Patronatul Turismului Balnear, la negocieri cu Maria Grapini pe tema impozitului forfetar
Reprezentanții Organizației Patronale a Turismului Balnear (OPTBR) se vor întâlni, joi, cu ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri și Turism, Maria Grapini, pentru a discuta separat pe tema impozitului forfetar.
Nicu Rădulescu, președintele OPTBR, susține că intenția ministrului delegat este una lăudabilă, dar că punerea în vigoare a impozitului forfetar trebuie să fie corelată cu situația generală din stațiunile balneare.
„Discuțiile pe care le vom purta noi mâine vor viza impactul pe care o să îl aibă impozitul forfetar asupra sectorului balnear. Este evident că el îi avantajează pe cei care au profituri mari, dar îi dezavantajează pe cei care sunt în pierdere pentru că au făcut investiții”, a declarat pentru gândul Rădulescu.
„La noi, în sectorul balnear, multe dintre companii sunt pe pierdere pentru că au lucrat să facă investiții”, a mai adăugat președintele OPTBR. El a subliniat, de asemnea, că investițiile realizate de cei care își desfășoară activitatea în acest domeniu sunt unele masive.
Președintele OPTBR susține și că discuția specială pe care o vor avea reprezentanții ministerului cu cei ai organizației pe care o conduce este binevenită pentru aceștia din urmă, ținând cont de faptul că ei lucrează cu alt tip de clienți și că serviciile de sănătate nu pot să aducă foarte mult profit.
Dacă va fi introdus, impozitul forfetar se va baza pe o valoare minimă exprimată în euro și va fi calculat în funcție de trei coeficienți. Aceștia vor fi numărul de locuri de cazare dintr-un hotel sau dintr-o pensiune, coeficientul de zonă etalon, diferit în funcție de locul unde este amplasată unitatea de cazare, și coeficientul sezonier.
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri și Turism, Maria Grapini, a declarat la începutul lunii ianuarie că noul impozit ar putea fi aplicat din a doua jumătate a anului 2013, în cazul în care studiul său de impact va fi finalizat în primul trimestru al aceluși an.
„În semetrul II ar putea fi aplicat impozitul forfetar, dacă ne mișcăm repede, adică să terminăm studiul de impact în primul trimestru. Studiul a început și trebuie să îl terminăm în primul trimestru. Dacă nu, nu-l vom putea aplica în acest an”, declara la acea vreme Grapini, potrivit Mediafax.
Ea explica, de asemenea, că, în cadrul Ministerului, consilierii stabilesc deja numărul structurilor care ar putea să intre sub incidența lui.