Gândul vă prezintă în această seară, de la ora 20.00, în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE, o nouă înregistrare cu torționarul Ion Ficior, fost comandant al lagărului comunist de la Periprava, denunțat pentru genocid.
URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA ÎNCEPÂND CU ORA 20.00
Ficior povestește despre cum l-a cunoscut pe Alexandru Vișinescu, fostul șef al pușcăriei comuniste de la Râmnicu Sărat, acuzat și el oficial de genocid. De asemenea, torționarul de la Periprava vorbește despre „balurile” la care participau anual gardienii. „Vișinescu era un pic îndărătnic”, spune Ficior.
Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a prezentat miercuri profilul complet al celui de al doilea torționar comunist identificat de autorități. Este vorba despre Ion Ficior, cel care a condus în perioada 1960-1963 lagărul de deținuți politici de la Periprava din Delta Dunării. Pe numele său IICCMER a depus o plângere penală pentru genocid. Documentele oficiale trimise la Parchetul General arată că sub mandatul lui Ficior în penitenciarul de la Periprava au murit 103 deținuți, iar mare parte dintre ei au murit de foame. Supraviețuitorii lui Ficior au declarat pentru gândul că la Periprava ar exista o groapă comună. Până acum nici o instituție a statului nu a verificat aceste informații. IICCMER a deschis un șantier arheologic pentru a confirma existența acestei gropi comune.
Citește și:
Profilul complet al torționarului Ion Ficior
Interviu cu torționarul Ion Ficior, fostul comandant de la Periprava
Mărturii ale supraviețuitorilor din lagărul de la Periprava
Mărturii ale foștilor gardieni ai lagărului condus de Ficior
Reportaj de la Periprava unde s-a deschis un șantier arheolgic pentru identificarea gropilor comune