LISTA TORȚIONARILOR. Ion Ficior, al doilea călău, acuzat de GENOCID. Locul în care deținuților morți de foame li se aruncau „organele pe jos” și erau îngropați în GROPI COMUNE

Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) prezintă astăzi profilul complet al celui de al doilea torționar comunist identificat de autorități. Este vorba despre Ion Ficior, cel care a condus în perioada 1960-1963 lagărul de deținuți politici de la Periprava din Delta Dunării. Pe numele său IICCMER a depus o plângere penală pentru genocid. Documentele oficiale trimise la Parchetul General arată că sub mandatul lui Ficior în penitenciarul de la Periprava au murit 103 deținuți, iar mare parte dintre ei au murit de foame. Supraviețuitorii lui Ficior au declarat pentru gândul că la Periprava ar exista o groapă comună. Până acum nici o instituție a statului nu a verificat aceste informații. IICCMER a deschis un șantier arheologic pentru a confirma existența acestei gropi comune.

„Decesele înregistrate în timpul mandatului colonelului Ion Ficior definesc regimul de detenție instituit de acesta și reprezintă premisele instituirii regimului de exterminare a deținuților politici”, a declarat președintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

De la bun început vă spunem că este o investigație complexă, dar credem că merită să parcurgeți reportajele pe care gândul vi le prezintă astăzi. Istoria României nu este numai cea pe care am învățat-o în școală. Această față a ei, pe care astăzi v-o supunem atenției este prea puțin cunoscută. Veți vedea mai jos dovezile istorice strânse împotriva lui Ficior, dar și mărturiile cutremurătoare ale supraviețuitorilor. Poate că una dintre cele mai puternice amintiri o are domnul Caius Muțiu, care a fost închis 4 ani la Periprava. Este menționată și în titlul acestui articol și puteți CITI AICI, în cea de-a doua parte a reportajului. Veți vedea și locul în care a început o acțiune fără precedent în România de după ’89, deschiderea unui șantier arheologic pentru identificarea gropilor comune de la Periprava. Acest lucru trebuia făcut, există mărturiile oamenilor care au trecut prin regimul de teroare de acolo și au văzut cum cadavrele deținuților, morți de foame erau aruncate la întâmplare. Reportajele despre torționarii în viață pe care IICCMER i-a identificat, iar gândul i-a găsit, intervievat, vor fi postate pe această platformă multimedia ce va rămâne activă și pe care vor fi adăugate noi dosare pe măsură ce ele merg către anchetatori. Îi puteți vedea pe cei care au lucrat la acest proiect la finalul articolului.

Pe această platformă găsiți și un interviu de aproape două ore acordatgândul, în care torționarul Ficior se apără, respingând toate acuzațiile probate cu acte ce au valoare juridică, dar și cum, același personaj, lăsă să se înțeleagă că zecile de mărturii ale supraviețuitorilor sunt fabulații. Interesant este momentul, și vă recomandăm să vizionați interviul video, în care Ficior este întrebat direct de gropile comune. Nu neagă posibilitatea ca la Periprava să existe o groapă comună. Iar despre cei 103 morți fostul comandat a avut o explicație simplă: „Au murit de bătrânețe”.

Ion Ficior este al doilea „călău comunist” pe numele căruia IICCMER a depus plângere la Parchetul General. Primul este Alexandru Vișinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, acuzat oficial de genocid.

CITEȘTE AICI DOSARUL COMPLET AL CAZULUI VIȘINESCU

Acum, torționarul Ficior este președintele asociației de locatari a unui bloc din zona Gării de Nord. Locuiește într-un apartament de 4 camere. Are o pensie de 5.100 de lei. L-am întâlnit într-o zi de vineri, după ce am publicat profilul torționarului Vișinescu. Cât timp am negociat cu el interviul video, ne-a povestit despre Vișinescu că era arogant. Ficior a relatat și că în anii trecuți toți foștii comandanți de penitenciare comuniste se întâlneau la un fel de bal organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor. Ne spune că Vișinescu nu participa la întruniri și că torționarul de la Râmnicu Sărat era cu nasul pe sus încă din anii `50.

