 1961-2013, modelele pe care le analizăm arată că aceste configurații se continuă și se amplifică în deceniile care vin. Se amplifică cu atât mai mult cu cât scenariul de creștere a emisiilor gazelor cu efect de seră este mai puternic. În privința secetei ca hazard natural există tendința de aridizare în toată țara”, a spus climatologul Roxana Bojariu.
Studiul SEERISK arată că schimbarea climei determină deja o creștere a frecvenței și intensității valurilor de căldură, mai ales în sudul Europei și, implicit, și în România, iar impactul acestor episoade cu temperaturi foarte ridicate va continua să se amplifice în deceniile următoare.
„Problemele, așa cum arată acum pentru România, sunt legate mai ales de stresul termic și de reducerea resursei de apă. Este vorba de lucruri care deja se întâmplă, dar care se vor accelera în următoarele decenii. Problema stresului termic vizează frecvența și intensitatea intervalului de căldură și problemele de secetă. Zonele vizate sunt cele sudice și vestice”, a spus Roxana Bojariu.
Odată cu schimbările climatice care afectează România vor crește temperaturile maxime și vor scădea cele minime. Pentru România în particular riscurile sunt legate de stresul termic, de reducerea resursei de apă și de aridizarea solului pe suprafețe mari.
Studiul arată că valurile de căldură vor deveni mai intense, acest lucru având impact asupra stării de sănătate a populației, asupra productivității muncii, dar și asupra sectoarelor economice precum transporturile, turismul sau energia.
În următoarele două decenii, riscurile ar putea deveni necontrolabile
„Dacă nu se iau măsuri de adaptare la riscurile climatice, în următoarele două decenii acestea vor deveni necontrolabile. Măsurile de adaptare trebuie să vizeze riscurile fierbinți legate de stresul termic, de resursa de apă și riscurile legate de inundațiile rapide. Există riscul inundațiilor rapide pe timp de vară, care să puncteze perioadele mari de secetă. Factorii de decizie trebuie să ia aceste măsuri în mod informat, științific, să ne ceară aceste evaluări pe caqre noi le facem. Fără studii de impact banii se pierd, adaptarea nu se face și rămânem în situația să avem probleme în partea socio-economice”, a spus Bojariu.
Climatologii spun că trebuie să ne așteptăm la temperaturi care să depășească frecvent 35 de grade Celsius pe perioade din ce în ce mai mari și la o creștere a intensității caniculei, cu mai multe zile în care vârful de căldură va trece de 40 de grade Celsius.
Meteorolog: Temperaturi-record în primele trei luni din an
Meteorologii confirmă schimbarea climei. Privind la ultimele trei luni am avut trei luni cu o abatere destul de ridicată față de mediile climatologice, ceea ce înseamnă temepraturi mult mai ridicate decât normalul perioadei. Ceea ce în sine reprezintă un record pentru România. În același timp, în acest interviu cu temperaturi ridicate, am avut un episod scurt cu viscol foarte puternic. Deci numai sumarul acestor prime trei luni ale anului ne arată că din ce în ce mai frecvent suntem puți în fața unor extreme ale vremii”, a spus Florinela Georgescu, director exectuvi la Administrația Națională de Meteorologie.
Studiul SEERISK a fost lansat la scurt timp după ce experții de la Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (IPCC) au dat publicității raportul prin care se arată că schimbările climatice sunt severe și ireversibile. Raportul IPPC arată că în România clima va fi caracterizată prin diferențe mari și bruște de temperatură, datorate încălzirii climatice la nivel global. Raportul arată că România se va confrunta în deceniile următoare cu temperaturi mult mai ridicate, care vor avea efecte negative asupra sănătății oamenilor, agriculturii, silviculturii și producerii de energie.