Prima pagină » Știri politice » GUVERNUL PONTA. LISTA DE MINIȘTRI prezentată de premierul desemnat

GUVERNUL PONTA. LISTA DE MINIȘTRI prezentată de premierul desemnat

GUVERNUL PONTA. LISTA DE MINIȘTRI prezentată de premierul desemnat
BREAKING NEWS

Premierul desemnat Victor Ponta a anunțat marți seara lista Guvernului. Guvernul Ponta va avea un mandat de șase luni, urmând ca, după alegeri, dacă USL câștigă, Ponta să conducă un Executiv schimbat radical. „Am păstrat aceeași structură deocamdată, pentru ca după alegeri să schimbăm modul de organizare a Guvernului, după o structură mai europeană. Atunci vom anunța și noii titulari ai portofoliilor”, a precizat Ponta.

„Guvernul va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, nici din Kiseleff 10, sediul PSD”, a promis premierul desemnat. De asemenea, Ponta a anunțat că, de acum încolo, dacă o moțiune simplă contra unui ministru va fi adoptată în Parlament, acel ministru va fi schimbat. De precizat că, în prezent, moțiunile simple n-au alt efect decât de „atenționare” a ministrului.

În ceea ce privește alegerea titularilor, Ponta a spus că a ținut cont de experiența profesională a fiecăruia, pentru că „nu este timp de învățat” și pentru a face, astfel, o diferențiere față de fostul Guvern, format preponderent din persoane neexperimentate.

 


Lista Guvernului Ponta:

Premier – Victor Ponta

Ministul Agriculturii – Daniel Constantin (PC)

Ministrul Finanțelor – Florin Georgescu (PSD) – vicepriministru

Ministrul Apărării – Corneliu Dobrițoiu (PNL)

Ministerul de Externe – Andrei Marga (PNL)

Ministrul Transporturilor – Ovidiu Silaghi (PNL)

Ministrul Administrației și Internelor – Ioan Rus (PSD)

Ministrul Economiei – Daniel Chițoiu (PNL)

Ministrul Educației – Corina Dumitrescu (PSD)

Ministrul Dezvoltării și Turismului – Eduard Hellvig (PNL)

Ministrul Culturii – Mircea Diaconu (PNL)

Ministrul Muncii – Mariana Câmpeanu (PNL)

Ministrul Sănătății – Vasile Cepoi (PSD)

Ministrul Comunicațiilor – Dan Nica (PSD)

Ministrul Mediului – Rovana Plumb (PSD)

Ministrul Afacerilor Europene – Leonard Orban

Ministrul Justiției – Titus Corlățean (PSD)

Ministrul delegat pentru Administrație – Victor Paul Dobre (PNL)

Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul – Mircea Dușa (PSD)

Ministru delegat pentru mediul de afaceri – Lucian Isar

Ministrul delegat pentru dialog social – Liviu Marian Pop

Ministrul delegat pentru strategii guvernamentale și relații cu societate civilă – Victor Alistar

Luni va fi prezentată lista Guvernului și programul de guvernare în Parlament. Ponta a spus că există 229 de membri USL care vor vota Guvernul, la care se vor adăuga parlamentari de la minorotăți și UNPR. Pentru ca Guvernul să fie validat este nevoie de 231 de voturi.

Gândul a urmărit pe durata întregii zile negocierile post cu post. Iată cum a evoluat situația la fiecare minister în parte:

Ministerul Agriculturii

„Nu există trei nume sigure, ci un singur nume sigur: Daniel Constantin (n.r. la Ministerul Agriculturii)”, a declarat Ponta, înaintea discuțiilor cu Crin Antonescu, Daniel Constantin și Dan Voiculescu.

Ministerul Finanțelor

Cel mai important nume de pe lista Guvernului Ponta ar putea fi Florin Georgescu. Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale este propus pentru postul de ministru al Finanțelor, au declarat pentru gândul surse politice. Mandatul lui Georgescu în Guvern va fi limitat la șase luni, cât durează termenul Guvernului interimar, el urmând să se întoarcă la BNR pe aceeași funcție. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu și-a dat OK-ul pentru această detașare, au precizat sursele citate. Isărescu este direct interesat ca Executivul să nu comită în această perioadă electorală derapaje fiscale sau bugetare, de aceea trimiterea lui Georgescu în Guvern poate reprezenta pentru guvernatorul BNR o garanție a continuării politicilor prudente. Numele lui Georgescu nu a fost confirmat până acum oficial nici de PSD, nici de BNR. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, s-a limitat să ne precizeze următoarele: „Banca Națională, prin lege, este obligată să colaboreze cu Guvernul pe care îl dă țara. În privința lui Florin Georgescu, nu pot să fac niciun comentariu”. Florin Georgescu a mai fost ministru al Finanțelor în perioada 1992-1996 în Guvernul Văcăroiu.

Ministerul Apărării

Va aparține PNL și va fi condus de generalul Corneliu Dobrițoiu. Dobrițoiu a fost prezentat de Victor Ponta drept ministrul său pentru această funcție încă din timpul vizitei făcute în Statele Unite.

Ministerul Transporturilor UPDATE

Va fi tras de PNL. Inițial, liberalii l-au luat în considerare pentru acest post pe Eduard Hellvig, secretar general al PNL și apropiat al lui Crin Antonescu. Situația s-a schimbat după ultima negociere, când pentru acest minister a apărut drept tiular Ovidiu Silaghi, fost ministru pentru IMM-uri în Guvernul Tăriceanu.