Fostul torționar Ficior este preocupat de cheltuielile blocului pe care îl administrează. Merge constant în instanțe unde are procese cu locatarii rău-platnici. Locuința sa este mobilată cu mobilă veche dar în sufragerie are un imens Televizor LCD. Pe noptieră ține o Biblie. Se laudă că este credincios baptist practicant.

Acum colonelul Ficior este declarat oficial de IICCMER drept torționar comunist. Pe numele său Institutul a depus o plângere penală în care este acuzat de genocid. IICCMER susține că regimul de exterminare dictat de superiori și pus în aplicare de colonelul Ficior este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și îngrijirilor medicale, programul infernal de muncă, pedepsele aplicate pentru așa-zisele abateri de la regulament și rata deceselor.

Povestea celor 103 deținuți morți în mandatul Ficior

Peste 40 de victime ale regimului comunist trăiesc și au fost martorii grozăviilor comise de comandantul Ficior. Mărturiile lor vorbesc dincolo de morți și bătăi, de existența unei adevărate gropi comune. Până acum nici o instituție publică nu a verificat existența unor asemenea tratamente barbare. IICCMER a deschis la Periprava un șantier pentru a confirma existența unei gropi comune.

FOTO: Ion Mihalache, gardian Periprava

În perioada 1958-1963 când la conducerea lagărului Periprava a fost torționarul Ficior, inițial ca locțiitor și ulterior comandant, la primăria din localitate au fost înregistrate 103 decese. Acești morți au provenit toți de la lagărul condus de Ficior. O statistică a IICCMER arată că în perioda decembrie `59 – iunie `60 au decedat 44 de deținuți. O umbră de îndoială asupra modului în care morții de la penitenciar erau raportați în documentele oficiale rezultă și din faptul că uneori ofițerii raportau câte trei sau patru decese în aceeași zi.

Pe lângă testimonialele deținuților politici în viață, rata mare a mortalității de la Periprava a fost confirmată pentru gândul chiar de către foștii gardieni ai închisorii. În comuna Periprava din Delta Dunării trăiesc trei dintre foștii gardieni ai penitenciarului. Ion Mihalache a activat la Priprava în perioada `57-`63, care s-a suprapus cu cea când comandant a fost Ion Ficior. „Poate mureau, unu, doi, trei pe săptămână. Se mai îmbolnăveau. Ce, în viața civilă nu moare lumea? Eu nu pot să justific de ce mureau”, explică Ion Mihalache

Caius Muțiu fost deținut politic își amintește de iarna cumplită din ’59-”60, când jumătate din deținuții politici de la Grind au decedat. Spune că erau în jur de 550-570. „La Grind, în iarna aceea, erau barăci mari în care stăteam cu sutele. În baraca noastră eram 570. Am ieșit din iarnă doar jumătate dintre noi; ceilalți au murit, din cauza frigului și al mâncării sub orice critică. Cu toții eram înformetați dincolo de orice limită”, spune Muțiu.

Foto: Caius Muțiu- deținut politic

Pe majoritatea certificatelor de deces se menționează la cauzele morții cașexia sau distrofie. Cașexia în termeni medicali înseamnă pierderea masivă în greutate cu efecte ireversibile care are drept cauze înfometarea. Un astfel de diagnostic este în concordanță cu măturiile foștilor deținuți care spuneau că la Periprava erau înformetați sistematic.

O statistică oficială arată că din cele 103 de decese înregistrare oficial 53 au fost consemnat în anul 1960 când Ficior era deja comandant plin al lagărului.

