Adrian Năstase, condamnat la închisoare. Ce alți foști premieri europeni au ajuns în spatele gratiilor

Publicat: 20 06. 2012, 20:58
Actualizat: 20 06. 2012, 20:58

Adrian Năstase, care a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, va rămâne în istoria Europei drept unul dintre foarte puținii foști premieri de pe continent care au primit o asemenea sentință.

Cel mai cunoscut caz este acela al Iuliei Timoșenko, fosta șefă a executivului ucrainean, condamnată în octombrie 2011 la șapte ani de închisoare cu executare și la plata a 188 de milioane de dolari sub formă de despăgubiri acordate statului.

Timoșenko a fost găsită vinovată de abuz de putere și înaltă trădare, în celebra afacere a gazelor rusești, un proces pe care comunitatea internațională încă îl contestă, pe motiv că ar fi o răzbunare politică. Fostul premier ucrainean a făcut apel, dar nu a avut câștig de cauză.

Dosarul gazelor rusești se referă la contractul semnat de Naftogaz, compania de gaz din Ucraina, cu rușii de la Gazprom.

Pavel Lazarenko, fost premier al Ucrainei

Tot ucrainean este și un alt fost premier condamnat la închisoare, Pavel Lazarenko. Șef al executivului de la Kiev în perioada 1996-1997, Lazarenko a fost arestat pentru prima oară în 1998, pentru spălare de bani, când încerca să intre în Elveția din Franța.

A fost eliberat, după ce a plătit o cauțiune de 3 milioane de dolari și a fugit din țară. A fost prins pe aeroportul JFK din New York și transferat la o închisoare din San Francisco.

În 2000, autoritățile din Ucraina le-au cerut americanilor să îl extrădeze pe Pavel Lazarenko, dar SUA au refuzat. Fostul premier era acuzat în Ucraina de uciderea unui parlamentar, precum și de tentativă de ucidere a altor doi oficiali de la Kiev.

În perioada iunie 2004-august 2006, Lazarenko a stat în arest la domiciliu, până ce a fost condamnat, în 25 august 2006, la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani. Fostul premier urmează să fie eliberat anul acesta, însă nu se știe dacă va fi extrădat în Ucraina.

Mihail Chigir, fost prim-ministru al Belarusului în perioada 1994-1996, a ajuns și el în spatele gratiilor în 1999, pentru deturnare de fonduri. La fel ca în cazul Iuliei Timoșenko, arestarea lui Chigir a fost contestată de comunitatea internațională, care a considerat-o o răzbunare politică. În cele din urmă, Chigir a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

Ivo Sanader, fost premier al Croației

Primul-ministru croat în intervalul 2003-2009, Ivo Sanader, a fost arestat în Austria, în decembrie 2010, acuzat fiind de corupție și luare de mită. Un an și jumătate mai târziu, a fost extrădat, iar autoritățile croate l-au eliberat, în decembrie 2011, pe o cauțiune de 2,2 milioane de dolari. În ianuarie 2012, au apărut noi acuzații de corupție la adresa lui Ivo Sanader. Procesul urmează să aibă loc anul acesta.