ALEGERI ÎN GRECIA. Europa se pregătește de ce e mai rău. Planul la care liderii europeni au lucrat în acest sfârșit de săptămână

Publicat: 17 06. 2012, 18:05
Actualizat: 18 06. 2012, 11:18

Cu doar câteva ore înainte ca grecii să meargă iar la vot, în cadrul alegerilor legislative anticipate, liderii europeni, în frunte cu președintele Băncii Centrale (BCE), Mario Draghi, au lucrat intens la un nou plan pentru zona euro, scrie New York Times. Scopul: trimiterea unui semnal către investitori că uniunea monetară funcționează și că își poate rezolva problemele, indiferent de ceea ce se întâmplă în Grecia.

Planul încearcă reducă vulnerabilitatea de care a dat dovadă zona euro și să vină cu măsuri care să calmeze o eventuală panică de pe piață, creată de cei care iau cu asalt băncile. Totodată, se caută găsirea unei ieșiri din cercul vicios format de datoria guvernamentală și problemele băncilor.

Cu toate acestea, există o oarecare notă de scepticism în jurul ideii că piețele financiare se vor mulțumi cu noi angajamente de reformă din partea zonei euro, notează jurnaliștii americani. În fond, au tot existat planuri, însă efectele încă se lasă așteptate.

Principalul lider din spatele acestui plan amplu împotriva crizei euro, Mario Draghi, a declarat vineri că proiectul va fi făcut public zilele următoare, în anticiparea Consiliului European din 28-29 iunie. De altfel, se așteaptă ca acesta să devină unul dintre principalele subiecte de discuție de la summitul liderilor europeni, care trebuie să ia în calcul orice posibilă soluție pentru stabilizarea zonei euro.

Noua strategie pentru salvarea Europei include și un subiect tot mai des întâlnit la nivel european în ultima vreme. Este vorba despre sporirea puterilor BCE, până la a face din Banca Centrală singura autoritate de reglementare financiară. Aceasta ar însemna că BCE va prelua atribuțiile actualei Autorități Bancare Europene.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel // FOTO: John MacDougall/AFP/Mediafax

Despre acordarea de puteri ample Băncii Centeale Europene a vorbit, zilele trecute, și Angela Merkel. Într-un discurs susținut în fața legislativului de la Berlin, cancelarul german a admis că BCE are nevoie de atribuții sporite, pentru a putea controla eficient băncile.

Totodată, planul conceput de Draghi, împreună cu ceilalți lideri europeni, prevede înființarea unui program de asigurare a depozitelor, în completarea celor de la nivel național. Un astfel de program ar urma să împiedice reapariția unor situații precum cea din Grecia ultimei luni, când au existat retrageri masive din bănci, cu efecte devastatoare pentru o economie deja în cădere liberă.

Tot despre stabilizarea zonei euro și conceperea unui plan de rezervă, în cazul în care stânga radicală anti-euro vine la putere în Grecia, s-a vorbit și vineri, în cadrul unei videoconferințe. Angela Merkel, David Cameron, Francois Hollande, italianul Mario Monti, premierul spaniol Mariano Rajoy și președinții Comisiei și Consiliului Uniunii Europene, Jose Manuel Barroso, respectiv Herman van Rompuy, au dezbătut, în miez de noapte, diferite scenarii, în funcție de rezultatul votului grec, scrie The Guardian.

Summitul G20 din Los Cabos, Mexic (18-19 iunie) se așteaptă să aibă tot criza europeană și rezultatul alegerilor din Grecia pe ordinea de zi. Fostul premier britanic Gordon Brown a atras atenția că acest summit G20 este, în realitate, „ultima șansă” pentru salvarea zonei euro.

Alexis Tsipras, liderul stângii radicale elene, este candidatul de care Europa se teme cel mai mult în acest moment // FOTO: Louisa Gouliamaki/AFP/Mediafax

ULTIMELE INFORMAȚII DESPRE ALEGERILE DIN GRECIA – GÂNDUL TRANSMITE LIVE TEXT