Avocații lui Diaconescu spun că „nu este nicio grabă” pentru semnarea contractului privind Oltchim
Avocații lui Dan Diaconescu spun că sunt pregătiți să continue negocierile cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) pentru preluarea acțiunilor statului la Oltchim, menționând însă că „nu este nicio grabă” pentru semnarea contractului de privatizare.
„Ieri (marți – n.r.) am prezentat OPSPI două seturi de propuneri. Suntem pregătiți să negociem, dar nu este nicio grabă în privința semnării contractului”, a declarat miercuri avocatul Daniel Fenechiu, reprezentat legal al lui Dan Diaconescu, la intrarea în sediul Ministerului Economiei.
El a fost întrebat de jurnaliști dacă OPSPI i-a solicitat lui Diaconescu documente care să dovedească că are cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru achiziția de la stat a acțiunilor la Oltchim.
„OPSPI nu poate să ne ceară ceva în plus, pentru că nu are nicio legală. OPSPI poate cel mult să ne roage să venim cu documente în plus”, a răspuns Fenechiu.
Dan Diaconescu va reveni în țară miercuri în jurul orei 13.00, cu o cursă aeriană de la Viena, pentru a continua discuțiile cu autoritățile române privind privatizarea Oltchim.
Diaconescu a părăsit luni România, cu o cursă aeriană spre München (Germania). El a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.
Premierul a precizat totodată că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.