2 noiembrie 2014 – românii din diaspora s-au adunat într-un număr impresionant la secțiile de votare din străinătate. Din păcate, în mai multe capitale europene, cozile formate din români dornici să voteze au fost prea lungi, mulți dintre neavând șansa să ajungă să pună ștampila pe un buletin de vot. Londra, Paris, Viena, Munchen – sunt doar câteva dintre marile orașe europene în care românii au așteptat, în zadar, ore în șir pentru a vota. Nemulțumiți de proasta organizare, românii protestat, cerându-și dreptul de a vota.
Cu toate acestea, ministrul ministrulu delegat pentru diaspora, Bogdan Stanoevici, a susținut că „are informații” că în Paris și Viena evenimentele au fost „provocate de grupuri organizare, tineri revoltați pe orice”.
„De exemplu, la Paris, unde au fost toate aceste evenimente provocate de grupuri organizate care au venit. Eu am stat 22 de ani în Franța, iar în Franța există un sistem care se numesc „les casseurs”, sunt grupuri de tineri revoltați pe orice, care, la orice manifestație, indiferent de subiect, ei se vor infiltra ca să intre în conflict. Din informațiile pe care le-am primit și de la Viena și de la Paris este că anumite persoane care făceau parte din grupurile care urlau și care au blocat secțiile de votare nu vorbeau românește„, a spus Stanoevici, la TVR Internațional, aprobând moderatorul care l-a întrebat dacă el crede că erau „agitatori”.
De altfel, în urmă cu câteva zile, Gândul a publicat o sesizare scandaloasă făcută de reprezentanții secției de votare organizată în Ambasada României la Paris, în care aceștia reclamau că în fața secțiilor se află „grupuri de instigatori”.
„Precizăm că cetățenii români aflați în fața secțiilor de votare sunt extrem de iritați, fiind influențați de grupuri de instigatori care acuză slaba organizare, numărul insuficient al secțiilor de vot în Paris, procedura greoaie de votare (datorată existenței declarației pe proprie răspundere)”, se arată în respectiva sesizare.
Pe de altă parte, niciun oficial de la București dintre cei contactați de gândul nu știe nimic. Nici măcar purtătorul de cuvânt al Departamentulului pentru Românii de Pretutindeni, Smaranda Vornicu, nu a primit nicio informație pe acest subiect, asta deși ministrul însuși vorbește tot despre „grupuri de instigatori”.
„Din cunoștințele mele nu există o astfel de solicitare. La noi la departament nu a ajuns o astfel de solicitare”, a precizat pentru gândul Smaranda Vornicu, purtător de cuvânt al ministrului delegat pentru românii din străinătate. Contactat de gândul și ministrul Bogdan Stanoevici, acesta nu a răspuns apelurilor.
„Bucuria” lui Stanoevici
Într-o intervenție la Realitatea TV, ministrul românilor din diaspora și-a luat mâinile de pe problemele din străinătate, spunând că el nu a avut atribuții în organizarea alegerilor. Stanoevici a mai spus și că a simțit și bucurie, „privind paradoxul”, de la secțiile de votare din străinătate, unde românii s-au prezentat, în mod spontan, mult mai mulți la vot, față de cei care s-au prezentat în anul 2009.
Ministrul a fost întrebat de ce la ambasada României din Roma, unde a fost secție de votare din ’90 încoace, pentru prima dată nu a mai fost o astfel de secție.
„Am să îți dau o parte de răspuns. MAE se ocupă cu stabilirea numărului secțiilor de votare, după o consultarea cu reprezentanții diplomatici în funcție de numărul prezenței la vot, la ultimele alegeri. Există un calcul care este delicat de făcut, foarte sigur, pentru că sunt două categorii de români: care au domiciliul în străinătate și care, după părerea mea, ar trebui deja să existe pe niște liste fixe, pentru că ei au domiciliul acolo, și există un flux foarte mare de români, la muncă, turiști, care pur si simplu au trecut pe acolo și votează cu cartea de identitate. Numărul lor nu poate fi cunoscut. Aici este problema liberei circulații, pe lângă aceste elemente, a contribuit și o organizare nu foarte bună. BEC e singura structură a statului care poate decide și stabili ce s-a întâmplat într-o secție de votare. Problema e că sistemul nostru electoral e învechit. Premierul Victor Ponta e unul din principalii susținători ai votului eletronic și prin corespondență. Am spus acest lucru cu niște luni în urmă, pentru că e o noțiune la care Victor Ponta ține”, a mai spus Stanoevici.
