ALEGERI SUA 2012. Cum va arăta America de mâine și care va fi rolul ei în lume. Candidații și principalele teme de campanie

ALEGERI SUA 2012. Cum va arăta America de mâine și care va fi rolul ei în lume. Candidații și principalele teme de campanie
Publicat: 03/10/2012, 18:00
Actualizat: 29/07/2014, 23:25

„Sezonul electoral” din SUA, început în urmă cu un an, dacă luăm în calcul întreaga campanie pentru alegerile primare, a adus în fața americanilor două idei complet diferite despre cum ar trebui să le fie condusă țara. Cel puțin asta susțin candidații, președintele Barack Obama și republicanul Mitt Romney.

Nu de puține ori, însă, cursa electorală a fost dominată de o goană obsesivă după gafele taberei adverse, și nu de politici propuse. Ba mai mult, pe măsură ce se aproprie ziua de 6 noiembrie, mesajul este simplificat. Spre exemplu, dacă în toamna anului 2011 Mitt Romney se lăuda că are un program economic pe 59 de puncte, reunite într-un volum de 160 de pagini, la Convenția Republicană de la sfârșitul lunii august, candidatul nu mai vorbea despre nicio acțiune concretă și își îndemna electoratul să îl voteze, urmând să discute despre măsurile specifice pentru îmbunătățirea economiei după ce îl vor instala la Casa Albă.

De ce ne interesează și pe noi

Joi dimineața (ora României), cei doi oponenți vor avea ocazia de a discuta din nou despre planurile lor și de a explica poporului american ce intenționează fiecare să facă în următorii patru ani, în cadrul primei dezbateri televizate. Economia va fi subiectul principal al confruntării electorale, însă, până la cea de-a treia dezbatere, Barack Obama și Mitt Romney vor fi atins toate subiectele importante.

Fie că este vorba despre politici economice, apărare, imigrație, sănătate, relația cu UE, Iran, Israel sau China, toate aceste teme sunt de interes pentru lumea întreagă. Mitt Romney, spre exemplu, nu este de acord ca americanii să ajute băncile europene. Barack Obama, pe de altă parte, crede că, dacă nu ajută zona euro, economia americană va avea de suferit. Iată un punct de interes inclusiv pentru români.

Un alt exemplu: planurile celor doi candidați la președinția SUA în privința retragerii din Afganistan sunt deosebit de importante și pentru noi, care mai avem aproximativ 1.800 de militari în acest teatru de operație. De asemenea, Mitt Romney este mult mai vehement când vine vorba despre o acțiune militară împotriva Iranului și ar sprijini Israelul dacă ar decide să pornească un război împotriva țării lui Ahmadinejad. De cealaltă parte, Obama încă mizează pe diplomație. Un război cu Iranul, însă, interesează orice țară din lumea dezvoltată.

gândul vă prezintă principalele teme ale campaniei prezidențiale din SUA și poziția candidaților pe aceste teme:

ECONOMIE

Barack Obama:

În 2010, Barack Obama a reușit să treacă de Congres două dintre cele mai importante reforme din ultimele decenii. Prima, în martie, este The Patient Protection and Affordable Care Act, cunoscută drept „Obamacare”, o lege prin care 32 de milioane de americani primesc asigurare de sănătate. Cea de-a doua este Wall Street Reform and Consumer Protection Act, sau legea Dodd-Frank, promulgată în iulie 2010, considerată cea mai mare reformă a sistemului financiar de la Marea Depresiune. Concret, este un act legislativ care îi acordă Washington-ului puteri sporite pe Wall Street.

De asemenea, în septembrie 2011, Obama a propus The American Jobs Act, un stimul de 447 de miliarde de dolari menit să creeze un milion de locuri de muncă până în 2016.

În ceea ce privește impozitele, Obama vrea creșterea impozitului pe profit cu 5%, scăderea impozitului pentru companii cu până la 10% și instituirea „regulii Buffet”, care presupune plata unui impozit pe venit de până la 30% pentru persoanele cu venituri anuale de peste un milion de dolari.

Mitt Romney:

De cealaltă parte, Romney, în spiritul republican, pledează pentru cât mai puțină reglementare, piețe cât mai libere și, deci, un stat cât mai slab. Propune scăderea impozitelor, în special pentru corporații, măsură care susține că îl va ajuta să creeze 12 milioane de noi locuri de muncă. Aceste aspecte, împreună cu, printre altele, scăderea puterii sindicatelor, fac parte din cartea de 160 de pagini și cu 59 de politici economice, pe care Romney a lansat-o la începutul campaniei sale.