Groapa comună din cimitirul lipovenilor: „Dacă erau 2,3,4, îi aruncau în același loc”

La fel ca deținuții politici care mai trăiesc, Ion Mihalache spune că morții erau îngropați fără preot, fără cruci, câte doi- trei în aceeași groapă. „Am văzut morții. Seara erau duși cu căruța și îngropați la Peripava, undeva lângă cimitir. Erau slabi, cum să arate după zece ani de penitenciar. Erau puși într-un coșciug de stuf, nu de papură. Făceau o groapă și, dacă erau doi-trei, îi puneau acolo”, relatează Mihalche.

Caius Muțiu, deținut politic la Periprava spune același lucru. Își amintește că gropile pentru morții coloniei Grind erau distincte față de cele în care erau aruncate cadavrele morților de la sediul central Periprava. „Făceau o groapă și te aruncau în ea. Fără coșciug, fără cruce, fără preot. Dacă erau 2,3,4, îi aruncau în același loc. Dacă era numai unul, atunci numai pe ăla îl arunca acolo”, a explicat Muțiu.

În cimitirul din comuna Periprava există un perimetru în care nu există nici un fel de cruci și nici morminte vizibile. Practic un colț al cimitirului de câteva sute de metri pătrați arată ca un spațiu viran. Localnicii, foștii gardieni și foștii deținuți au indicat acest loc ca fiind zona în care erau îngropați la grămadă cei decedați în închisoarea de la Peripava. În centrul acestui loc tronează o cruce de lemn rudimentară. Nu există nici o plăcuță pe care să se facă vreo mențiune legată de morții din închisoare. Acum de la localnici am aflat că pe acest loc sunt îngropați sinucigașii, care sunt îngropați fără cruci și fără preot.

Morții, îngropați noaptea, fără preot, fără coșciug

Octavian Bjoza, fost deținut la Peripava, vorbește într-un interviu pentru gândul despre modul în care morții erau îngropați. Fostul deținut confirmă că morții de la Periprava erau îngropați noaptea, în lanuri de stuf, fără preot, fără coșciug. „Noaptea, după orele unu, ne-au luat să îngropăm un deținut. Am mers prin întuneric fără vreo direcție anume. La un moment dat, ne-au oprit și am săpat o groapă. Am băgat cadavrul în groapă, fără coșciug și fără cruce. Uneori mai puneau un țăruș și notau cu un creion chimic. Nu se puneau cruci”, povestește Bjoza. Cadavrele erau îngropate la o adancime mai mică de 50 de centimetri. „La 50 de centimetri era apă. Lăsam cadvrele învelite în stuf”, relatează fostul deținut.

Mărturii din infernul lagărului de la Periprava: Ficior bătea cu pumnii și bocancii. Cadavrele erau aruncate câte două trei în gropi comune. PLUS: Patru metode de tortură

Apărarea lui Ficior: „Nu au murit de bătaie de la mine și de la subofițerii care au fost acolo”

Într-un interviu pentru gândul comandantul Ficior a fost confruntat cu mărturiile și documentele care vorbesc de morții de la Periprava. Cum explică moartea a 44 de deținuți în decursul a cinci-șase luni? Ficior se apără și spune că a avut grijă de deținuți, că a făcut tot posibilul să le ofere îngrijire medicală. Singura lui explicație a fost că „mureau de bătrânețe”.

Gândul: De ce să zică așa ceva oamenii aștia? Atunci explicați-mi altă chestiune. Din documente oficiale rezultă că din decembrie ”59 până în iunie ”60 au murit 44 de deținuți la Periprava. Cum au murit acești oameni?

Ficior: Păi… Dumneavoastră considerați că oamenii ăștia au murit că i-am bătut eu?

Gândul: Eu nu consider nimic, eu vă întreb. Cum au murit, că nu spune cum au murit?

