Surpriză din partea unei Comisii Tehnice a Consiliului Național de Etică: „Ponta nu a plagiat, conform legislației din 2003”
Procedurile în urma cărora Victor Ponta a obținut titlul de doctor în științe juridice au fost în acord cu legislația în vigoare în 2003 și nu se poate susține calificarea de plagiat, a decis Comisia Tehnică din CNE, acesta fiind un prim verdict în evaluarea Consiliului asupra tezei premierului.
Concluziile comisiei reprezintă doar o primă evaluare în cadrul demersului Consiliului Național de Etică (CNE) în acest caz, urmând să fie luate în discuție de CNE la analiza după care acest for va formula o decizie finală.
„Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta și susținută public în anul 2003 respectă cerințele academice din acea perioadă și este comparabilă din punct de vedere al acestor cerințe cu alte teze de doctorat susținute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului și conducătorului de doctorat. Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanță cu normele și practicile din domeniul științelor juridice la acea dată. Cercetarea, așa cum rezultă din referatele comisiilor de susținere, prezintă elemente de noutate și cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menționată la sfârșitul lucrării”, a constatat comisia, potrivit unui document intrat în posesia MEDIAFAX.
Citește și Cazul acuzațiilor de plagiat la adresa lui Victor Ponta, ANALIZA PE TEXT: TEZA DE DOCTORAT a premierului versus CARTEA profesorului Dumitru Diaconu. EXCLUSIV
Comisia Tehnică a concluzionat, de asemenea, că „sunt unele deficiențe în ceea ce privește trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta și-ar fi însușit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparțineau și le-ar fi prezentat drept contribuții personale originale”, conform aceluiași document.
La elaborarea acestor concluzii, Comisia Tehnică a luat în discuție analizarea cadrului legal în vigoare de la data admiterii până la data susținerii publice a tezei de doctorat și acordării titlului de doctor, având în vedere principiul neretroactivității legii.
„În anul 1999, la data admiterii erau în vigoare prevederile Legii învățământului nr. 84/1995, HG nr. 37/1999 privind organizarea și desfășurarea doctoratului și Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, acte normative care au rămas în vigoare până la acordarea titlului de doctor”, se precizează în document.
Structura ministerului (Educației – n.r.) abilitată cu evaluarea tezelor de doctorat în vederea propunerii acordării titlurilor de doctor era Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care funcționa în baza regulamentului aprobat prin ordinul ministrului Educației nr. 3218/25.02.2002, mai arată Comisia Tehnică.
Totodată, comisia precizează că a evaluat încadrarea termenului plagiat la nivelul anului 2003, atât din punct de vedere conceptual, cât și din punct de vedere juridic.
Comisia Tehnică a fost învestită de Consiliul Național de Etică (CNE) la 11 iulie, în vederea elaborării unei opinii în acest caz. În documentul cu concluziile – care nu este semnat, fiind unul de lucru – se precizează că această Comisie este una independentă, de specialitate.
Constatările Comisiei Tehnice sunt doar primele din analiza CNE cu privire la teza de doctorat a lui Ponta, după cum au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS) – instituția pe lângă care funcționează Consiliul.
„Comisia tehnică a fost alcătuită de CNE din specialiști în drept penal internațional, în urma unor solicitări de recomandare formulate de Consiliu către facultățile de drept din București, Iași și Timișoara. Practic, conducătorii acestor facultăți au fost solicitați să recomande câte doi-trei specialiști, din rândul cărora a fost constituită această comisie. Concluziile acesteia sunt doar primul filtru, prima evaluare spre decizia finală a Consiliului, pentru că urmează analiza experților străini, iar apoi cea a Consiliului propriu-zis, care va formula, în final, o hotărâre”, au spus sursele citate.
ANCS a precizat că CNE este singura structură instituțională exclusiv competentă să se pronunțe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza și sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzațiilor de plagiat.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că dacă în CNE se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.
În afară de CNE, asupra tezei de doctorat a premierului se va pronunța și Comisia de Etică a Universității București (UB), instituția de învățământ superior anunțând, luni, că o hotărâre în acest caz va fi luată „în cel mai scurt timp posibil”.
Reprezentanții UB consideră îmbucurător faptul că CNE și Comisia de Etică se ocupă acum de acest caz, în cazul instituției de învățământ superior fiind vorba despre o autosesizare, în baza Cartei Universității din București.
Analizele asupra tezei de doctorat a lui Ponta efectuate de Comisia de Etică a UB și de CNE vin după ce un al treilea for, respectiv Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în ședința din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.
Președintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte ușor de detectat.
În ce privește bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internațională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menționată sursa, potrivit CNATDCU.
Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educației, a emis, înaintea ședinței din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU și a susținut că acest for nu are competență să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.
Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Național de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.
La momentul lansării acuzațiilor, Ponta declara că va renunța la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educației, că a greșit trecând la sfârșitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, și nu în subsolul paginii.
Premierul a transmis ANCS o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susținută în 2003.
La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, și a precizat că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.
Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.