Prima pagină » Știri » Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în „dosarul sechestrării”

Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în „dosarul sechestrării”

Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în
Gigi Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanței supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse și în cazul gărzilor sale de corp.

Gigi Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanței supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse și în cazul gărzilor sale de corp.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ștefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrașcu, Marcel Popa și de polițistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.

 

Potrivit procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcționa și un bar), unde hoții au fost puși să dea declarații scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanțatorului și că nu vor reclama Poliției faptul că au fost urmăriți cu mașinile, urcați cu forța în vehicule și duși în Pipera. Unul dintre hoți a fost împușcat, glonțul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generație (PNG).

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, inculpații Dediu Ștefan Fănuș, Zmărăndescu Cătălin Otto, Mila Mihai, Dumitrașcu Niculae și Popa Marcel, instigați de inculpatul Becali George, acționând împreună și folosind violența, le-au imobilizat și răpit pe părțile vătămate N.T., M.Ș. și A.C.D. pe care le-au transportat, împotriva voinței acestora, într-un local din orașul Voluntari, județul Ilfov, sechestrându-le aproximativ două ore și supunându-le la suferințe fizice și psihice. În acest context, inculpații le-au obligat pe părțile vătămate să scrie declarații prin care recunoșteau comiterea unei infracțiuni”, informa Parchetul, care aprecia că furtul trebuia reclamat la poliție, iar hoții ar fi trebuit să fie duși în fața autorităților.

Gigi Becali a fost arestat preventiv în 3 aprilie, alături de alte cinci persoane – Cătălin Otto Zmărăndescu, Ștefan Dediu, Nicolae Dumitrașcu, Dumitru Beciu și Marius Petrinel Geavela – fiind acuzat de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani. În 17 aprilie, Becali a fost eliberat din arest, fiind trimis în judecată în stare de libertate.

Pe fond Gigi Becali a fost achitat în acest dosar. Judecatorii din Completul de 5 care au dispus condamnarea cu suspendare a lui Becali au fost: Livia Stanciu (presedintele Înaltei Curți), Florentina Dragomir, Francisca Vasile, Sorina Popescu și Alina Ioana Ilie.

 

Citește și