VIDEO: „CEA MAI MARE BĂTAIE DE JOC” pe bani publici din România
Forumul peundemerg.ro a realizat un clip despre stadiul lucrărilor pe tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borș, despre care autorii spun că este „cea mai mare bătaie de joc a banului public din 1989 încoace”.
„Nu cred că mai există vreun proiect în care să se investească 350 de milioane de euro, iar apoi lucrările să fie abandonate. Viaductul de la Suplacu de Barcău, momentan cel mai lung din țară, zace 90% finalizat, fără vreo șansă reală de a fi utilizat în următorii doi ani”, scrie autorul postului de pe forumul peundemerg.ro.
Conform site-ului, deși autoritățile au promis că anul acesta vor fi reluate lucrările pe cel mai avansat tronson, Dolea-Sârsig, acestea sunt abandonate, iar terasamentul a început să se surpe (minutele 5:16, 5:28, 5:48). De asemenea, la 9:20 se poate observa cum structurile de beton sunt inundate și lăsate în apă. În plus, armăturile pilonilor neutilizați sunt lăsate în continuare neprotejate, favorizând ruginirea, trag semnalul de alarmă utilizatorii peundemerg.ro.
Singura parte bună pare a fi că au apărut câteva puncte noi de lucru, înspre Biharia, care pot fi observate în ultima parte a clipului.