De altfel, deși ministrul delegat susține că nu avea nicio atribuție în problema votului din diaspora, Monica Macovei a depus o plângere penală împotriva lui, iar președintele Traian Băsescu i-a cerut demisia.
Cine sunt de fapt „instigatorii”
În ultimele zile, gândul a relatat numeroase mărturii ale românilor care au așteptat, opre în șir, în fața secției de votare, fără niciun rezultat. La Paris, unde s-a stat la coadă și șapte ore, a fost prezentă Claudia Moga. Românca în vârstă de 27 de ani, plecată la studii la Sorbona, s-a arătat dezamăgită nu neapărat de proasta organizare a alegerilor, ci de „reaua voință” a reprezentanților statului.
Claudia Moga spune că a fost uimită să vadă cât de mulți „oameni frumoși, muncitori, oameni despre care nu auzi nimic pentru că își văd de treaba lor” veniseră să voteze la secția din cadrul Ambasadei României la Paris. Cu toate acestea, momentele trăite duminică noaptea în secția de votare din Ambasada României de la Paris au convins-o că a fost vorba de ceva mai mult decât organizare deficitară: „Sunt absolut sigură că totul a fost facut cu rea-credință pentru a încetini procesul de votare”, a precizat Moga pentru gândul.
Luni seara, în timpul unei ploi mărunte și reci, aproximativ 100 de români au protestat pașnic în fața Ambasadei României la Paris. „În ploaie ne manifestăm, ca pe 16 să votăm!” – asta s-a scandat. Nu mesaje politice, nu lozinci împotriva unui candidat sau a altuia. Cristina Chiș și Alexandru Urdaș, doi dintre tinerii care s-au împlicat în organizarea evenimentului au povestit pentru Gândul ce i-a motivat să se lupte cu atâta pasiune pentru dreptul garantat de Constituție.
Cristina Chiș a ajuns în Franța în urmă cu patru ani, cu un stagiu de pregătire. Acum, lucrează ca șef de proiect la Institutul francez al sângelui (EFS / Etablissement Français du Sang).
„Mă simt rănită, mă simt prost pentru ce s-a întâmplat duminică, dar sunt bucuroasă totuși să văd câți oameni s-au mobilizat pentru aceeași cauză. Oamenii au fost foarte pașnici, nu s-a scandat nimic politic, eu însămi am vorbit cu ei și le-am spus că este important să nu atragem atenția în felul acesta, să nu pară că suntem de o anumită parte a taberei. Noi am vrut doar să cerem suplimentarea secțiilor de vot. A fost un protest frumos, liniștit”, a spus Cristina.
Alexandru Urdaș, coordonatorul filialei LSRS din Paris, a protestat și el în fața Ambasadei României din Paris.
„La protestul de aseară au venit oameni din toate straturile sociale: studenți, medici, informaticieni, oameni care lucrează în domeniul construcțiilor, câteva persoane mai în vârstă, oameni cu copii…Acum am fost mai puțini, dar duminica viitoare, pe 9 noiembrie, vom ieși din nou, iar atunci cred că vom fi în jur de 500″, a explicat el pentru gândul.
Cele trei exemple sunt doar câteva dintre cei nemulțumiți de faptul că li s-a interzis un drept constituțional, în ciuda faptului că mii de oameni au așteptat, în zadar, să voteze.
Paris
Londra
Munchen
În semn de solidaritate cu românii din străinătate, la sfârșitul acestei săptămâni, în marile orașe din România, au fost anunțate manifestații de protest față de modul în care procesul de vot a fost organizat în diaspora.
Citește și „În ploaie ne manifestăm, ca pe 16 să votăm!” – Ce mesaj le-au transmis românii din Paris celor din țară care au „absentat nemotivat” la vot
Citește și Este SCANDALOS ce apare în această sesizare trimisă către BEC dintr-o secție de votare din Paris, în timp ce românii stăteau la coadă pentru a vota