Poziția sa în ceea ce privește reforma asigurărilor de sănătate este unul dintre cele mai controversate aspecte ale campaniei. Cu toate că, în timp ce era guvernator al statului Massachusetts, Mitt Romney a introdus o lege foarte asemănătoare cu „Obamacare”, când a intrat în cursa electorală din 2012, republicanul a promis că va abroga legea lui Barack Obama. Ulterior, candidatul a dat asigurări că sunt și părți din reforma lui Obama pe care le va păstra. În cele din urmă, Romney a ajuns să penduleze constant între aceste două poziții opuse, fie și la interval de câteva minute, după cum a arătat Washington Post.

Mai mult, într-o interviu recent pentru CBS News, fostul guvernator care argumenta că existența unor camere de urgență deschise non-stop, la care se poate prezenta orice american, este dovadă că sistemul asigurărilor de sănătate funcționează.

Alte politici economice propusă de Romney sunt acordarea mai multor permise de forare petrolieră, precum și neimplicarea în criza economică din zona euro.

IMIGRAȚIE

Cu aproximativ 11 milioane de imigranți ilegali în SUA, Obama și Romney propun ambii o reformă a politicilor imigraționiste. Subiectul este deosebit de important pentru această campanie, deoarece miza este votul comunității latino-americane, fără care niciunul nu poate câștiga alegerile.

Barack Obama:

După ce, în timpul mandatului său, s-a ajuns la un număr record de deportări pe an, 400.000 de persoane, potrivit unui studiu PEW citat de Council on Foreign Relations, președintele SUA a adoptat în luna iunie o lege cu iz electoral, care ar urmează să intre în vigoare în 2015: imigranții ilegali care au venit în SUA când erau copii nu vor mai fi deportați.

Totodată, în luna mai a anului trecut, Obama a lansat Blueprint on Immigration Reform, bazele pe care ar urma să se realizeze reforma imigrației. „Îmbunătățirea sistemului imigrației ar distruge o economie subterană uriașă, care exploatează o mână de lucru ieftină și oferă salarii deprimante pentru toți ceilalți”, a declarat președintele SUA.

Mitt Romney:

Cu toate că republicanii sunt foarte vehemenți când vine vorba de scoaterea tuturor imigranților ilegali din țară, Mitt Romney a avut grijă să își mai nuanțeze poziția pe acest subiect de când a devenit clar că va primi investitura partidului său pentru a candida împotriva lui Obama.

Astfel, fostul guvernator, și el copil de imigranți, vorbește acum de auto-deportare și susține că, dacă imigranților fără acte le va fi tot mai greu să găsească un loc de muncă pe „Tărâmul Făgăduinței”, vor pleca. Una dintre modalități este sistemul E-Verify, prin care un angajator poate afla imediat dacă un potențial angajat are dreptul să lucreze în SUA sau nu. Sistemul are și susținerea lui Barack Obama.

De asemenea, Romney vrea construirea unui gard pe toată lungimea graniței Statelor Unite cu Mexic, acordarea de vize pentru studenții străini doar în anumite domenii în care americanii nu au suficienți experți (exemplu: cercetarea în domeniul celulelor stem și inginerie eco).

În fine, republicanul vrea ca statele să aibă mai multe putere pentru a-și rezolva cum cred de cuviință problemele pe care le au cu imigranții.

APĂRARE

Cheltuielile Statelor Unite pentru apărare s-au dublat în ultimul deceniu și au contribuit masiv la datoria națională americană. Din acest motiv, bugetul pentru apărare este un subiect foarte important al acestei campanii.

Barack Obama:

Tocmai din cauza costurilor foarte mari pe care le presupuneau războaiele din Irak și Afganistan, Barack Obama a grăbit încheierea fazelor de combat în ambele teatre de operație. Liderul SUA a criticat în repetate rânduri dimensiunile bugetului național pentru apărare și a atras atenția asupra pericolului războiului cibernetic. De altfel, se crede că administrația sa a efectuat mai multe atacuri cibernetice, inclusiv cel cu virsului Stuxnet, în 2010, pentru a prejudicia programul nuclear iranian.

Ca parte a resetării relațiilor cu Rusia, Obama a ratificat un nou tratat START, în februarie 2010, care limitează ogivele nucleare la 1.550 pentru zece ani (de la 2.200).

Mitt Romney:

Romney nu numai că nu concepe scăderea cheltuielilor pe apărare, dar vrea un buget și mai mare în acest scop. Promite construirea mai multor nave pentru marina americană, scuturi antirachetă și suplimentarea forțelor aeriene cu 100.000 de soldați. În același timp, republicanul a afirmat că va scădea numărul civililor din Departamentul Apărării, pentru a oferi salarii mai mari militarilor.