Ficior: Uitați, pentru că eu nu aveam acolo posibilități, nu aveam spital, am făcut un laborator, cu deținuți – cei care erau acolo, legionari, așa cum erau ei – și am aprobat să primească de acasă substanțe, ca să facem analize. Erau bune și pentru deținuți și pentru cadre, ostași, copiii care se nășteau acolo. Nu vorbesc și de stomatologie, doar de laborator pentru analize. După asta, ce să spun, că 44 de deținuți „au murit că i-am bătut eu?”. Au murit de bătrânețe. Spre exemplu, unul dintre deținuți, când a fost chemat, mi-l amintesc eu…

Gândul: Deci 44 de oameni au murit de bătrânețe în cinci luni?

Ficior: Da” nu au murit de foame, dl Biro. Nu au murit de bătaie de la mine și de la subofițerii care au fost acolo, dl Biro.

Gândul: Dar ceva s-a întâmplat. Poate au murit după ce s-au îmbolnăvit din cauza unor condiții foarte grele.

Ficior: Oameni care s-au îmbolnăvit, i-am tratat cât am putut eu. Nu am fost eu… Sunt lucruri peste putința oamenilor. Dacă se duce la spital, și la spital moare, e de vină cine?

Gândul: Bine, dacă se îmbolnăvește că stă în apă, la stuf, 12 ore, și după aia vine și este…

Ficior: Eu am avut grijă, cât am putut, ca oamenii care erau bolnavi să fie aduși. Dumneavoastră, mă rog, dacă luați de bună, luați-o cum vreți!

Ficior despre groapa comună: „Nu știu dacă există sau nu”

Pe parcursul a două ore de interviu Ficior a negat toate acuzațiile care i se aduc atât de către IICCMER, dar și de către foștii deținuți politici. A avut un singur moment de ezitare când l-am întrebat despre posibilitatea existenței unei gropi comune la Peripava. Cu un nod în gât a răspuns că nu știe dacă la Periprava există o groapă comună. A încercat să ne explice că în cimitir, dacă se plătește locul preotul îngroapă pe altcineva peste.

Gândul: Dacă săpăm acum, la Periprava, credeți că găsim o groapă cu schelete?

Ficior: Nu știu! Astea sunt niște lucruri… Dacă dumneavoastră ați fi în locul meu ce ați zice?!

Gândul: Aș zice „da” sau „nu”.

Ficior: Câți ani sunt de atunci?

Gândul: Adică nu vă mai aduceți aminte?

Ficior: Domnule, cine nu plătește în cimitir ani de zile, mormântul lui dispare. Dumneavoastră credeți că în cimitirul din comuna Periprava n-au fost îngropați oameni, în timp, unii peste alții?

Gândul: În colonie dacă săpăm, găsim o groapă cu schelete?

Ficior: Nu. Exclus. Nici n-am visat așa ceva. Chiar dacă îmi spunea cineva să-i îngrop în colonie… Morții au fost îngropați la cimitir, cu datele respective pe cruce. N-am urmărit, era locțiitorul care se ocupa cu astfel de probleme. Dar îmi puneți în sarcină niște lucruri, care dacă știam că mă întrebați… Dar nu putem pune în cârca unui om ceea ce nu-i aparține. A blama pe cineva e foarte ușor. Cine a practicat treaba asta merită plata, dar dacă eu nu am practicat… Eu mă mir că nu am fost tras de mânecă pentru multe alte lucruri.

„Ficior îi mai atingea. Erau unii care mai făceau greșeli”

FOTO: Ghrimschi Ignat- gardian

Investigațiile IICCMER arată că regimul de la Periprava era caracterizat prin înfometare și bătăi constante. Ficior este acuzat direct de foștii deținuți că îi brutaliza. Unul dintre colaboratorii lui Ficior, un fost gardian de la Periprava, a declarat pentru gândul că Ficior îi lovea pe deținuți cu bastonul. Ghrimschi Ignat a fost gardian la Periprava, are 82 de ani și o pensie 1.500 lei. Spune că Ficior era un comandant temut. „Ficior îi mai atingea. Erau unii care mai făceau greșeli, ca să zic așa. Îi bătea cu bastonu”, că avea baston. Pe unii îi mai închidea la izolare, două zile, cinci zile sau șase zile. La carceră primeau mâncare mai la regim”, spune fostul gardian.

