Prima pagină » Știri » PLAGIATUL LUI PONTA. Ministrul Andronescu, după ce Consiliul Național de Etică l-a salvat pe premier: „Cazul este închis”

PLAGIATUL LUI PONTA. Ministrul Andronescu, după ce Consiliul Național de Etică l-a salvat pe premier: „Cazul este închis”

PLAGIATUL LUI PONTA. Ministrul Andronescu, după ce Consiliul Național de Etică l-a salvat pe premier:
Întrebată dacă există posibilitatea constituirii unei alte comisii cu experți străini independenți care să se pronunțe în acest caz, Andronescu spune că în calitate de deținător al portofoliului Educației, ea nu are atribuții „în speță".

„Cazul s-a încheiat aici”, a declarat pentru gândul ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, referindu-se la ancheta în cazul acuzațiilor de plagiat privind teza de doctorat a premierului Victor Ponta. Ea pune astfel punct unui scandal care durează de mai bine de o lună.

„Mai departe, dacă sunt sancțiuni, eu nu am văzut raportul Consiliului (Consiliul Național de Etică, care a decis că Victor Ponta nu a plagiat -n.n.), cineva (persoanele găsite vinovate ori de autorul sesizării, conform OG 28/2011 – n.n.) poate să dea în judecată”, a adăugat Andronescu.

Legislația este însă clară în astfel de cazuri: cei care pot depune contestație sunt „persoanele găsite vinovate” sau „autorul sesizării”. Adică doar Victor Ponta.

„Raportul comisiei de analiză poate fi contestat la Consiliul Național de Etică de către persoana sau persoanele găsite vinovate ori de către autorul sesizării; contestația va conține obligatoriu o copie simplă după sesizarea initială și după raportul comisiei de analiză”, se arată în Ordonanța 28/2011 care modifică și complează Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea știintifică.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Cu alte cuvinte, în acest caz, cel care ar putea contesta decizia CNE – care stabilește că Victor Ponta nu a plagiat – este chiar Victor Ponta, având în vedere că însuși premierul a solicitat Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Național de Etică teza de doctorat susținută în 2003.

Decizia sa a venit după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat, susținând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă și indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.

Forurile care au analizat teza de doctorat a lui Victor Ponta

Consiliul Național de Etică a decis că Ponta nu a plagiat, după ce anterior Comisia de Etică a Universității București a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Anterior, un alt for, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.

Vineri, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Mediafax, că în privința tezei de doctorat a lui Victor Ponta va respecta decizia Consiliului Național de Etică (CNE) – singurul for care, potrivit ministrului, este competent să se pronunțe în caz, conform legii „făcute de Funeriu”.

„Eu personal ca ministru nu am atribuții în această speță”

Întrebată de gândul dacă există posibilitatea constituirii unei alte comisii cu experți străini independenți care să se pronunțe în acest caz, Andronescu spune că în calitate de deținător al portofoliului Educației, ea nu are atribuții „în speță”, singurul for abilitat să se pronunțe în acest caz fiind Consiliului Național de Etică (CNE), potrivit legii „făcute de Funeriu”.

„Eu personal ca ministru nu am atribuții în această speță. Atribuțiile sunt date CNE, care are un regulament de funcționare și care poate să constituie o comisie de specialiști ceea am înțeles că au și făcut, o comisie de juriști, pe care s-a bazat raportul final. După ce CNE a stabilit raportul final, a avut nevoie de un aviz de la Direcția juridică a Ministerului. Astfel, cazul s-a încheiat”, a spus Andronescu.

Anterior, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS), instituție pe lângă care funcționează CNE, a precizat că CNE este singura structură instituțională exclusiv competentă să se pronunțe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza și sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzațiilor de plagiat.

Cadrul legal invocat de ANCS este OG 28/2011 privind modificarea și completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Astfel, art 4, alin 3, din OG 28/2011 arată că:

„Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizarile sau contestatiile care vizeaza conducatori de institutii si unitati de cercetare-dezvoltare ori de institutii publice, membri ai consiliilor de administratie, ai comitetelor de directie, ai consiliilor stiintifice sau ai comisiilor de etica ale institutiilor si unitatilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu functii de demnitate publica, care sunt analizate direct de Consiliul National de Etica”.

Ce prevede legea educației

În legea 1/2011 a educației naționale, la art. 170 se arată că rapoartele de evaluare pot fi întocmite nu numai de CNE.

„În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calității de conducător de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi”

Pe de altă parte, Andronescu spune că nu a avut timp să citească raportul final al CNE, precizând că în ultimele zile a participat la o serie de dezbateri cu directorii liceelor tehnologice. „Nu. Din păcate nu. Am fost prinsă în dezbaterile de care v-am spus”, ne-a declarat Andronescu, la întrebarea dacă a citit raportul final al CNE.

Cele trei foruri care au dat verdicte în cazul Ponta:

Comisia de Etică a UB a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, „prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele”.

Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunțată la o zi după ce Consiliul Național de Etică a informat că titlul de doctor în Științe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în 2003 și calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susține.

Analizele asupra tezei de doctorat a lui Ponta efectuate de Comisia de Etică a UB și de CNE vin după ce un al treilea for, respectiv Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în ședința din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.