Ministerul Administrației și Internelor

Ioan Rus a fost sunat de Victor Ponta pentru preluarea ministerului, după cum gândul a scris aici. Un alt nume aflat pe lista lui Ponta pentru Ministerul de Interne este cel al vicepreședintelui PNL, Victor Paul Dobre, care ar urma să devină ministrul delegat pe Administrație. Liberalul a fost propus de Crin Antonescu în guvernul din umbră al PNL și conduce departamentul de Administrație al liberalilor.

Ministerul Economiei

Ca titular, ar putea fi un liberal, probabil Daniel Chițoiu, fost șef al ANAF. La un moment dat în cărți a apărut și numele analistului Liviu Voinea, care a participat luni, alături de Ponta, la întâlnirea cu delegația FMI. Voinea a negat, pentru gândul, că va fi ministru. În minister se va crea și un post de ministru delegat pentru Energie, care va fi ocupat de Iulian Iancu. UPDATE 22.00: Funcția de ministru delegat pentru Energie n-a mai fost creată

Ministerul Educației

Dacă Educația ar reveni PNL, funcția va fi ocupată de Andrei Marga. Acesta a confirmat pentru gândul că va face parte din Guvern pentru portofoliul Educației. Ecaterina Andronescu era, până în această dimineață varianta sigură pentru acest minister pe care îl cunoaște foarte bine. Surse din PSD au declarat pentru gândul că Andronescu n-ar dori un mandat de șase luni, în cărți apărând la un moment dat și numele lui Remus Pricopie, rector la SNSPA: Contactat de gândul, acesta a negat că va ocupa postul: „Nu am primit nicio propunere și nici nu va fi vreo propunere. Lucrurile pentru mine sunt clarificate mai demult. Am fost ales rector acum două luni și asta e prioritatea mea”. Ultimul intrat pe lista titularilor pentru acest portofoliu este Mihnea Costoiu, au declarat pentru gândul surse din PSD. Costoiu este rector la Politehnică și un apropiat al Ecaterinei Andronescu. UPDATE 22.00: Titulara postului va fi Corina Dumitrescu

Ministerul Dezvoltării și Turismului UPDATE

Este un minister mamut, care dispune de o rezervă uriașă de fonduri. De aceea, PSD, ca partid mai mare în alianță, își dorește foarte mult Dezvoltarea, pentru care l-a desemnat pe omul cu banii din partid – Mircea Drăghici, trezorierul formațiunii. Probabil va fi creată și o funcție de ministru delegat pentru Turism, funcție care ar urma să-i revină lui Alin Burcea, fost secretar de stat în Guvernul Năstase, în ministerul Turismului de la acea vreme. PNL insistă, totuși, să ia acest minister, pentru care are pregătit „un tehnocrat”, potrivit unor surse liberale. Cu toate acestea, cele mai mari șanse pentru acest minister le are Eduard Hellvig, postul revenindu-i în urma unei negocieri purtate în ultimele ore, au declarat pentru gândul surse din conducerea liberală.

Ministerul de Externe UPDATE

Nu e clar dacă ministerul va fi condus de un pesedist sau un liberal. Cele mai mari șanse le are în acest moment Călin Popescu Tăriceanu, a declarat pentru gândul o sursă din PNL. Nu este însă exclusă o surpriză și funcia să-i fie oferită lui Andrei Marga, în condițiile în care PSWD ia ministerul Educației. Dacă PSD ar fi luat acest minister, Titus Corlățean era singura variantă pentru acest post, deși în ultimele zile. Titus Corlățean își dorea foarte mult funcția de la Externe (pe care a ratat-o în Guvernul PDL-PSD, când i-a fost dată lui Cristian Diaconescu).

Ministerul Sănătății. UPDATE

Va aparține PSD iar pentru funcție este propus deputatul Nicolae Bănicioiu. În ultimele ore, această variantă nu mai era atât de sigură. Florian Popa ar putea fi noul ministru al Sănătății. Florian Popa a confirmat pentru gândul că i s-a propus funcția. UPDATE 22.00: Noul ministru al Sănătății este Vasile Cepoi

Ministerul Culturii

Senatorul PNL, Mircea Diaconu este favorit pentru Ministerul Culturii,

Ministerul Muncii

Pentru Ministerul Muncii, useliștii iau în calcul numele unui alt fost ministru, Mariana Câmpeanu.

Ministerul Justiției UPDATE

Chiar dacă numele său a fost implicat în mai multe scandaluri, senatorul PSD Daniel Șova a rămas, până în ultimul moment, unul dintre favoriții pentru preluarea șefiei Ministerului Justiției. Totuși, cele mai mari șanse pentru portofoliu le are Titus Corlățean, în condițiile în care postul de ministru de Externe va fi luat de liberali, au declarat pentru gândul surse din PSD.

Ministerul Mediului UPDATE

Deputatul Carmen Moldovan sau europarlamentarul Rovana Plumb au fost cele două variante luate în discuție pentru acest minister. Cel mai probabil, Rovana Plumb va fi noul ministru al Mediului, au precizat pentru gândul surse din PSD.

Ministerul Comunicațiilor

Funcția ar putea fi ocupată de Dan Nica.

Ministerul Afacerilor Europene

Pe post ar putea rămâne Leonard Orban, ministrul în funcție.

ULTIMA ORĂ. Pe lista lui Victor Ponta a apărut o nouă funcție, cea de ministru delegat pentru dialog social, care i-a fost propusă lui Liviu Pop, secretar FSLI.

 

 

Citește și