Nu este singurul care spune despre Ficior că avea obiceiul să lovească deținuții în special pe cei închiși pe criterii politice. Gândul a vorbit cu patru dintre aceștia: Ioan Tranculov, Caius Muțiu, Iosif Corpas și Octavian Bjoza. Din declarațiile celor patru am identificat și patru metode de tortură aplicate de Ficior: bătea cu pumnii și bocancii în funcție de figura deținutului, bătea cu bastonul în funcție de profesia deținutului, bătea deținuții pentru că mâncau porumb și bătea dacă cei închiși nu-și îndeplineau norma.

„Era comandant, dar nu era colonel pe atunci. A doua zi a venit, ne-a încolonat și ne-a întrebat pe fiecare ce suntem. Ce meserie, ce aia, ce aia… Și atunci a început cu înjurăturile și cu bătaia… În funcție de ocupație. Unul a zis: „Sunt medic primar”. „Da?!” i-a zis ăsta, Ficior. „Păi, ce pizda mă-tii ești? Ori primar, ori medic?”. Și poc, jos cu el! Pe urmă altul. Chiar el îi lovea! Apoi, altul a zis: „Sunt rabin!”. „Rabin?!” și iar: poc peste față, cu dosul palmei”, a relatat pentru gândul Ioan Tranculov, deținut politic , frontierist, condamnat la cinci ani de închisoare.

„Dacă se grăbeau seara, uneori mai scăpam și nebătuți. S-a întâmplat, dar foarte rar”

FOTO: Octavian Bjoza – deținut politic

„Ficior nu era singurul care îi maltrata pe deținuți.” Iosif Corpas, deținut politic a povestit pentru gândul cum a fost bătut cu bestialitate de un gardian. „Un gardian, David, m-a lovit cu arma, cu bocancii, apoi cu bolovani de piatră; a asmuțit un câine lup asupra mea, pentru că am spus că nu mai pot căra saci…”, a declarat Iosif Corpas.

Metoda preferată de tortură de la Periprava era bătaia cu bâte de lemn. Deținuții care nu își făceau norma de stuf tăiat erau nominalizați pe o listă după care erau bătuți de gardieni. „Unii aveau bâte prelucrate la strung, erau un fel de cozi de lopeți și la capăt îngroșate ca o sticlă de bere. Ne luau la rând, peste cap, peste picioare. Dacă se grăbeau seara, uneori mai scăpam și nebătuți. S-a întâmplat, dar foarte rar”, povestește Ocatvian Bjoza, deținut politic care a ajuns la Periprava în 1960.

În unele mărturii se vorbește despre faptul că Ficior era mare iubitor de cai. Periprava este aproape de pădurea Letea și de rezervația unde trăiesc caii sălbatici. Mai multe declarații ale foștilor deținuți arată că Ficior avea obiceiul să alinieze deținuții cu fața la pământ și să sară cu caii peste ei.

Lista torturilor de la Periprava

IICMER a strâns mai multe mărturii de la foști deținuți la Periprava, care arată cruzimea extremă a regimului impus de Ficior. Fiecare dintre deținuți vorbește pe larg despre atrocitățile la care erau supuși. În continuare puteți citi o sinteză a declarațiilor făcute de câțiva supraviețuitori ai lagărului de la Periprava:

Tomici Gheorghe – 7 ani pentru tentativă de trecere a frontierei – a ajuns la Periprava în mai 1959. Povestește că noii veniți în penitenciar erau bătuți cu parul, la întâmpinarea făcută de Ficior. Deținuții ajungeau să mănânce porumb crud și rădăcini de stuf, pentru că rațiile de mâncare erau foarte mici. Apa era adusă din Dunăre, iar hrana era făcută și din cai slabi și bolnavi aduși special pentru sacrificare la Periprava.

