Premierul Ponta discută la Guvern cu ministrul Finanțelor și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală despre repornirea Oltchim (OLT), premierul anunțând anterior că vrea să discute, luni, și cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurență, despre susținerea financiară a combinatului.
Citește și Dan Diaconescu și-a prezentat investitorii care finanțau „revoluția Oltchim”. Cine este britanicul care îl susține pe patronul OTV
Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro și așteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.
Reprezentanți ai ministerelor Economiei și Finanțelor, AVAS, Electrica și ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înființa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-și propune plata salariilor restante, repornirea activității și găsirea unui investitor.
Citește și Ponta critică procurorii: Dan Diaconescu trebuia să fie în arest. Are imunitate până la alegeri
Combinatul chimic va fi restructurat și reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim și Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producție potențială a acestora.
Ministerele Finanțelor și Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuții cu principalii creditori ai Oltchim.
Ministerul Economiei deține 54,8% din acțiunile combinatului chimic. În acționariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) și fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deține prin Nachbar Services 14,02% din titluri.
Citește și SHOW-ul OLTCHIM: Dan Diaconescu, către șeful Privatizării: „Aveți o melodie cu Jos Guvernul?” „Nu. Am cu Jos Cenzura! Paraziții”
Încercarea de privatizare a Oltchim a eșuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acțiuni deținut de stat, nu a adus dovezi că deține suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Citește și DOSARUL OLTCHIM. Remus Vulpescu, șeful OPSPI, ȘI-A DAT DEMISIA. Dan Diaconescu, acuzat de înșelăciune și fals
Citește și Cristian Tudor Popescu la Gândul LIVE: De unde a luat Dan Diaconescu SCENARIUL cu SACII DE BANI în mașină
Citește și Ponta: Diaconescu a fost în combinație cu Videanu, Boureanu și Roibu. Au vrut să lovească Guvernul
Citește și Dosarul OLTCHIM. Diaconescu: „La negociere, șeful OPSPI mi-a pus muzică”. Ce răspunde Vulpescu
Citește și GÂNDUL LIVE. Ministru în Guvernul României, despre Oltchim: Trebuie să plătească nu numai Dan Diaconescu, dar și din guvern, dacă privatizarea eșuează
Citește și DOSARUL OLTCHIM. Materia primă, energia, utilitățile și gazele: 75 de milioane de euro lunar. Cât va trebui să dea Dan Diaconescu doar pe salarii
Citește și SHOW-UL PRIVATIZĂRII OLTCHIM CONTINUĂ. Ponta își amenință subalternul cu demiterea. Dan Diaconescu a mers la Ambasada SUA, iar ambasadorul Rusiei a fost la Ministerul Economiei
Citește și Filmul privatizării „senzaționale” a Oltchim. Cum a evoluat audiența OTV în săptămâna în care Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru combinatul de la Vâlcea
Citește și CHESTIA ZILEI. SUA – Dan Diaconescu, colocviu internațional pe tehnici de șantaj și neplata taxelor
Citește și SHOW-UL OLTCHIM. Dan Diaconescu, ținut cu sacii de bani la ușa Ministerului Economiei. „Domnule Ponta, mi-ați cerut să arăt banii, iată banii!”
Citește și Negocierile dintre Dan Diaconescu și OPSPI, blocate. Avocatul lui DD: „Nu avem curent electric și internet în sală”
Citește și Videanu, despre intenția lui Ponta de a depune plângere penală în cazul său: Hârtia suportă orice
Citește și Elena Udrea îl acuză pe Ponta de ipocrizie: „Guvernul s-a înțesat de acoliți, de «pile» ale PSD, PNL și PC care toacă bugetul public”
Citește și AVERTISMENTUL lui Crin Antonescu pentru premierul Ponta și ministrul Justiției, Mona Pivniceru