DOSARUL OLTCHIM. Cine este ADEVĂRATUL INVESTITOR din spatele lui Dan Diaconescu?

Publicat: 24 09. 2012, 02:14
Actualizat: 30 07. 2014, 21:37

Dan Diaconescu, câștigătorul licitației prin care a cumpărat blocul majoritar al acțiunilor Oltchim, declara înainte ca licitația să aibă loc că va finanța compania fie cu ajutorul poporului, fie prin intermediul unor investitori misterioși. Datoriile pe care le are patronul OTV și conturile aproape goale au dat naștere mai multor speculații potrivit cărora în spatele lui Diaconescu s-ar afla un mare investitor secret.

DD JOACĂ POKER CU STATUL: CARE SUNT CĂRȚILE PE CARE LE ARE PATRONUL OTV ȘI CINE E ÎN SPATELE SĂU

Patronul OTV, televiziune aflată în proces de insolvență, are datorii de aproximativ 6,5 milioane de euro, dintre care 600.000 de euro către finanțele publice. Acționar la cinci companii, Diaconescu are datorii la stat cu două dintre aceste firme, suma depășind 1,75 de milioane de euro. În 2011, averea lui Dan Diaconescu era evaluată la 8-9 milioane euro, acesta fiind în prezent cercetat de procurori pentru spălare de bani și evaziune fiscală și a fost trimis în judecată pentru șantaj.

Prima ipoteză referitoare la un investitor din umbră, lansată chiar de președintele PP-DD, sugerează că în spatele câștigătorului licitației este cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume. În declarațiile sale, Dan Diaconescu a dat de înțeles că grupul rus Gazprom ar fi gigantul misterios care „vrea să investească în România”, refuzând totuși să nominalizeze, din cauza unei aparente clauze de confidențialitate.

Investitorul este un gigant, cel mai mare de pe glob în petrochimie. Dacă domnul Ponta a zis că între mine și Gazprom ar alege Gazprom, am scos peștișorul de aur și m-am gândit să-i aduc acel investitor pe care și l-a dorit. Doar că investitorul nu vrea să mai lucreze cu statul, ci cu PP-DD. Am putea vorbi despre un asemenea caz, însă am semnat un acord cu niște clauze de confidențialitate”, a specificat Diaconescu, înaintea licitației.

Această ipoteză ar fi paluzibilă, în condițiile în care câteva companii care reprezentau Gazpromul au fost interesate de achiziționarea Oltchimului, amânând licitația cu trei zile. Mai mult, Gazprom este și unul dintre acționarii companiei rusești TISE, care s-a declarat interesată de preluarea Oltchimului.

Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a refuzat să comenteze informația potrivit căreia compania Gazprom este adevăratul cumpărător al Oltchimului. „Hai, domnule, ce naiba, nu pot să comentez așa ceva!”, a reacționat Ponta.

Cea de-a doua variantă, de data aceasta speculată de presă, îl pune în prim-plan pe finanțatorul echipei de fotbal FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Cu toate acestea, omul de afaceri a negat varianta în care el ar fi „omul din spatele” lui Dan Diaconescu.

Ultimul personaj bănuit că ar fi în spatele lui Dan Diaconescu este omul de afaceri american Victor Adam. Potrivit unei declarații făcute duminică de Gigi Becali, finanțatorul Stelei, Victor Adam este cel care îl va ajuta pe patronul OTV să cumpere Oltchimul.

„Asta care este în spatele lui Dan Diaconescu am auzit că-l cheamă Victor Adam”, a spus Becali.

Victor Adam este președintele TransGas Develpment Systems, o companie siderurgică. Absolvent al Universității Cornell, cu o diplomă în inginerie, Adam a fondat Gas Alternative Systems, care activează în New York.

Cu toate acestea, potrivit site-ului Puterea, omul de afaceri ar fi negat că îi asigură spatele lui Dan Diaconescu, adăugând că nici măcar „nu a auzit de el”, dar că sunt interesați să investească în România.

„Nu facem asta, nu.Nu știm nici compania, nici persoana. Și, deși suntem interesați să facem afaceri în România, abia așteptăm să facem afaceri în România, acesta nu este unul dintre proiectele la care lucrăm”, a declarat Adam Victor.

Nici președintele OPSPI, Remus Vulpescu, nu a confirmat faptul că Victor Adam ar fi adevăratul investitor. „Domnul Dan Diaconescu, la această privatizare, a făcut în nume personal oferta de cumpărare. Și-a asumat toate obligațiile din acea ofertă de cumpărare personal, fără să condiționeze de implicarea unui partener, fie el gigantic sau mai mititel, sau să ne anunțe că oferta respectivă depinde și de altcineva. Domnul Dan Diaconescu a făcut oferta clar și categoric, foarte fermă, irevocabilă în nume personal”, a comentat Vulpescu.