Romney a criticat Administrația Obama pentru că nu a recuperat drona capturată anul trecut de iranieni. De asemenea, republicanul susține că, dacă Obama va fi reales și va scădea bugetul apărării așa cum intenționează, SUA își vor pierde poziția de lider în cadrul NATO.

Ambii candidați susțin controversatele atacuri cu drone asupra presupușilor teroriști.

POLITICĂ EXTERNĂ

Israel și Palestina

Barack Obama:

Relațiile lui Obama cu liderul israelian Benjamin Netanyahu au fost marcate de multe fricțiuni în ultimele luni, principalul motiv fiind Iranul. Cu toate că președintele SUA a declarat în repetate rânduri că are o relație bună cu Netanyahu, speculațiile s-au intensificat după ce Obama ar fi refuzat să aibă o întrevedere cu liderul israelian în timpul Adunării Generale a ONU. De altfel, Barack Obama a fost criticat pentru că a ignorat cutuma și nu s-a întâlnit cu niciun lider în timpul summit-ului de la New York, invocând un program aglomerat, deși a mers la două emisiuni de divertisment.

În plus, democrații au omis să introducă în platforma lansată în luna septembrie referirea la Ierusalim drept capitala Israelului, un gest considerat de unii drept intenționat. Ulterior, eroarea a fost corectată.

Deși nu a făcut nicio vizită în Israel în timpul acestui mandat, Obama promite că va merge în statul evreiesc dacă va fi reales.

Liderul american vorbește des despre sprijinul pe care Israelul îl are din partea SUA și a încercat fără succes să medieze în 2010 noi discuții de pace israelo-palestiniene. A acordat anul acesta 70 de milioane de dolari pentru sistemul de apărare anti-rachetă al Israelului și s-a opus demersurilor Palestinei de a obține statut de membru ONU, pe motiv că este prematur pentru așa ceva și ar afecta negocierile de pace, potrivit Council on Foreign Relations.

Mitt Romney:

Mitt Romney a jucat cartea israeliană pe tot parcursul campaniei. Prieten de mulți ani cu Benjamin Netanyahu, republicanul vrea să facă întărirea parteneriatul cu Israel o prioritate a Statelor Unite. „Israel este cel mai apropiat aliat al SUA în Orientul Mijlociu și este un izvor de democrație și libertate în regiune. Pentru a garanta securitatea Israelului, Mitt Romney va colabora cu Israelul pentru a ajuta acest stat să își păstreze avantajele militare. SUA vor reduce asistența pentru palestinieni, dacă vor continua să caute statutul de membru ONU”, se arată în programul oficial al lui Mitt Romney.

Totodată, republicanul, care a efectuat o vizită în Israel și în timpul campaniei, promite că prima lui vizită peste hotare în calitate de președinte al SUA va fi în statul evreiesc, pentru a sublinia importanța acestui parteneriat pentru americani.

Odată ales, Romney susține că va muta ambasada SUA de la Tel Aviv, unde sunt toate celelalte ambasade, la Ierusalim.

În ceea ce privește un eventual atac al Israelului asupra Iranului, Romney ar alătura Statele Unite unei astfel de acțiuni. „Israelul are dreptul să se apere, iar America trebuie să îi fie alături”, a declarat Romney, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Israel în luna iunie.

În aceeași înregistrare cu camera ascunsă de la un eveniment de strângere de fonduri în care a criticat jumătate din electoratul american pentru că nu plătește impozit pe venit și e dependent de ajutorul statului, Romney și-a exprimat și părerea despre Palestina. „Palestinienii nu au niciun interes să ajungă la pace”, a spus republicanul.

Iran

Barack Obama:

După cum a declarat și în cadrul Adunării Generale a ONU, Barack Obama încă vrea să țină sub control conflictul iranian prin diplomație. „Să fiu bine înțeles: America vrea să încheie problema (cu Iran, n.red.) prin diplomație și credem că există timp și spațiu pentru așa ceva. Dar timpul nu este nici el nelimitat”, a afirmat președintele american.

Obama refuză liniile roșii pe care vrea să le impună Iranului Israelul și dorește să continue pe drumul sancțiunilor economice.

Mitt Romney:

Candidatul republican nu se ferește să vorbească despre această „linie roșie”, care, în opinia lui, nu este obținerea armei nucleare, ci capacitatea nucleară.

„Dacă mă vreți să fiu următorul vostru președinte, iranienii nu vor ajunge să aibă arma nucleară”, spunea Romney în 2011.

Dată fiind prietenia cu Benjamin Netanyahu, candidatul republicanilor la președinția SUA ar susține Israelul într-un război împotriva Iranului.