Roșcoban Alexandru – 20 de ani pentru uneltirea contra ordinii sociale – a ajuns în lagărul din Deltă în 1961. Își amintește că deținuții munceau de dimineață până seara la porumb, iar iarna la stuf. Celulele erau extrem de aglomerate – 40 de deținuți într-o cameră de 8 metri pe 4. Mureau 1-2 oameni pe zi la Periprava.

Melinte Ion – 3 ani- a venit de la Aiud. Povestește că, dacă deținuții erau prinși că mănâncă porumb sau legume crude de pe câmp, erau judecați de un tribunal special creat de Fecior, pedepsele constând de regulă în bătăi crunte de la gardieni, supravegheate de Ficior. Morții erau adunați cu roaba din stuf și depozitați într-o magazie. Un mort pe zi.

Dunca Gavrilă – 5 ani muncă silnică – a ajuns în 1958-1959. A lucrat la stuf din decembrie până în martie, deși Dunărea era înghețată. „Dacă nu făceai norma de muncă erai bătut, rația de mâncare era micșorată și erai izolat 3 zile. Pedepsele, dictate de tribunalul lui Ficior. Se murea 2-3 pe zi, din cauza foamei și a bătăii, susține deținutul

Caroli Ioan – 10 ani pentru agitație publică, trecerea frontierei. Spune că a fost bătut personal de Ficior. Își amintește că un coleg preot a fost ținut nemâncat și bătut până a murit.

Bălașa Eugeniu – 18 ani pentru uneltire contra ordinii sociale. Relatează că cei mai mulți deținuți se îmbolnăveau din cauza hranei foarte proaste și a apei luate direct din Dunăre, iar tratamentul consta în buruieni de pe câmp, pe care le luau singuri, pentru că nu existau îngrijiri medicale. Spune că în 3 ani cât a stat aici au murit cam 1.000 de oameni, care au fost îngropați lângă penitenciar.

Baciu Petru, 13 ani. povestește că oamenii erau trimiși și la muncă în port, la împins vagoneți. Nu făceau față la efort pentru că erau hrăniți foarte prost. Baciu a fost deseori pedepsit cu detenție la „Neagra”, unde nu era hrănit și era forțat să stea numai în picioare.

O analiză oficială arată că cei care au decedat la Periprava avea între 40-49 de ani (19 decese), 50-59 de ani (54 de decese) si peste 60 (19 decese). Stastistica oficială a ICCMER arată că au decedat și trei tineri cu vârste cuprinse între 19-29 de ani.

„Să se ia măsuri ca și deținuții de drept comun și politicii să simtă pușcăria”

Confruntat cu aceste acuzații torționarul Ficior spune că nu a bătut în viața lui vreun deținut. Ficior a explicat însă că regimul comunist a impus bătăile în penitenciare. Torționarul susține că a participat la o ședință pe țară unde au fost convocați comandanții de penitenciare printre care și el, și Vișinescu și că au primit ordine orale ca deținuții să fie bătuți. „Dar participând la o ședință de analiză pe țară, am auzit că s-au dat dispoziții de către adjunctul de ministru de Interne – nici nu mai știu cum îl cheama -, care a spus: „Să se ia măsuri ca și deținuții de drept comun și politicii să simtă pușcăria; să nu mai vină la pușcărie, să facă…”. Mă rog. S-au dat niște dispoziții, și cu bătaie, și cu chestii din astea… În ce mă privește pe mine, dl Marian, în primul rând educația mea de acasă nu îmi permitea să înjur – nu mai vorbesc să bat; dar nici măcar să înjur. Eu am dat ordin să nu fie loviți oamenii. Am spus că pe acela care încearcă să lovească vreun deținut, îl dau afară.”, a explicat Ficior

