Dan Diaconescu: „Pentru noi este important să strângem bani pentru Tarom și CFR Marfă și apoi să vedem ce se întâmplă cu Hidroelectrica”

Publicat: 26 09. 2012, 19:25
Actualizat: 30 07. 2014, 01:20

Dan Diaconescu a declarat miercuri că vrea să strângă fonduri pentru a fi pregătit să participe la licitațiile pentru Tarom și CFR Marfă, arătându-se interesat mai ales de CFR Marfă, pe care „ciocoii vor să o vândă pe nimic”.

„Pentru noi este important să strângem bani pentru Tarom și CFR Marfă și apoi să vedem ce se întâmplă cu Hidroelectrica. Ne interesează mai ales CFR Marfă, pe care ciocoii vor sa o vândă pe nimic”, a declarat Dan Diaconescu. El s-a întors miercuri la 13:00, cu o cursă Viena-București, și a declarat presei că s-a aflat în Germania, Franța, Spania, Monaco și Austria.

El a adăugat că, în timpul deplasării în străinătate, a fost „urmat” de reprezentanți SIE, care i-au „asigurat protecția”.

„Suntem totuși un investitor strategic. (…) Nu sunt omul nimănui. Am plecat din popor. Am ajuns acum să mă lupt cu ciocoii”, a spus Diaconescu, care le-a spus jurnaliștilor prezenți la aeroport că nu trebuia să vină în număr atât de mare. „Sunt un biet jurnalist. Nu sunt nici măcar președinte și nici premier”, a arătat patronul OTV.

El a arătat că este dispus „să își dea banii și viața pentru Oltchim”, dar că „important este ca Guvernul să nu tragă ștecherul din priză după ce poporul va cumpăra Oltchim”.

Întrebat când va plăti banii pentru Oltchim, Diaconescu a răspuns: „Cât de repede va dori Guvernul să ne ia banii”, dând asigurări că „toată planeta este interesată să cumpere Oltchim”.

„Nu ratați întoarcerea mea că pentru nici nu știți de pierdeți”, le-a spus Diaconescu jurnaliștilor.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.