Mitt Romney a declarat, într-o dezbatere din ianuarie 2012, că închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran ar fi considerată de SUA drept „un act de război”, amintește CFR. Totodată, el susține că va impune sancțiuni și mai dure republicii islamice, însă nu a detaliat despre ce sancțiuni ar fi vorba.

Afganistan-Pakistan

Barack Obama:

În martie 2009, Obama a semnat Af-Pak Strategy, un plan al viitorului războiului împotriva terorismului care pune accentul pe rebelii din Pakistan. Tot atunci, președintele a suplimentat cu 33.000 numărul soldaților americani din Afganistan. De atunci, 10.000 dintre ei s-au întors acasă, iar Administrația Obama vrea să încheie misiunea de combat din Afganistan chiar și la mijlocul lui 2013. După acest punct, începe partea de asistență acordată trupelor afgane.

De asemenea, Obama a semnat un parteneriat pe zece ani cu Afganistanul, pentru ajutor post-combat. În ciuda creșterii îngrijorătoare a numărului de atacuri asupra americanilor din partea soldaților afgani (numite „green on blue attacks”), Obama continuă să laude succesele războiului din Afganistan, trecând deseori aceste succese prin prisma asasinării lui Osama bin Laden.

Pe viitor, Obama este așteptat să continue atacurile cu drone din Pakistan, în ciuda criticilor că aceste misiuni ar duce la moartea unui număr mare de civili.

Mitt Romney:

Candidatul republican promite, în programul său oficial, că, deîndată ce-și va începe mandatul, „va revizui tranziția din Afganistan”.

Totodată, el susține că, sub îndrumarea sa, Statele Unite nu vor mai fi „timide în a se folosi de puterea pe care o au asupra Afganistanului și Pakistanului”, pentru a-și atinge anumite obiective ale războiului împotriva terorismului.

Romney vrea o cooperare mai strânsă cu Pakistanul și susține că și el ar fi făcut întocmai ca Obama și ar fi intrat în Pakistan pentru a-l omorî pe Osama bin Laden.

Rusia

Barack Obama:

Obama și-a propus pentru mandatul care tocmai se încheie repornirea relațiilor cu Rusia, însă scutul antirachetă din Europa Centrală continuă să fie o sursă de probleme între cele două state. Totuși, Barack Obama a reușit să semnezecu Rusia noul tratat START.

Relațiile cu Rusia s-au mai răcit și din cauza problemei Siriei și a veto-ului rusesc în Consiliul de Securitate al ONU privind o rezoluție pe Siria. La rândul lor, rușii îi acuză pe americani că au agravat războiul din Siria furnizându-le arme rebelilor.

Mitt Romney:

Unul dintre comentariile care l-au costat mult pe Mitt Romney din punct de vedere al credibilității ca lider american a fost o afirmație din luna martie, după ce Barack Obama și Medvedev au vorbit între ei despre scutul antirachetă, uitând că au microfonul deschis. „Rusia este fără îndoială inamicul geopolitic numărul unu al Statelor Unite”, a comentat republicanul la acea vreme. În programul său de campanie, Romney susține că Rusia este unul dintre statele pe care le-ar „înfrunta” dacă ar ajunge președinte.

China

Barack Obama:

Actualul președinte a depus eforturi intense încă de la începutul mandatului său, mai ales prin Hillary Clinton, pentru a îmbunătăți relațiile cu China. Aceste relații s-au răcit, totuși, în ultima vreme, pe fondul politicilor monetare chineze, criticate de americani.

De asemenea, SUA au depus, împreună cu Uniunea Europeană și Japonia, o plângere la Organizația Mondială a Comerțului, în care acuză China că monopolizează pământurile rare, un grup de metale care constituie materia primă pentru produsele de înaltă tehnologie.

Totodată, Obama a denunțat practicile comerciale incorecte ale Chinei și a oferit azil unui disident, Chen Guancheng.

Mitt Romney:

În platforma sa, Mitt Romney susține că va trimite o prezență americană semnficativă în Pacific, pentru a contracara dominația Chinei în regiune. Cu același scop, republicanul va căuta să întărească relațiile comerciale cu alte state asiatice.

Romney a acuzat China în repetate rânduri că exploatează alte economii prin furt intelectual și a promis că va purta un adevărat război economic cu statul comunist. „Mitt Romney va implementa o strategie care face drumul Chinei către hegemonia regională mult mai costisitor decât alternativa, adică să devină un partener responsabil în sistemul internațional”, promite Romney.

Republicanul, care are cinci fii și 18 nepoți, consideră regula unui singur copil din China drept „barbară”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...