A insistat chiar. „Credeți? Credeți că eu, Ficior, făceam așa ceva? Nicăieri nu am făcut așa ceva. Nu mi-am permis. Dacă eu făceam asta, apoi de la mine în jos făceau toți. În ce mă privește pe mine, dl Marian, în primul rând educația mea de acasă nu îmi permitea să înjur – nu mai vorbesc să bat; dar nici măcar să înjur. Eu am dat ordin să nu fie loviți oamenii. Am spus că pe acela care încearcă să lovească vreun deținut, îl dau afară”, s-a apărat Ficior

„Cinstitul” Ficior și chemarea sa pentru „dreptate”

Comandantul Ficior spune despre sine că este un om cinstit și religios. Spune că a fost persecutat de regim pentru credința sa în Dumnezeu. Nu a explicat și în ce a constat persecuția. Spune că în penitenciar avea discuții prelungite cu preoții despre Biblie și Dumnezeu. În certificatele de moarte de la Periprava rezultă că din cei 103 deținuți morți șase au fost preoți. „Mie îmi plăcea să stau de vorbă cu preoți despre Biblie și le făcea plăcere și lor că stau de vorbă cu ei, și se mirau că de unde știu eu. Păi, dacă am citit Biblia de când am învățat carte, din școala primară, sigur că am cunoștințe de Biblie. Deci eu, un om care discută asemenea lucruri despre Biblie, să se ducă să bată, să omoare, să nu dea de mâncare la cai, să fie caii slăbiți, să nu aibă nici ei de mâncare, și alte lucruri care sunt scrise acolo… Sunt lucruri aberante”, a povestit Ficior

Într-o istorie personală, Ficior se vede ca pe un personaj cinstit. Spune că avut o chemare spirituală pentru dreptate. „Ce vreau sa spun este că aveam, așa, o chemare pentru dreptate. Nu neapărat că dreptatea asta o făcea capitalismul, Occidentul, sau Estul, sau Vestul, sau comuniștii, sau socialiștii, sau alții. Asta a fost așa, în mine; eram un copil cinstit”, a explicat el.

Acuzat de comuniști de imoralitate

Dosarul său de cadre realizat de autoritățile comuniste arată însă altceva. În 1958 a fost avansat șef la Colonia de muncă Borzești, între 1956-1958, unde deținuții munceau pe șantiere, pentru Ministerul Construcțiilor. A fost însă retrogradat după ce a fost acuzat de „imoralitate”. Documentele oficiale au consemnat următoarele depre Ficior: întreținea relații intime cu fiica unui deținut, cu soția casierului și cu două femei „de moravuri ușoare” de serviciile cărora se bucurau și angajații de la Direcția Generală a Penitenciarelor, când veneau în control la Borzești.

Anchetat pentru luare de mită

Ficior a fost anchetat și acuzat de corupție de către organele comuniste. Potrivit dosarului de cadre, în primăvara anului 1980, ofițerul Ficior a primit-o în audiență la Spitalul penitenenciar București pe Barbu Mina, care i-a dat 1.000 de lei mită într-un plic pentru a-i facilita un vorbitor, în biroul ofițerului, cu fiul său, Barbu Emilian. Acesta fusese condamnat în decembrie 1979 la 15 ani închisoare pentru infracțiunea de omor. Ancheta s-a finalizat prin trimiterea și condamnatea la șase ani de închisoare a celei care l-a mituit pe Ficior. Acesta primit 2.000 de lei în total. Ficior însă nu a fost retrogradat, ci a primit doar un avertisment.

Biografia lui Ioan Iosif Ficior

85 de ani, colonel în rezervă născut în 1928 la Cucerdea, județul Mureș. Acuzat de genocid pentru conducerea unui regim de exterminare a deținuților politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate la colonia de muncă Periprava.

A fost locțiitorul șefului de la Periprava între 1 august 1958-1 octombrie 1960 și șeful Periprava până în 1 noiembrie 1963.

Membru PCR din 1946, de profesie electrician, are 7 clase. A făcut școala de ofițeri politici de la Ineu, apoi, apoi școala de Contrainformații de la Periș, pe care a absolvit-o în 1950 cu gradul de locotenent.

Provine dintr-o familie de baptiști. Mergea în fiecare duminică la biserică, până când a intrat ucenic electrician la fabrica Nitrogen din Târnăveni. Atunci s-a rupt de familie și de practica religioasă. S-a căsătorit la 18 ani cu Maria Căluțiu, fiica unui pastor baptist, lucru pentru care a trebuit să dea explicații Partidului Comunist și Securității. A divorțat de ea în 1977, 31 de ani mai târziu, atunci când fiica lor de 16 ani s-a căsătorit cu un băiat baptist de 32 de ani. Ficior s-a opus, însă soția sa a fost de acord cu căsătoria.

La 18 ani s-a înscris în PCR, fiind scos de la fabrică și trimis la școala de pregătire pentru activiști de partid. Ulterior, a fost responsabil cu propaganda și cu fondurile de propagandă în campania electorală din 1946, la Târnava Mare. În 1950, după ce a terminat școala de Contrainformații, a fost repartizat ca ofițer de Securitate la Serviciul de Contrainformații al Armatei. Un an mai târziu a fost dat afară din Securitate, pentru că părinții săi erau baptiști, și a fost mutat la penitenciare.

A condus pe rând colonia de muncă Poarta Albă (1953-1955), apoi penitenciarul Suceava (1955-1956). Aici s-a remarcat și a fost lăudat de Ministerul de Interne, pentru că după ce a preluat funcția de la fostul comandant, Niță Zamfir, a reușit să îi disciplineze atât de paznici, cât și pe deținuți. Ficior a venit șef la Suceava după ce 10 deținuți condamnați pe viață au evadat, în 1954.

Ajunge șef la Colonia de muncă Borzești, între 1956-1958, unde deținuții munceau pe șantiere, pentru Ministerul Construcțiilor. De aici ajunge la Periprava, după ce este retrogradat pentru că este acuzat de „imoralitate”: întreținea relații intime cu fiica unui deținut, cu soția casierului și cu două femei „de moravuri ușoare” de serviciile cărora se bucurau și angajații de la Direcția Generală a Penitenciarelor, când veneau în control la Borzești.

Formațiunea 0830 era situată în Delta Dunării, pe grindul Letea, fiind inițial o secțiune a penitenciarului Chilia, specializată pe culegerea stufului. A devenit independentă pe 1 iulie 1957. Din 1958, a devenit specializată pe deținuți politici, cei câțiva de drept comun care au mai rămas erau folosiți la munci administrative și erau ținuți separat.

Datele IICCMER arată că în perioda de glorie a penitenciarului adică în mandatul torționarului Ficior la Periprava erau închiși între 3.000 și 3.400 de persoane. Dintre aceștia peste 60% fiind deținuți politici. Deținuții politici aveau uniforme pe care aveau și un semn distinctive adică erau marcați cu literele CR (contra revoluționar). De altfel și pe fișele penale ale închisorii pentru deținuții politici era făcută această mențiune.

Acum în clădirea centrală a lagărului funcționează o frumoasă pensiune deținută de un investitor spaniol, care este administrată de un francez și de un român. Pensiunea se numește „Ultima Frontieră”

Citește aici un reportaj despre lagărul de la Periprava și cum arată el acum.

Un proiect jurnalistic multimedia realizat de: Attila Biro, Marian Sultănoiu, Andrei Luca Popescu, Claudiu Pândaru, Adrian Ciutureanu, Cătălin Zălog, Radu Bălăceanu, Cosmin Ghinea.

Mulțumiri domnului Daniel Dorian Druhora care a furnizat imagini din filmul Prisoners of light (imagine: Florin Pop Vancea, Alin Negrila Regie: Dan Dorian Druhora), imagini care au fost utilizate in cadrul acestui proiect.